Sunt CREȘTINĂ, nu contează ce denominațiune, cred într-unul Dumnezeu ce se face cunoscut nouă oamenilor în trei feluri, în trei ipostasuri: Dumnezeu Creatorul, Dumnezeu Omul adică Hristos/Cristos de la care ni se trage numele nouă, tuturor celor care credem în El și Dumnezeu Duhul.
Am o dorință fierbinte, un vis, un ideal ca TOȚI CREȘTINII, indiferent ce fel de creștini, ce biserică, ce cult, ce religie să serbeze împreună TOATE sărbătorile Domnești, cele legate de viața lui HRISTOS.
Îmi doresc să trăiesc vremurile în care noi creștinii să sărbătorim ÎMPREUNĂ la aceași dată calendaristică Nașterea lui Iisus Hristos, Crăciunul. Să nu mai fie calendare diferite, stiluri diferite, orgolii în biserici și credințe. Împreună să sărbătorim, cu toții cei care ne considerăm creștini Învierea lui Iisus Hristos. Împreună să sărbătorim Pogorârea Duhului Sfânt.
Visez ca noi creștinii să ne iubim unii pe alții, indiferent la ce biserică mergem, cum ne rugăm, când ne botezăm. Să fim din nou aidoma primilor creștini. Să ne ajutăm unii pe alții în numele Unicului Dumnezeu în care credem toți, fără să credem că doar unii sunt buni.
Anul acesta, 2025, o fericită coincidență face ca Ziua Morților, Ziua Tuturor Sfinților serbată de creștinii romano catolici și de către cei protestanți de 1 noiembrie să coincidă cu Moșii de toamnă serbată de ortodocși și greco catolici în prima sâmbătă din noiembrie, în acest an această primă sâmbătă este de 1 noiembrie. Anul acesta nu doar în Ardeal va fi LUMINAȚIA ci pe tot ținutul mioritic. Ne vom cinsti părinții și străbunii trecuți în lumea celor adormiți cu TOȚII împreună în acest an.
Dacă, când și când,serbăm împreună ÎNVIEREA lui Hristos TOȚI creștinii, nu este aceași situație cu Nașterea lui Hristos, aceasta NU o serbăm împreună TOȚI creștinii în nici un an.
Musulmanii sunt și ei de foarte m ulte feluri, șiiți și sunniții sunt doar principalele fracțiuni islamice, mai sunt încă multe altele. Însă cei CINCI stâlpi ai credinței islamice: mărturisirea de credință, cele cinci rugăciuni zilnice, zeciuiala sau contribuția la bunăstarea celorlalți, Ramadanul sau postul și pelerinajul la Mecca, Hajj cel puțin o dată în viață sunt aceiași pentru orice musulman.
Visez ca și noi CREȘTINII, TOȚI creștinii indiferent de denominațiune să ținem împreună sărbătorile legate de cel după care ne-am luat numele HRISTOS/CRISTOS. Căci dacă credem TOȚI în acelaș Unul Hristos atunci nu contează calendarul. Tot ceea ce contează este ca noi să îl primim pe Hristos în sufletul nostru și să ne punem toată nădejdea noastră în IUBIREA lui Dumnezeu pentru noi oamenii , iubire atât de mare încât S-a făcut OM pentru noi oamenii.
O conștiință împăcată și pace în suflet vă doresc tuturor.
K'melia
