duminică, 19 aprilie 2026

Duminica Sf. Ap. Toma - Paștele Morților

Hristos a înviat!


 

                     Astăzi, duminica a II-a după Paști, Biserica Ortodoxă Română face pomenire Sfântului Apostol Toma - Antipasha și în județul Arad, atât în satul bunicilor care m-au crescut, Iermata, comuna Seleuș, cât și în orășelul în care am locuit cu părinții mei, Pâncota, în această duminică vizităm cimitirele și le aducem rudelor noastre adormiți vestea cea bună că Hristos a înviat!
                      La Iermata, un sat mic cu mai puțin de 300 de numere de case, o comunitate frumoasă, de români și trei religii: ortodoxă, penticostală și baptistă. Cu toții se respectau, își respectau religia unii altora și se ajutau între ei când era vreo nuntă, botez sau înmormântare în sat, cei de la biserica penticostală împrumutau mese și bănci pliabile, de la biserica ortodoxă se luau veselă și tacâmuri în vremurile în care nu apăruse moda celor de unică folosință. La nuntă rudele de altă religie decât mirii particpau cu ce puteau fără să își încalce canoanele bisericii lor. De Paștele Morților preotul făcea slujba la biserică, ieșeau cu toții după aceea la cimitir la mormintele celor dragi trecuți în lumea celor adormiți și după ce se sfințeau mormintele reveneam cu toții în curtea bisericii unde femeile împărțeau copiilor pachețele cu un ou roșu și ceva dulce: o felie de cozonac și uneori familiile mai înstărite și cu rude la oraș puneau și o mică ciocolată sau napolitană, nu știți cei mai tineri ce bucurie era asta în anii în care
totul era raționalizat, se cumpăra cu cozi interminabile. Noi copii trebuia să spunem mamelor și bunicilor noastre de la cine am primit pachet pentru ca ele, la rândul lor, să dea copiilor familiei care ne-a dat nouă. Ouăle erau roșite de sâmbăta, cu o zi înainte, să fie proaspete, totul era pregătit cu multă dragoste atât pentru cei pomeniți cât și pentru destinatarii pachețelelor. Reveneau acasă copii plecați la școală la oraș, cei căsătoriți și stabiliți în orașele din județ și din județele învecinate. Am copilărit la Iermata, mi-am petrecut acolo toate vacanțele până am terminat liceul, am cunoscut atât de bine satul încât știam de la ce familii sunt șansele cele mai mari de a primi în pachet și o ciocolățică sau napolitană pe lângă tradiționalul cozonac și ou roșu, ba chiar am cunoscut și care gospodine sunt cele mai pricepute la prăjituri și cozonac, că în acele vremuri totul se făcea acasă, cu produse din gospodărie.
                      De 34 de ani nu am mai fost la Iermata de Paștele Morților, în ianuarie 1992 a murit tatăl  meu și am început a merge la cimitir în Pâncota. La ora 11 preoții ieșeau la cimitir, pe dealul pe care este cimitirul sunt, unul lângă celălat cimitirul catolic, cel reformat, în jos de aceste cimitire pe toată lungimea ambelor cimitire este cel ortodox, în lateral o fâșie mai îngustă este cimitirul evreiesc și sus pe deal deasupra celui evreiesc este cimitirul neoprotestant, garduri sunt spre stradă și între cimitirul evreiesc și cele creștine. Pe un platou realizat de o alee mai lată ce delimitează cimitirul reformat de cel ortodox, lângă alee sunt mormintele eroilor din cele două războaie mondiale, în sus de aceste morminte se așează câteva mese pe care se pun paoșele și sticlele de vin împreună cu un bilet pe care se trec cei ce trebuie pomeniți. Se slujește pentru toți împreună după care preoții merg la mormintele predecesorilor lor, preoți în parohia din Pâncota trecuți la Domnul iar după aceea se despart, fiecare mergând într-o jumătate de cimitir pe la toate mormintele unde era cineva. Cimitirul este destul de mare așa că această duminică a fost în toți acești ani de când a murit tatăl meu un eveniment social, vin oameni plecați din Pâncota să-și pomenească părinții și bunicii. Rudele se mută de la un mormânt la altul, vorbesc cu alte rude, adeseori nu s-au mai întâlnit de un an întreg sau chiar de mai mulți ani. Dumnezeu cred că iubește această tradiție a noastră pentru că în acești 34 de ani am lipsit de lângă mormântul tatei, devenit de 10 ani mormintele părinților mei, doar în doi ani, în 2020 din cauza pandemiei pentru că s-a interzis și într-un an în care a plouat.
                                    Astăzi 19 apr 2026 a fost din nou Paștele Morților. Mama după ce a rămas văduvă și până când s-a îmbolnăvit a ridicat pauț de această duminică în fiecare an, timp de peste 20 de ani, eu mi-am însușit acest obicei și după ce ea s-a îmbolnăvit am continuat să ridic pauț anual, în august anul acesta se vor împlini 10 ani de la moartea mamei. Ziua de astăzi a început extrem de frumos. Soarele își revărsa lumina și căldura peste noi, iarba din cimitir era tăiată, gunoiul adunat, noi am ajuns cu vreo 20 de minute înainte de a venii preoții și credincioșii de la biserică, am pus candelele și florile la mormânt după care am dus la masa de slujbă pauțul și vinul și am așteptat să vină preoții. M-am întâlnit cu un fost coleg de clasă și am vorbit, m-am bucurat mult pentru că în fiecare an mă întâlneam doar cu mama și soția lui, am depănat amintiri, nu ne venea să credem că au trecut mai mult de 40 de ani de atunci. Au venit preoții, slujba a fost deosebit de frumoasă, au fost pomeniți toți preoții ortodocși ai parohiei din Pâncota trecuți în lumea celor adormiți, cântăreții bisericii și eroi cu grad nume și prenume. Apoi cei doi preoți s-au dus la mormintele predecesorilor lor și după aceea s-au împărțit după obicei.
                                 Din păcate ziua care a început atât de frumos nu a continuat la fel. Cu câteva minute înainte de ora 14 părintele Flavius Ardelean a ajuns la mormântul părinților mei și în timp ce slujea din cârdul de rromi care îl urmau pe preot spre a colecta pachete de pomană cineva a început să arunce cu ouă roșii după preot, unul l-a lovit chiar în cap.  Noi toți cei care erau în preajmă am înlemnit. Atâta lipsă de respect față de ceea ce era primit de pomană, pachetele pregătite cu grijă de familiile venite în cimitir, cheltuiala celor care le-au pregătit, memoria celor pomeniți și în special față de preotul paroh ne-a lăsat pur și simplu paralizați. preotul a sunat la poliție și s-a îndepărtat de mormintele lângă care încă așteptau rudele să vină preotul, a ieșit din cimitir, unii dintre rromii care îl urmau au început să vocifereze, soțul meu a auzit chiar amenițări la adresa preotului așa că a decis să stea cu acesta până la sosirea echipajului de poliție.
                                   Acum îmi este extrem de greu să îmi găsesc cuvintele potrivite spre a relata cele întâmplate. Îmi este sufletul greu și îndurerat. Ce s-a întâmplat cu noi ca popor? Când am devenit așa de înrăiți? De ce atâta răutate și lipsă de respect? Cum poate cineva să creadă că un asemenea comportament îi poate aduce ceva bun în viața sa?

miercuri, 25 martie 2026

Jurnal de pensionar episodul 15 - Ultimul apel

                                                        

                                                             POP  SORIN  CLAUDIU

                                                              06.06.1974 -  23.03.2026


                            În 9 martie creștinii sărbătoresc pe Sfinții 40 de Mucenici de la Lacul Sevastiei și pentru că aceștia au fost soldați în armata romană, în această zi se ridică parastase de obște pentru militarii morți. Asociația Cadrelor Militare în Retragere și în Rezervă din ANP filiala București ridică și ei parastas pentru cei adormiți, cum frumos se spune în biserica ortodoxă, de la Penitenciarul Arad a fost pomenit doar regretatul comandant col (r) BUCUR MARIN, pentru simplul motiv că organizatorii nu cunosc alte nume, ne-au rugat ca pentru viitor să le comunicăm o listă completă, vineri 13 martie câțiva colegi care ne-am întâlnit pentru socializare am început să punem pe hârtie numele celor trecuți în lumea celor adormiți, am depășit cifra de 60.

                             Astăzi, 25 martie 2026, zi de mare sărbătoare, Buna-Vestire, ne-am luat rămas bun de la un alt coleg POP SORIN CLAUDIU. Sorin a fost un copil făcut la bătrânețe, când el s-a născut părinții lui aveau 48 și 59 de ani, bunicii lui erau deja trecuți în lumea celor adormiți. Cel mai probabil nașterea sa a fost o bucurie greu de descris în cuvinte pentru părinții săi, în mod cert a fost un copil iubit. Viața însă a fost destul de aspră cu el, la doar 18 ani își pierde unul dintre părinți și la 20 de ani rămâne singur. Pentru că părinții lui l-au crescut cu credință și au pus în el valori umane, morale care să îl ajute pentru vremurile în care v-a fi singur,, acestea au dat roade. Sorin și-a continuat studiile, s-a angajat la Penitenciarul Arad, la 30 de ani s-a căsătorit cu Sorina Ioana, la 40 a devenit pentru prima oară tată și în 2019 i s-a născut a doua fiică. A fost un coleg discret, atent, corect și așa a fost și cu viața lui personală, cele mai multe dintre aceste amănunte le-am aflat astăzi la înmormântarea sa din ceea ce ne-a spus preotul și din ceea ce era inscripționat pe monumentul funerar al familiei sale. În urma sa a rămas o văduvă tânără, de doar 43 de ani și cele două fiice de 12 și 7 ani. Sorin s-a pensionat în 2021 și a continuat să fie la fel de discret și după trecerea în rezervă, cea mai mare parte dintre noi nu am știut că a fost bolnav până când am aflat că a decedat. Pentru că eu mi-am luat în mod voluntar sarcina de a încerca să ne țin uniți într-o comunitate am format grupuri de facebook și de WatsApp cu foști colegi, postez aici, în aceste grupuri, decesele colegilor. După ceva vreme în care ne-am întâlnit unii la meciurile UTA sau întâmplător prin oraș, dar cel mai mult pe la seri de priveghi și înmormântări, am decis să postez pe grup și când este ziua de naștere a colegilor. Mai târziu aceste grupuri au fost și calea prin care am putut ajuta colegi care au avut probleme de sănătate și tratamente costisitoare. Colegul care m-a sunat să mă anunțe despre decesul lui Sorin mi-a spus: am văzut că nu ai postat nimic și mi-am dat seama că nu ai aflat. Grupurile mele au devenit un fel de  registru "DZU" pentru rezerviști.

                          A doua zi după ce am aflat despre decesul lui Sorin am aflat că un alt coleg a trecut în lumea celor adormiți.

                                                   

                                                      ION  BOHAN

                                                      22.12.1968 - 24.03.2026

                      Ion a fost mezinul unei familii de oameni harnici din Moldova, localitatea ȚUȚORA județul Iași, avea două surori și un frate mai mare Vasile. Vasile a intrat după ce a terminat liceul în miliție și a ajuns cu repartiție, în 1983, la proaspătul reînființat Penitenciar Arad. După ceva vreme una dintre surorile lui ajunge și ea în Arad la fabrica de confecții Moda Arad. Vasile o va convinge și ajuta să se alăture și ea la Penitenciarul Arad. Tatăl lor v-a muri subit, tânăr, când mezinul Ion abia pășise în băncile liceului. După ce Ion termină liceul, fratele cel mare își asumă obligații de părinte și îndrumă pașii fratelui Ion spre munca în Penitenciarul Arad. După câțiva ani Ion se transferă la Penitenciarul Iași pentru a fi mai aproape de mama sa. Trecerea în rezervă a lui Ion se face de la Penitenciarul Iași. Peste două zile, pe 27 martie se împlinesc ȘAPTE LUNI de la decesul lui Vasile Bohan, ieri fratele lui mezin, Ion Bohan a făcut un IM și la doar 57 de ani a trecut în lumea celor adormiți îndurerând familia. Au rămas în urma sa o fiică, o soție și două surori care nu vor mai avea cui spune "FRATE".