Ev.Matei cap.5 verset 9
In sfarsitul de saptamana care urmeaza americanii serbeaza ZIUA RECUNOSTINTEI, in primele zile ale saptamanii urmatoare noi, romanii, serbam doua zile dedicate Romaniei si romanismului, pe 30 noiembrie ziua Sf. Apostol ANDREI ,cel care a crestinat Romania, ocrotitorul spiritual al tarii si pe 1 DECEMBRIE Ziua Nationala a Romaniei, ocazii pentru mine de a face oarecari reflectii, ocazii pentru noi toti sa ne gandim si sa ne intrebam daca avem pentru ce sa fim recunoscatori?!Cui trebuie sa-i fim recunoscatori?! Suntem noi mandrii ca suntem romani, cat de mandrii suntem de tara si de natiunea noastra, cat de recunoscatori suntem tarii in care ne-am nascut si poporului in mijlocul caruia ne-am nascut?!
Evenimente mai recente si mai vechi mi-au demonstrat inca o data, daca mai era nevoie, ca viata este scurta, ca moartea vine neanuntata si nu ne intreaba cat de tineri sau de batrani suntem, nu ne intreaba daca mai avem ceva de facut, daca suntem certati cu cei apropiati ai nostri si din nu conteaza ce motive nu vorbim cu ei?!
Sunt ceea ce sunt astazi in primul rand datorita educatiei oferita mie de catre parintii mei, mottoul de astazi este versetul meu favorit din Biblie, pilda favorita a mamei mele era aceea a fiului risiptor, in toata viata ei, mama a incercat sa faca pace prin faptele sale, prin cuvintele sale, prin ceea ce auzea si nu mai transmitea spre a nu aprinde flacara certurilor si a supararii.Mi s-a intiparit cu litere de foc in constiinta versetul biblic "Maniati-va si nu pacatuiti.Sa n'apuna soarele peste mania voastra"(Efeseni 4;26) si am depus eforturi spre a ierta, spre a nu tine pizma si a-mi anihila invidia.
Ca si in orice familie si la noi au fost si sunt probleme discutabile, frustrari, asteptari nerealiste, divergente de idei.Sora cea mare a mamei nu are copii, si de aceea toti fratii si nepotii atunci cand ea i-a ajutat au minimalizat ajutorul pentru ca "are de unde", in schimb au ales sa pastreze in memorie si in constiinte toate promisiunile neonorate si toate asteptarile lor care nu s-au confirmat si au fata de ea resentimente mai mult sau mai putin indreptatite.Eu am ales de foarte multi ani sa tin minte DOAR binefacerile primite prin matusa mea, incepand cu faptul ca traiesc, mama mea a fost internata in spital spre a naste intr-o zi de luni cu "apa rupta", cum se spune in popor,prima noapte a fost tinuta in salonul de langa sala de nasteri si intrebata periodic "aveti dureri doamna?".Marti de dimineata a fost mutata la saloanele de gravide si pana joi, cand sora ei cea mare a vizitat-o, putin dupa ora pranzului, nu a mai consultat-o nimeni, auzind aceasta sora mamei, mai in varsta decat ea cu 19 ani, s-a scandalizat si a determinat un consult al mamei care s-a terminat cu o cezariana de urgenta,eu aveam dubla circulara de cordon si a trebuit sa mi se faca respiratie artificiala.Acum matusa mea, nonagenara, este la pat, dependenta de ajutor 24 de ore din 24, 7 zile din 7, nepotii de frati sunt fie in strainatate, fie in alte orase la minim 150 de km distanta, o ingrijeste o fina a matusii, care a fost si este fiica de suflet a matusii.In aceste circumstante exista rude care cred ca toata agoniseala matusii trebuie sa ramana nepotilor si nu celei care o ingrijeste, pentru ca ea nu este din familie?!La argumentele mele ca matusa are dreptul sa decida cui ii lasa avutul ei, raspunsul primit a fost ca ea nu este acum in situatia de a lua o asemenea decizie, se fac cu totii ca uita ca aceasta dorinta ea si-a exprimat-o de multi ani, nu doar acum.
De ce oare averea ne face sa desconsideram dorinta cuiva, ne fac sa uitam ca suntem rude, ne fac sa nu mai vorbim frate cu frate, ne fac sa desconsideram eforturile altora?De ce oare prea multi dintre noi alegem sa fim revendicativi pentru ceea ce consideram a fi dreptul nostru, in loc de a fi recunoscatori pentru ceea ce avem, pentru binefacerile din viata noastra?!
Incerc sa va propun tuturor celor veti citi aceste randuri, pana la sfarsitul de saptamana sa reflectati la propriile voastre vieti, la familiile voastre in sens largit , la toate certurile fara rost care au racit relatiile si sa incercati sa cereti iertare celor pe care i-ati suparat, nu conteaza cine are dreptate, pentru ca mai apoi cu sufletul curat sa puteti rosti "si ne iarta noua Doamne pacatele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri".Mai apoi in acest sfarsit de saptamana faceti o vizita unor rude pe care nu i-ati vizitat de multa vreme, dati un telefon si fiti recunoscatori lui Dumnezeu ca puteti inca sa faceti asta, un mormant rece oricat ar fi de incarcat cu flori nu raspunde niciodata!
O constiinta impacata si pace in suflet va doresc tuturor.
K'melia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu