miercuri, 15 martie 2017

Bilant trist

             Eu cred cu tarie ca murim DOAR atunci cand suntem uitati si pentru ca eu nu vreau sa uit doresc sa aduc in atentia dumneavoastra un bilant trist, in cei mai bine de 19 ani de cand lucrez la penitenciar am pierdut sase colegi care erau in serviciu, o fi mult sa o fi putin Dumnezeu stie.
              In 2005 o colega, sotie si mama se trezea de ceea ce credea ea ca sunt sforaiturile sotului ei, in scurt timp insa a realizat ca ceea ce ea a crezut ca sunt sfaraituri erau de fapt horcaituri ale unui om intrat in coma, brusc fara nici un fel de semne ca ar exista probleme de santate decat poate niste migrene rebele care nu cedau la antialgice obisnuite, avea 36 de ani. A urmat spitalizare dar Eugen nu s-a mai trezit niciodata din coma.In urma lui au ramas doi fii, cel mai mic inca nu implinise 5 anisori si amintirile lui despre tata sunt destul de vagi.
              Marin doar ce implinise 40 de ani si cu mai putin de o luna de zile facuse un control detaliat la cardiologie, i s-a spus ca este perfect sanatos si totusi a facut infarct, unul si fatal. Fusese un coleg cu o personalitate stralucitoare, foarte saritor, extrem de inteligent, cu o vasta cultura generala, ambitios si muncitor.in anii cand inca era subofiter nenumarate lungi ture de noapte treceau mai usor cu Marin la povesti despre absolut orice istorie, literatura, religie, filozofie, culturi exotice pentru noi europenii, cu un foarte ascutit simt al umorului era sufletul schimbului. A ajuns apoi ofiter la serviciul de reinsertie sociala si asa cum era personalitatea lui si acolo a fost sufletul colectivului, bobocii din sistem erau ciorchine in spatele lui. Moartea lui a venit ca un traznet, tarziu in noapte in timp ce viziona un meci de fotbal, intreaga unitate am ramas inmarmuriti la primirea vestii.
               Vasile Ioan pe care noi il poreclisem Gupi, de la pasiunea lui pentru acvarii, stia ca are probleme cardiace, lua tratament, era un pacient ascltator, a renuntat la fumat cand a aflat ca are probleme de sanatate, facea miscare, era un om extrem de responsabil in toate rolurile pe care viata i le-a harazit, in cel de angajat, coleg, sot si tata. A avut retineri in a se duce la spital pentru "desfundarea" unor vase sangvine cardiace si traznetul a cazut intr-o zi de ajun de An Nou, implinise in vara 50 de ani.
                 Mircea a fost sofer, un om bland, riguros in tot ceea ce facea si pasionat de mancaruri si tratamente naturiste, un coleg sufletist iubit si apreciat de noi ceilalti. Crucea lui s-a numit un neoplasm renal, s-a operat in Ungaria, a urmat tratamente lungi, costisitoare si epuizante dar dupa un chin lung totul s-a sfarsit, avea 54 de ani.
                 Valentin a avut un neoplasm pancreatic si asa cum sunt intotdeauna afectiunile pancreasului totul a mers fulgerator, cand a murit doar ce fusese la prima comisie de la spitalul militar, doar ce depasise 90 de zile de concediu medical, avea atunci 47 de ani.In urma lui a ramas o vaduva si doua fiice, cea mare era in prag de bacalaureat cand tatal ei s-a stins.
                 Ieri 14 martie 2017, cu doar cateva zile inainte de a implini 49 de ani s-a stins Calin, un om pe care nu l-am auzit niciodata sa ridice tonul, sa injure sau sa barfeasca pe cineva.Gasea intotdeauna cu vocea lui calda o vorba de incurajare pentru fiecare, nu se plangea de nimic nici chiar atunci cand a fost nedreptatit, ajuta pe toata lumea care avea nevoie de ajutor sau ii cerea ajutorul, nu se stia cu probleme de sanatate, uneori tensiune mare care de cele mai multe ori am interpretat-o ca un sindrom la halatul medical.
                  Acestia au fost cu totii colegi ai nostri care au pierdut lupta cu viata inainte de a apuca sa se pensioneze, pe unii i-am cunoscut mai bine pe altii mai putin pentru ca suntem multi colegi, efectivul de personal a depasit in unele perioade cifra de 500, acum dupa ce anul trecut s-au pensionat masiv ( 80 de colegi s-au pensionat) am ramas doar undeva in jurul a 450 de colegi.Activitatlie intr-un penitenciar sunt extrem de multe, de complexe si de solicitante, extrem de multe sectoare si compartimente cu aproape tot atatea programe de lucru: la opt ore de luni pana vineri, in ture de 12 cu 24 si 12 cu 48 de ore, in ture de 12 ore doua zile cu doua zile, in ture de 24 de ore cu 72 si lista poate continua.Din aceste motive de programe si structuri complexe nu i-am cunoscut foarte bine pe toti acesti colegi si doar din acest motiv nu am putut sa scriu la fel de multe lucruri despre fiecare, au fost cu totii colegi buni, soti si tati si au lasat in urma sotii prea devreme devenite vaduve, copii prea mici care mai aveau nevoie de stalpul casei sa le fie alaturi.Stresul muncii noastre, uzura fizica dar in special cea psihica isi spune cuvantul si cu toate acestea noi nu avem psihologi care sa ne consileze, avem extrem de putine oferte de concediu sau tratamente in statiuni balneare si multe drepturi care nu au fost niciodata aplicate sau care este extrem de dificil sa beneficezi de ele...


                O constiinta impacata si pace in suflete va doresc.
                                                                                     K'melia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu