vineri, 28 iulie 2017

Generatia pierduta a politistilor de penitenciare romani

                  Azi noapte am fost de serviciu, tura a inceput cu un eveniment ingrijorator desi nu as putea afirma si surprinzator. In jurul orei 19 a venit la cabinet Lenuta U., colega de la dispecerat, pentru ca i s-a facut brusc rau, cand i-a luat Norica tensiunea aceasta avea 200/120 mm Hg., ameteli si senzatie de greata la ridicarea de la orizontala, dificultati de concentrare si in articularea cuvintelor.Norica a decis sa ii administreze un Furosemid i.v. si sa o supraveghem la cabinetul medical sa ii vedem evolutia.Cand a ajuns Florin la cabinet Norica si Lenuta erau in cabinetul unu, a intrebat ce se intampla si la aflarea situatiei s-a isterizat acuzand-o pe Norica ca ia decizii ale caror consecinte se pun in carca altora pentru ca  ea pleaca acasa si noi ramanem in serviciu.Am incercat sa ii arat lui Florin ca oricum nu puteam sa o trimitem acasa pe Lenuta avand in vedere ca ca a venit cu masina la serviciu si nu este in conditia de a sofa.Am retinut-o la cabinetul medical sub supraveghere, dupa ce s-a dus la toaleta a ametit brusc si a a vut senzatia ca nu mai primeste aer, cand Florin i-a masurat tensiunea avea 240 mm Hg. Am sunat la 112 intre timp venise la cabinetul medical si seful de tura, el a vorbit cu dispecera de la 112. Cu totii am avut senzatia ca echipajul de ambulanta a ajuns intr-un timp mai lung decat atunci cand au fost solicitati pentru un detinut.Seful de tura chiar i-a spus medicului ca data viitoare cand vom mai suna la serviciul 112 vom spune ca este vorba de un detinut chiar daca este vorba de un coleg...Sincer nu pot  sa afirm cu certitudine ca aceasta senzatie a noastra are o baza reala dar sunt convinsa ca reactia  noastra a tuturor se datoreaza epuizarii cronice, stresului cronic, a demoralizarii tot cronica a noastra a tuturor celor care lucram in acest sistem. Desi suntem in a doua jumatate a anului nici eu si nici Florin nu am avut nici o zi de concediu de odihna, eu nu am reusit sa scad orele suplimentare nerecuperate sub 100 de ore in conditiile in care am intrat in anul 2017 cu 131 de ore suplimentare nerecuperate...In 2016 am avut la 1 ianuarie 30 de ore suplimentare nerecuperate iar la 31 decembrie 2016 erau 131 de ore suplimentare nerecuperate, asta a insemnat concret pentru mine valul de pensionari din 2016.
                     La noi in unitate nu am cunostinta ca vreodata conducerea unitatii sa sesizeze organele de urmarire penala pentru ultraj desi au existat mai multe situatii in care angajati au fost loviti, bruscati, amenintati de detinuti cu cioburi sau lame in mana.
                     Pentru ca in martie anul acesta am pierdut un coleg care nu implinise varsta de 49 de ani, in iunie un angajat a propus conducerii unitatii ca de 29 iunie sa se faca un Te Deum in cinstea colegilor care au murit in activitate fiind, sa se amenajeze in curtea sectorului administrativ un panou, un monument ceva care sa aminteasca de ei si la inaugurare si Te Deum sa invitam familiile fostilor colegi.Raspunsul a fost unul negativ dar fara nici o motivatie a acestuia. Pensionarii care vin la unitate cu orice problema sunt tinuti afara in fata unitatii impreuna cu cei care vin in vizita la detinuti, colaboratori sau candidati pentru posturi scoase la concurs, nu li se permite accesul intr-o sala de asteptare, nici un semn care sa le arate ca se bucura de  consideratia conducerii dupa ce au dedicat acestei unitati si acestui sistem 15, 20, 25 sau chiar 30 de ani din viata lor.


                      "...o cultura a supunerii si violentei comuniste a creat reflexe de supunere, un habitus al izolarii si protestului mut, care  ne face poate sa nu fim capabili sa giram conflictele de idei. Orice dezbatere se personalizeaza excesiv, raspunsurile devin emotionale, problemele unei posibile polemici se trateaza ca fapte de viata si de moarte. Ne este frica de  micile crize pe care le presupune dialogul, de micile rupturi care sunt generate de trecerea de la unanimitate la segregare ideatica." (Vasile Sebastian Dancu-Politically INcorect.Scenarii pentru o Romanie posibila; pg.287-288)

                        Cultura  supunerii, acel habitus al izolarii si protestului mut evidentiat de Vasile Sebastian Dancu este prezent in sistemul nostru DOAR in randul personalului. Sistemul in esenta  a pierdut demult abilitatea de a comunica si rezultatul a facut ca detinutii sa castige tot mai mult tupeu, tot mai mult curaj in a amenita si a hartui personalul iar faptul ca conducerea unitatilor nu ia masuri promte si eficiente de coercitie este vazut de ei, de detinuti ca o forma de incurajare. Detinutii labili psihic pun presiune pe personal prin automutilari, tentative de suicid sau refuzuri de hrana protestatare pentru revendicari in afara legislatiei si procedurilor sau pentru raspunsuri instant la solicitarile lor. Detinutii cu un psihic puternic, cu statut de VIP in randul colegilor de detentie ameninta direct cu plangeri, sesizari si chiar cu actiuni in instanta  nu de putine ori si de cele mai multe ori aceste amenintari sunt puse in aplicare. Orice raspuns negativ ii intarata si mai mult si orice masura pentru limitarea contactului dintre  reclamant si reclamat este interpretat de detinuti ca un succes " pe asta l-am aranjat". Conducerile penitenciarelor si ANP-ul, chiar si MJ-ul nu reusesc sa dea angajatilor certitudinea ca sunt protejati, ca sunt ajutati, ca sunt intelesi din contra cei care muncim direct cu detinutii si deci cei mai expusi hartuirii de catre acestia avem senzatia ca nu suntem deloc protejati si ajutati ci suntem sacrificati in fata comoditatii si confortului conducerii fara sa realizeze acestia ca astfel de fapt ii incurajeaza pe detinuti. Daca in urma cu cativa ani plangerile in instanta erau unele usoare faptul ca impotriva celor care au facut plangeri mincinoase nu s-au luat nici un fel de masuri coercitive ei s-au simtit incurajati si acum fac plangeri din genul "omor din culpa" sau "tentativa de omor" si uneori un procuror dornic de a face cariera rapid sau imbatat de puterea pe care functia o da admite aceste plangeri si se comporta cu noi fix in aceeasi maniera in care se comporta cu  acuzatii care sunt sau vor fi clientii nostri. In asemenea situatii raspunsul din partea conducerii si a juristilor este unul politicianist in limbajul de lemn al legilor fara nimic concret si realmente de ajutor.

                      O constiinta impacata si pace in suflet va doresc tuturor.
                                                                                                    K'melia

sâmbătă, 1 iulie 2017

Consecinte necontabilizate

Pretext
        "aberatia care s-a numit  "Meditatia transcedentala", acea inca neelucidata forma de represiune antiintelectuala care a aruncat-o subit pe Aurora Liiceanu din relativul confort intelectual al unui institut de cercetare ( candva al Academiei, atunci al Ministerului Invatamantului) in micul infern al muncii manuale necalificate de la gradinita de copii a fabricii "Suveica", despunid-o mai mult decat abuziv de titlul stiintific de doctor si de drepturile -atatea cate vor fi fost - ale unei persoane cu studii universitare.[...]Atunci cand este vorba de grava trauma profesionala si umana provocata de incalcita poveste a "Meditatiei transcedentale", nici azi asumata si cu atat mai putin lamurita.Stupoarea mea imediat dupa 1990 - cand doi dintre persecutatii acestei  bizare afaceri, Mihai Sora si Andrei Plesu, devenisera ministri, cand Mihai Golu fusese numit secretar de stat, cand toti cei dati afara din Institutul de Psihologie, redevenit al Academiei, inclusiv Aurora Liiceanu, isi redobandisera titlurile stiintifice si posturile, dar cand, cu toate acestea, actiunea lor in justitie fusese respinsa ca neintemeiata si li se comunicase de catre Tribunalul inca Suprem (azi Inalta curte de Casatie si Justitie) ca fusesera spoliati de statutul de cercetator in mod legitim si just -, stupoarea mea de atunci, asadar, poate fi impartasita pe deplin pana azi de cititorii care mai au cat de cat incredere in realitatea rupturii de trecutul comunist."  Zoe Petre -Cuvant inainte la cartea "Prin perdea" a Aurorei Liiceanu, Editura Polirom, 2012

              Desfiintarea invatamantului de cultura generala si scoaterea psihologiei din aproape toate formele de invatamant in anii comunisti a avut si are inca consecinte dezastroase pentru societatea romaneasca, pentru romanul de rand, absolvent de scoala obligatorie, muncitor la nu conteaza ce ...S.A.
             Miercuri 28 iunie 2017, seara dupa ora 20 eram ajunsa acasa de la serviciu, cald, foarte cald  ( e cod galben de canicula in Romania acum), ma asez in sufragerie pe canapea si pornesc televizorul pe stiri, cu geamul deschis in speranta ca aerul va fi mai respirabil si cu sonorul nu foarte tare pentru ca la doar cativa metri de fereastra sufrageriei mele sunt ferestrele vecinilor de la cealalta scara a blocului. Brusc pe fereastra deschisa in loc sa intre un aer usor mai racoros decat cel din casa s-a auzit o voce de femeie care tipa isteric. M-am ridicat de pe canapea si m-am dus la fereastra, pe marginea soselei o femeie pe la 40 de ani se isteriza, nu am inteles ce tipa pentru ca televizorul era mai aproape de urechile mele si nici nu doream sa intru in intimitatea altei persoane chiar daca ea o expunea public in fata ferestrelor unui intreg cartier de blocuri.M-am indepartat de la fereastra in timp ce in continuare se auzeau tipetele femeii. La un moment dat spectacolului i se alatura o voce adolescentina de fata, mama tipa "treci in fata mea", de cateva ori, tare si ferm incat acopera televizorul inca in functiune, se aud rugamintile fetei, se ruga sa nu fie lovita pana nu ajunge acasa, sa nu o faca de ras pe strada in fata intregului cartier dar mama in furia ei isterizata pana la autism nu receptioneaza nimic, ia de pe jos un cablu portocaliu de vreo un metru si jumatate si loveste adolescenta din fata care continua sa o roage sa nu o faca de ras in fata cartierului, dupa ce parcurge 10-12 metri arunca cablul in fata intrarii blocului nostru napustidu-se cu pumnii asupra fetei din fata ei...
              Asistand la aceasta scena desprinsa parca din evul mediu, am regretat ca nu traiesc intr-unul din statele UE in care legile de protectie a copiilor se aplica cu adevarat, pentru ca eu am oscilat intre dorinta de a suna la politie si aceea de iesi afara spre a o lua la propriu de par pe isterica mama care in aceasta ecuatie ar fi trebuit sa fie adultul...
              Mi-am amintit ca in urma cu aproximativ o luna o fata de 20 de ani s-a spanzurat intr-o localitate din apropiere. In urma cu vreo doua saptamani un primar a obligat o adolescenta sa se lase fotografiata cu pomul pe care aceasta l-a rupt, publicand fotografia pe pagina de facebook a primariei si doar dupa ce blogeri tineri au criticat atitudinea de dictator a primarului, fotografia a fost stearsa de pe pagina oficiala de facebook a primariei. Ceea ce pe mine m-a intristat chiar mai mult decat atitudinea primarului retrograd au fost comentariile celor care ii dadeau dreptate primarului si jigneau sau amenintau pe cei cativa comentatori care argumentat si civilizat aratau ca o asemenea atitudine nu este  nici corecta si nici demna de un edil !
             Toate acestea mi-au reamintit campania "Bataia e rupta din RAU" a posturilor tv, se pare  ca mai este mult de muncit in Romania pentru a putea combate concepte vechi de secole din genul "bataia e rupta din rai", "unde da parintele creste" sau " eu te-am facut eu te omor" si a implementa o educatie sanatoasa despre parenting.
              Romanul simplu, cu studii de baza, absolvent a ceea ce se numeste acum invatamant obligatoriu nu are cunostinte elementare de psihologie, chiar si pentru oameni scoliti, aflati in pozitii de factori de decizie termeni gen "burn out" sau "bulling" suna chinezeste.nimeni nu ne pregateste pentru a fi parinti, nu exista scoala care sa ne dea diploma sau competenta de a fi parinte si din pacate la noi serviciile de consilere psihologica nu functioneaza cu adevarat. Consilierea psihologica  este inca considerata de autoritatile romane un moft si prin urmare nu este nici subventionata de stat, nu este  o parte componenta a vreunui pachet minimal de asigurare medicala. Nu exista  un sistem bine organizat care sa consilieze copii victime ale violentei in familie, vitimele unor fapte cu violenta ca talharie , viol fie ele victimele adulti sau copii, victimele diferitelor forme de hartuire, in mediul virtual, la scoala sau la serviciu, victimele unor forme bulling.
               Nici chiar dascalii in mare parte nu au o pregatire psihologica solida si din cauza lacunelor din curicula lor de formare profesionala constient sau nu  practica de multe ori etichetarile, comparatiile discriminatorii si alte forme de bulling. In sistemul de stat nu exista consilerea angajatilor pentru ca la nivel decizional in Romania se practica inca politica strutului, asa cum in anii comunismului nu recunosteam ca avem  bolnavi psihici si bolnavi de tuberculoza, aceste spitale au fost in permanenta subfinantate, in continuare se practica aceeasi politica, nu recunoastem hartuirea si nici epuizarea  angajatului roman, nu recunoastem ca toate profesiile au si o componenta de stres iar in multe dintre profesii riscul de stres este foarte ridicat. A continua sa nu recunoastem ca stresul exista si prin urmare a nu face nimic in sprijinul angajatului este criminal.  

                O constiinta impacata si pace in suflet va doresc tuturor.
                                                                                                            K'melia