Albania - Jurnal de călătorie - Episodul 2

 

                                                                     

                                                                      Lacul OHRID 

               În 20 august 2026 am făcut prima noastră excursie din acest sejur. Noi suntem tipul de turiști cărora le pla ce să viziteze, să cunoască cât mai mult posibil despre țara și cultura pe care o vizităm. Prin urmare la masă vrem să încercăm mâncărurile specifice locurilor vizitate, facem cât mai multe excursii posibil și ne întoarcem acasă cu un steag al țării vizitate, într-o vază de rubin avem deja un buchet destul de bogat cu steaguri din țările pe care noi le-am vizitat dar și primite de la prietenii noștri care au vizitat meleaguri pe care noi nu am ajuns.

               Prima noastră excursie din acest concediu a fost la Lacul OHRID și cu această ocazie am făcut o scurtă incursiune în Macedonia de Nord, țara vecină Albaniei. Lacul Ohrid este unul dintre cele mai vechi și adânci lacuri din Europa și din lume, un lac de munte situat la granița dintre Albania și Macedonia de Nord, o treime din lac aparține Albaniei și celelalte două treimi Macedoniei. Ne-am întâlnit la ora șase dimineața cu ghida noastră de la firma As Tour, Florica Baderca și cu un microbus de 19+1 locuri am pornit spre destinația noastră.

              Pe malul Lacului Ohrid sunt trei mari orașe, pe partea albaneză este orașul POGRADEC (a se citi Pogradeț), pe partea macedoneană două orașe: STRUGA și OHRID, ultimul fiind cel mai mare și important centru cultural. Orașul Struga a fost disputat atât de Albania cât și de Macedonia, orașul este locuit de etnici macedonieni dar și de etnici kosovari și albanezi.

              Traseul nostru ne-a dus prin orașul Pogradec, am trecut prin centrul orașului, am trecut punctul de frontieră Naum/Tushemisi și am intrat în Macedonia. Prima oprire am făcut-o la Mănăstirea Sfântul Naum, o mănăstire ortodoxă, macedonieinii sunt predominant ortodocși, foarte frumoasă și bogată, are terenuri întinse unde sunt livezi, o plajă pe malul frumosului Ohrid și un bazar. Strict la intrarea în curtea bisericii sunt afișate pictograme ce interzic accesul în costum de baie, plaja se întinde până sub zidurile curții bisericii, cu animale de companie sau cu mâncare. Am făcut o fotografie de grup la statuia Sfântului Naum ce privește spre albastrul azuriu al Lacului Ohrid și am intrat spre închinare în biserică, am aprins lumânări, am mulțumit Bunului Dumnezeu pentru că ne-a binecuvântat cu bucuria de a vizita așa locuri superbe. După ce am ieșit din biserică am vizitat și luat amintiri din bazarul ce se întinde paralel cu plaja, am cumpărat bijuterii de argint cu perle de Ohrid, am fost cinstiți cu țuică macedoneană și ne-am luat steagul Macedoniei în varianta veche și actuală. Macedonienii se dovedesc a fi buni comercianți, amabili, deschiși să vândă marfa lor pe euro, leke chiar și lei, am întâlnit aici aromâni cu rude în România și vorbesc binișor românește. În incinta mănăstirii, lângă zidurile ce împrejmuiesc biserica izvorăște râul Drinul Negru care străbate lacul Ohrid, iese în dreptul orașului Struga și curge mai departe prin Albania, se unește cu râul Drinul Alb lângă orașul albanez Kukes formând râul Drin  până la vărsarea sa în Marea Adriatică, are o lungime de 149-150 km.

             De  la mănăstire am pornit spre orașul Ohrid, aici am luat masa de prânz și ne-am întâlnit cu ghida noastră mecedoneană, Aneta care ne va arăta frumosul oraș. Am pornit în turul nostru din Piața Sf. Kliment sau Clement spre partea veche a orașului, am admirat arhitectura orașului de inspirație otomană, case cu mai multe etaje, parterul construit din piatră cu bârne de lemn intercalate între zidăria de piatră, pentru elasticitate în caz de cutremur, etajele superioare construite din lemn ieșite puțin în afara perimetrului parterului, etajul doi și mai mult ieșit în afara etajului inferior. Se pare că impozitul se plătea în vechime pentru amprenta la sol a construcției și ingenioși locuitorii orașului câștigau puțin spațiu în plus lărgind fiecare etaj mai mult decât cel inferior. Am oprit prima oară la biserica Sfânta Sofia, se pare că pe malurile lacului Ohrid trăiesc specii de broaște țestoase, în curtea bisericii sunt tăblițe ce ne anuță în mai multe limbi că nu este permisă ridicarea de la sol a acestora, suntem turiști disciplinați, ne conformăm, le admirăm și fotografiem cum stau la umbra unei bănci din piatră una peste alta, fără să le atingem. Pornim mai departe pe străduțe înguste, pavate cu piatră, urcăm și coborâm până la niște pontoane ce trec pe sub stânci, pe malul lacului grupuri de tineri fac baie, urcăm spre Biserica  Sfântului Kaneo situată pe o stâncă ce ne oferă o priveliște minunată asupra lacului și localităților de pe malul acestuia. Coborâm spre lac de unde cu două bărci ne întoarcem în Piața Sfântul Kliment. Aici Aneta ne vorbește despre statuile din piață, a Sfânților Kiril și Metodie care au avut aici o școală, ei au inventat un alfabet numit alfabetul glogolitic, unul dintre discipolii  lor, Sfântul Kliment a simplificat acest alfabet și a creat alfabetul kirilic care s-a răspândit la toate popoarele slave.

               La întoarcere am trecut prin orașul STRUGA și am revenit în Albania pe la punctul de trecere a frontierei Qafe - Thana înapoi în stațiunea Durres.   

Albania - Jurnal de călătorie - Episodul 1

 

      

               În luna iunie a acestui an ne-a murit cățelul, o cățelușă labrador auriu, Smoty, pe care o aveam de mai mult de 12 ani. Tristețea pierderii ei a fost copleșitoare, comparabilă cu pierderea unui membru de familie, când reveneam acasă ne lipsea bucurie ei când intram în casă, ne lipsea dragostea ei. Absența ei ne-a trimis cu gândul de a merge undeva în concediu, la mare, ultima oară am fost în anul 2021 în Grecia. Eu am venit cu ideea de a merge undeva unde nu am mai fost. Uite așa a venit ideea de a vizita Albania, tot o țară balcanică, chiar mai aproape decât Grecia, tot o țară care a cunoscut comunismul, elemente comune cu România dar și multe diferențe.

              Am achiziționat din Arad, agenția Amirante, un sejur în Albania, Durres prin firma colaboratoare As Tour, transport cu autocarul, firma Normandia, zece nopți plus două transportul, în perioada 15 - 27 august.

               Am plecat din fața Cimitirului Pomenirea, la ora 15: 30, sâmbătă 15 august 2026 spre Timișoara și apoi spre destinația noastră de concediu. Plecarea din Timișoara nu a fost chiar de bun augur, șoferul a greșit ieșirea dintr-un sens giratoriu, a ieșit spre Foeni, prima ieșire, în loc de a doua ieșire spre Șag Timișeni și Moravia. A vrut să facă una românească, în loc să meargă până în primul loc unde putea să întoarcă a încercat să întoarcă la baza unui pod, tăind trei benzi separate prin linie continuă. De pe drumul cu prioritate au venit o motocicletă cu doi oameni pe ea care nu au văzut autocarul decât când erau în vârful podului, au încercat să evite impactul și să ocolească autocarul care le tăia calea dar distanța mică și faptul că acesta optura ambele benzi a făcut evitarea impactului imposibilă. A venit un alt autocar, cu un alt șofer, ne-am transbordat în noul vehicol și cu o nouă formulă de șoferi am pornit spre destinația noastră de concediu. Drumul a fost în continuare fără evenimente negative, am scurtat cu câte 10 minute opririle și prin faptul că nu am stat mult în vămi am ajuns la destinație doar cu o jumătate de oră mai târziu decât era estimat la plecarea din autogara timișoreană. Traseul nostru ne-a dus din Arad - Timișoara - Serbia - Kosovo - Albania, fotografia atașată este de la prima noastră oprire făcută în Albania, un complex unde este stație PECO, Market, Restaurant.

                Noi eram cazați într-o zonă exclusiv stațiune, numită Plepa, unii cazați la un hotel, alții la trei vile. Noi nu am avut chichinetă pentru gătit dar la partetrul locației El Mare 2 funcționa un restaurant ținut de un kosovar care după mai mulți ani de muncă în Germania s-a decis să revină acasă. De la locația noastră aveam mai puțin de 100 de metri până la o plajă publică, lângă aceasta, separată de un gard era o plajă foarte întinsă lângă o unitate militară dar pute-ai să treci prin apă de gard și să îți așezi cearșaful pe această plajă. După ce ne-am primit camera care avea numărul 3, nu numărul 10 cum ni s-a spus, de fapt erau doar cinci camere numerotate de la 3 la 7, la El Mare 2, ne-am dus la plaja publică și am făcut prima baie în Marea Adriatică. Apa caldă, nisipul fin, intrarea în mare lină și valurile doar atât cât să te facă să iubești această mare. Am observat nu mult după ce am intrat în Albania că părea să trecem printr-un imens șantier, de ambele părți ale autostrăzii se vedeau construcții în diferite stadii, de pe plajă în extremitatea Durresului spre Golem construcțiile păreau că vor uni în viitorul foarte apropiat cele două localități.

                Am ajuns în Albania duminică 16 august, primele zile am avut timp de baie și plajă, prima excursie s-a făcut în 20 august la Lacul Ohrid, despre aceasta vă voi povesti în episodul următor. Am observat că aici restaurantele ne oferă în special specialități kosovare: pește, fructe de mare, pui, vită și miel, kosovarii fiind în general musulmani. Există însă în Plepa și restaurante care au și porc în meniu, întrucât la ultimul recensământ 57% din populația Albaniei s-au declarat musulmani, restul fiind în general creștini.

Duminica Sf. Ap. Toma - Paștele Morților

Hristos a înviat!

 

                     Astăzi, duminica a II-a după Paști, Biserica Ortodoxă Română face pomenire Sfântului Apostol Toma - Antipasha și în județul Arad, atât în satul bunicilor care m-au crescut, Iermata, comuna Seleuș, cât și în orășelul în care am locuit cu părinții mei, Pâncota, în această duminică vizităm cimitirele și le aducem rudelor noastre adormiți vestea cea bună că Hristos a înviat!

                      La Iermata, un sat mic cu mai puțin de 300 de numere de case, o comunitate frumoasă, de români și trei religii: ortodoxă, penticostală și baptistă. Cu toții se respectau, își respectau religia unii altora și se ajutau între ei când era vreo nuntă, botez sau înmormântare în sat, cei de la biserica penticostală împrumutau mese și bănci pliabile, de la biserica ortodoxă se luau veselă și tacâmuri în vremurile în care nu apăruse moda celor de unică folosință. La nuntă rudele de altă religie decât mirii particpau cu ce puteau fără să își încalce canoanele bisericii lor. De Paștele Morților preotul făcea slujba la biserică, ieșeau cu toții după aceea la cimitir la mormintele celor dragi trecuți în lumea celor adormiți și după ce se sfințeau mormintele reveneam cu toții în curtea bisericii unde femeile împărțeau copiilor pachețele cu un ou roșu și ceva dulce: o felie de cozonac și uneori familiile mai înstărite și cu rude la oraș puneau și o mică ciocolată sau napolitană, nu știți cei mai tineri ce bucurie era asta în anii în care

totul era raționalizat, se cumpăra cu cozi interminabile. Noi copii trebuia să spunem mamelor și bunicilor noastre de la cine am primit pachet pentru ca ele, la rândul lor, să dea copiilor familiei care ne-a dat nouă. Ouăle erau roșite de sâmbăta, cu o zi înainte, să fie proaspete, totul era pregătit cu multă dragoste atât pentru cei pomeniți cât și pentru destinatarii pachețelelor. Reveneau acasă copii plecați la școală la oraș, cei căsătoriți și stabiliți în orașele din județ și din județele învecinate. Am copilărit la Iermata, mi-am petrecut acolo toate vacanțele până am terminat liceul, am cunoscut atât de bine satul încât știam de la ce familii sunt șansele cele mai mari de a primi în pachet și o ciocolățică sau napolitană pe lângă tradiționalul cozonac și ou roșu, ba chiar am cunoscut și care gospodine sunt cele mai pricepute la prăjituri și cozonac, că în acele vremuri totul se făcea acasă, cu produse din gospodărie.

                      De 34 de ani nu am mai fost la Iermata de Paștele Morților, în ianuarie 1992 a murit tatăl  meu și am început a merge la cimitir în Pâncota. La ora 11 preoții ieșeau la cimitir, pe dealul pe care este cimitirul sunt, unul lângă celălat cimitirul catolic, cel reformat, în jos de aceste cimitire pe toată lungimea ambelor cimitire este cel ortodox, în lateral o fâșie mai îngustă este cimitirul evreiesc și sus pe deal deasupra celui evreiesc este cimitirul neoprotestant, garduri sunt spre stradă și între cimitirul evreiesc și cele creștine. Pe un platou realizat de o alee mai lată ce delimitează cimitirul reformat de cel ortodox, lângă alee sunt mormintele eroilor din cele două războaie mondiale, în sus de aceste morminte se așează câteva mese pe care se pun paoșele și sticlele de vin împreună cu un bilet pe care se trec cei ce trebuie pomeniți. Se slujește pentru toți împreună după care preoții merg la mormintele predecesorilor lor, preoți în parohia din Pâncota trecuți la Domnul iar după aceea se despart, fiecare mergând într-o jumătate de cimitir pe la toate mormintele unde era cineva. Cimitirul este destul de mare așa că această duminică a fost în toți acești ani de când a murit tatăl meu un eveniment social, vin oameni plecați din Pâncota să-și pomenească părinții și bunicii. Rudele se mută de la un mormânt la altul, vorbesc cu alte rude, adeseori nu s-au mai întâlnit de un an întreg sau chiar de mai mulți ani. Dumnezeu cred că iubește această tradiție a noastră pentru că în acești 34 de ani am lipsit de lângă mormântul tatei, devenit de 10 ani mormintele părinților mei, doar în doi ani, în 2020 din cauza pandemiei pentru că s-a interzis și într-un an în care a plouat.

                                    Astăzi 19 apr 2026 a fost din nou Paștele Morților. Mama după ce a rămas văduvă și până când s-a îmbolnăvit a ridicat pauț de această duminică în fiecare an, timp de peste 20 de ani, eu mi-am însușit acest obicei și după ce ea s-a îmbolnăvit am continuat să ridic pauț anual, în august anul acesta se vor împlini 10 ani de la moartea mamei. Ziua de astăzi a început extrem de frumos. Soarele își revărsa lumina și căldura peste noi, iarba din cimitir era tăiată, gunoiul adunat, noi am ajuns cu vreo 20 de minute înainte de a venii preoții și credincioșii de la biserică, am pus candelele și florile la mormânt după care am dus la masa de slujbă pauțul și vinul și am așteptat să vină preoții. M-am întâlnit cu un fost coleg de clasă și am vorbit, m-am bucurat mult pentru că în fiecare an mă întâlneam doar cu mama și soția lui, am depănat amintiri, nu ne venea să credem că au trecut mai mult de 40 de ani de atunci. Au venit preoții, slujba a fost deosebit de frumoasă, au fost pomeniți toți preoții ortodocși ai parohiei din Pâncota trecuți în lumea celor adormiți, cântăreții bisericii și eroi cu grad nume și prenume. Apoi cei doi preoți s-au dus la mormintele predecesorilor lor și după aceea s-au împărțit după obicei.

                                 Din păcate ziua care a început atât de frumos nu a continuat la fel. Cu câteva minute înainte de ora 14 părintele Flavius Ardelean a ajuns la mormântul părinților mei și în timp ce slujea din cârdul de rromi care îl urmau pe preot spre a colecta pachete de pomană cineva a început să arunce cu ouă roșii după preot, unul l-a lovit chiar în cap.  Noi toți cei care erau în preajmă am înlemnit. Atâta lipsă de respect față de ceea ce era primit de pomană, pachetele pregătite cu grijă de familiile venite în cimitir, cheltuiala celor care le-au pregătit, memoria celor pomeniți și în special față de preotul paroh ne-a lăsat pur și simplu paralizați. preotul a sunat la poliție și s-a îndepărtat de mormintele lângă care încă așteptau rudele să vină preotul, a ieșit din cimitir, unii dintre rromii care îl urmau au început să vocifereze, soțul meu a auzit chiar amenițări la adresa preotului așa că a decis să stea cu acesta până la sosirea echipajului de poliție.

                                   Acum îmi este extrem de greu să îmi găsesc cuvintele potrivite spre a relata cele întâmplate. Îmi este sufletul greu și îndurerat. Ce s-a întâmplat cu noi ca popor? Când am devenit așa de înrăiți? De ce atâta răutate și lipsă de respect? Cum poate cineva să creadă că un asemenea comportament îi poate aduce ceva bun în viața sa?

Jurnal de pensionar episodul 15 - Ultimul apel

                                                        

                                                             POP  SORIN  CLAUDIU

                                                              06.06.1974 -  23.03.2026

                            În 9 martie creștinii sărbătoresc pe Sfinții 40 de Mucenici de la Lacul Sevastiei și pentru că aceștia au fost soldați în armata romană, în această zi se ridică parastase de obște pentru militarii morți. Asociația Cadrelor Militare în Retragere și în Rezervă din ANP filiala București ridică și ei parastas pentru cei adormiți, cum frumos se spune în biserica ortodoxă, de la Penitenciarul Arad a fost pomenit doar regretatul comandant col (r) BUCUR MARIN, pentru simplul motiv că organizatorii nu cunosc alte nume, ne-au rugat ca pentru viitor să le comunicăm o listă completă, vineri 13 martie câțiva colegi care ne-am întâlnit pentru socializare am început să punem pe hârtie numele celor trecuți în lumea celor adormiți, am depășit cifra de 60.

                             Astăzi, 25 martie 2026, zi de mare sărbătoare, Buna-Vestire, ne-am luat rămas bun de la un alt coleg POP SORIN CLAUDIU. Sorin a fost un copil făcut la bătrânețe, când el s-a născut părinții lui aveau 48 și 59 de ani, bunicii lui erau deja trecuți în lumea celor adormiți. Cel mai probabil nașterea sa a fost o bucurie greu de descris în cuvinte pentru părinții săi, în mod cert a fost un copil iubit. Viața însă a fost destul de aspră cu el, la doar 18 ani își pierde unul dintre părinți și la 20 de ani rămâne singur. Pentru că părinții lui l-au crescut cu credință și au pus în el valori umane, morale care să îl ajute pentru vremurile în care v-a fi singur,, acestea au dat roade. Sorin și-a continuat studiile, s-a angajat la Penitenciarul Arad, la 30 de ani s-a căsătorit cu Sorina Ioana, la 40 a devenit pentru prima oară tată și în 2019 i s-a născut a doua fiică. A fost un coleg discret, atent, corect și așa a fost și cu viața lui personală, cele mai multe dintre aceste amănunte le-am aflat astăzi la înmormântarea sa din ceea ce ne-a spus preotul și din ceea ce era inscripționat pe monumentul funerar al familiei sale. În urma sa a rămas o văduvă tânără, de doar 43 de ani și cele două fiice de 12 și 7 ani. Sorin s-a pensionat în 2021 și a continuat să fie la fel de discret și după trecerea în rezervă, cea mai mare parte dintre noi nu am știut că a fost bolnav până când am aflat că a decedat. Pentru că eu mi-am luat în mod voluntar sarcina de a încerca să ne țin uniți într-o comunitate am format grupuri de facebook și de WatsApp cu foști colegi, postez aici, în aceste grupuri, decesele colegilor. După ceva vreme în care ne-am întâlnit unii la meciurile UTA sau întâmplător prin oraș, dar cel mai mult pe la seri de priveghi și înmormântări, am decis să postez pe grup și când este ziua de naștere a colegilor. Mai târziu aceste grupuri au fost și calea prin care am putut ajuta colegi care au avut probleme de sănătate și tratamente costisitoare. Colegul care m-a sunat să mă anunțe despre decesul lui Sorin mi-a spus: am văzut că nu ai postat nimic și mi-am dat seama că nu ai aflat. Grupurile mele au devenit un fel de  registru "DZU" pentru rezerviști.

                          A doua zi după ce am aflat despre decesul lui Sorin am aflat că un alt coleg a trecut în lumea celor adormiți.

                                                   

                                                      ION  BOHAN

                                                      22.12.1968 - 24.03.2026

                      Ion a fost mezinul unei familii de oameni harnici din Moldova, localitatea ȚUȚORA județul Iași, avea două surori și un frate mai mare Vasile. Vasile a intrat după ce a terminat liceul în miliție și a ajuns cu repartiție, în 1983, la proaspătul reînființat Penitenciar Arad. După ceva vreme una dintre surorile lui ajunge și ea în Arad la fabrica de confecții Moda Arad. Vasile o va convinge și ajuta să se alăture și ea la Penitenciarul Arad. Tatăl lor v-a muri subit, tânăr, când mezinul Ion abia pășise în băncile liceului. După ce Ion termină liceul, fratele cel mare își asumă obligații de părinte și îndrumă pașii fratelui Ion spre munca în Penitenciarul Arad. După câțiva ani Ion se transferă la Penitenciarul Iași pentru a fi mai aproape de mama sa. Trecerea în rezervă a lui Ion se face de la Penitenciarul Iași. Peste două zile, pe 27 martie se împlinesc ȘAPTE LUNI de la decesul lui Vasile Bohan, ieri fratele lui mezin, Ion Bohan a făcut un IM și la doar 57 de ani a trecut în lumea celor adormiți îndurerând familia. Au rămas în urma sa o fiică, o soție și două surori care nu vor mai avea cui spune "FRATE".  

Jurnal de pensionar episodul 14 - Onoare, respect, camaraderie

          Cea mai lungă perioadă din anii mei de activitate i-am efectuat în poliția penitenciară. Este locul în care m-am simțit cel mai bine. Consider că accesarea carierei de asistent medical în penitenciar a fost cea mai bună mișcare a mea. Aici l-am cunoscut pe cel care a devenit soțul meu, m-am căsătorit, am devenit mamă.

         Cu vreo zece ani înainte de pensionare m-am procopsit cu un astm destul de dificil de gestionat. În perioadele de acutizare petrec foarte mult timp pe internet. Am creat mai multe grupuri pe facebook dedicate colegilor de la Penitenciarul Arad, activi sau în rezervă și retragere, ideea a fost de a ne folosi de internet pentru a mai știi unii de alții. Postez aici când este ziua de naștere a cuiva, când pierdem un camarad și ori de câte ori cred că o informație este utilă. Unii colegi sunt activi în aceste grupuri, alții nici măcar nu au acceptat să se alăture grupului ori au ieșit din grup după o vreme. Pentru că ne-am întâlnit doar pe la înmormântări și priveghiuri am dorit altfel de întâlniri așa că am răspuns invitației unui alt coleg și săptămânal, inițial în zilele de joi, mai apoi în zilele de vineri unii dintre colegi ne întâlnim într-o cofetărie din oraș. Din 2026 se pare că vom fi nevoiți să ne găsim o altă locație.

          Microbiștii și-au făcut abonamente la meciurile UTA, se mai întâlnesc într-o altă locație, unii dintre ei vin și la întâlnirile noastre, majoritatea nu vin. Majoritatea mesajelor primite de la colegi sunt apreciative, se bucură că din postările mele află despre colegi. Desigur nu toți colegii apreciază. Cum noi suntem câteva sute de colegi este firesc ca nu toți să aiba aceleași deziderate.

          Am aflat uneori din alte surse că unii colegi s-au simțit neglijați dacă am omis să pun pe grup ziua lor, de fiecare dată din simplul motiv că nu am știut, nu am premeditat asta înainte de pensionare și nu mi-am făcut o bază de date cu zilele de naștere ale colegilor atunci când lucram. Abia după pensionare am luat o agendă și am trecut acolo în fiecare zi de la 1 ianuarie la 31 decembrie zilele de naștere, principala sursă de informație a fost facebook. Am semnalat că îmi pare rău pentru golurile din informațiile mele și apreciez orice ajutor primit de la colegi și chiar am primit ajutor, prin mesaje private deseori colegii mi-au semnalat că este ziua cuiva care nu are cont de facebook sau nu este în lista mea de prieteni.

           Astăzi 22 decmbrie 2025 am avut însă o surpriză neplăcută. Am fost sunată de pe un număr ascuns, o voce masculină care nu s-a prezentat mi-a reproșat: "că m-am făcut de râs, cum mă fac în fiecare zi, am postat pe grup că este ziua de naștere a unui coleg care a decedat", i-am răspuns că este ziua de naștere a fratelui mai mic al celui decedat. A întrebat dacă acesta este pe grup și a concluzionat înainte de a-mi da posibilitatea să răspund că nu este, așa cum mulți alți colegi nu sunt pe grup, eu am perceput o notă de reproș în aceaste ultime cuvinte, ca și cum eu sunt vinovată pentru cei care nu sunt pe grup.

            Un alt coleg a ales calea politicoasă, a unui om cu bun simț. Mi-a trimis un mesaj în privat că este ceva care nu este în regulă, colegul B... a decedat și eu am postat pe grup. I-am răspuns politicos  că este ziua fratelui mai mic, colegul a răspuns că el nu a lucrat cu fratele mai mic și nu a știut, și-a cerut scuze pentru confuzie.

           Faptul că am lucrat în același loc, mai mult sau mai puțin împreună, un număr de ani: 10,15,20, nu ne obligă să devenim prieteni. Onoarea de militar, cred eu, că ne obligă să păstrăm în relațiile dintre noi un minim respect, un minim bun simț. Nu plac cuiva postările mele, Zuckenberg a inventat funcția "unfollow" sau chiar mai mult funcția "block", nici nu voi știi că m-ai blocat. Este însă de prost gust ca bărbat să suni o femeie cu număr ascuns și să o jignești în anonimat, dacă te ții că ești bărbat asumă-ți identitatea și când lauzi, și când critici ori jignești.    

Vis de CREȘTIN

                                                                  

                  Sunt CREȘTINĂ, nu contează ce denominațiune, cred într-unul Dumnezeu ce se face cunoscut nouă oamenilor în trei feluri, în trei ipostasuri: Dumnezeu Creatorul, Dumnezeu Omul adică Hristos/Cristos de la care ni se trage numele nouă, tuturor celor care credem în El și Dumnezeu Duhul.

                 Am o dorință fierbinte, un vis, un ideal ca TOȚI CREȘTINII, indiferent ce fel de creștini, ce biserică, ce cult, ce religie să serbeze împreună TOATE sărbătorile Domnești, cele legate de viața lui HRISTOS.

                  Îmi doresc să trăiesc vremurile în care noi creștinii să sărbătorim ÎMPREUNĂ la aceași dată calendaristică Nașterea lui Iisus Hristos, Crăciunul. Să nu mai fie calendare diferite, stiluri diferite, orgolii în biserici și credințe. Împreună să sărbătorim, cu toții cei care ne considerăm creștini Învierea lui Iisus Hristos. Împreună să sărbătorim Pogorârea Duhului Sfânt.

               Visez ca noi creștinii să ne iubim unii pe alții, indiferent la ce biserică mergem, cum ne rugăm, când ne botezăm. Să fim din nou aidoma primilor creștini. Să ne ajutăm unii pe alții în numele Unicului Dumnezeu în care credem toți, fără să credem că doar unii sunt buni.

                 Anul acesta, 2025, o fericită coincidență face ca Ziua Morților, Ziua Tuturor Sfinților serbată de creștinii romano catolici și de către cei protestanți de 1 noiembrie să coincidă cu Moșii de toamnă serbată de ortodocși și greco catolici în prima sâmbătă din noiembrie, în acest an această primă sâmbătă este de 1 noiembrie. Anul acesta nu doar în Ardeal va fi LUMINAȚIA ci pe tot ținutul mioritic. Ne vom cinsti părinții și străbunii trecuți în lumea celor adormiți cu TOȚII împreună în acest an.

                Dacă, când și când,serbăm împreună ÎNVIEREA lui Hristos TOȚI creștinii, nu este aceași situație cu Nașterea lui Hristos, aceasta  NU o serbăm împreună TOȚI creștinii în nici un an.

                Musulmanii sunt și ei de foarte m ulte feluri, șiiți și sunniții sunt doar principalele fracțiuni islamice, mai sunt încă multe altele. Însă cei CINCI stâlpi ai credinței islamice: mărturisirea de credință, cele cinci rugăciuni zilnice, zeciuiala sau contribuția la bunăstarea celorlalți, Ramadanul sau postul și pelerinajul la Mecca, Hajj cel puțin o dată în viață sunt aceiași pentru orice musulman.

                 Visez ca și noi CREȘTINII, TOȚI creștinii indiferent de denominațiune să ținem împreună sărbătorile legate de cel după care ne-am luat numele HRISTOS/CRISTOS. Căci dacă credem TOȚI în acelaș Unul Hristos atunci nu contează calendarul. Tot ceea ce contează este ca noi să îl primim pe Hristos în sufletul nostru și să ne punem toată nădejdea noastră  în IUBIREA lui Dumnezeu pentru noi oamenii , iubire atât de mare încât S-a făcut OM pentru noi oamenii.

            O conștiință împăcată și pace în suflet vă doresc tuturor.

                                                                                          K'melia    

40 de ani de la absolvirea liceului

 

                         În perioada 27-29 iunie 2025 am avut la Pensiunea Apuseni Wild, Remeți, județul Bihor, întâlnirea de 40 de ani de la absolvirea Liceului Industrial Ineu, județul Arad. Ne-am întâlnit 17 din cei 36 de absolvenți, mai puțin de jumătate dintre absolvenți. Unii nu au putut veni, din varii motive, nu are importanță. Unii dintre colegi nu au participat la nici una dintre întâlnirile noastre, destul de frecvente: la 10 ani, 20 de ani, 25 de ani, 30 de ani și acum la 40 de ani. Unul dintre colegii noștrii: Constantinescu Sorin ne sponsorizează aceste întâlniri încă de la prima, aceea din 1995. Am încercat să ne întâlnim și la 35 de ani dar fiind anul 2020, anul pandemiei de COVID, nu a fost posibil. 

                         Personal am participat la toate întâlnirile noastre și m-am bucurat foarte mult de fiecare întâlnire. Unii dintre noi am păstrat legătura în toți acești ani, cu alții m-am întâlnit doar la aceste întâlniri, cu alți colegi și colege nu m-am mai întâlnit deloc în toți acești 40 de ani. Avem bucuria ca la 40 de ani de la absolvire doar o singură colegă, Cernea Sofia, să fi decedat, 35 dintre noi suntem în viață dar nu prea am reușit să depășim jumătatea clasei la ăntâlnirile noastre.

                        Am să vă etichetez pe toți cei care îmi sunteți prieteni pe facebook, să vedeți pe care dintre noi îi veți recunoaște?! Poate dacă veți vedea bucuria pe care a pus-o pe fețele noastre această întâlnire vă veți hotărâ să veniți data următoare?!

                       În afara acestor întâlniri am mai avut în 2017 o întlnire de "50 de ani", majoritatea promoției 1985 sunt născuți în 1967 din ianuarie până în septembrie iar aceștia au împlinit în 2017 50 de ani. Atunci ne-a invitat la Ineu, în Dealul Viilor colega noastră Gabriela Bălan, căsătorită Albu. Nici atunci nu am fost toți, nici mai mult de jumătate.

                    Au răspuns prezent la întâlnirea noastră:

Bistrean Marius, a venit din Irlanda unde trăiește de peste 20 de ani;

Cilan Daniela, căsătorită Ghimpău, trăiește în Timișoara;

Constantinescu Sorin, sponsorul nostru, își împarte viața între Frmușani, lângă București și Ineu;

Cotuna Sorin, trăiește în continuare în comuna natală Rogoz;

Deznan Florica, căsătorita Pășcoi, trăiește în Șicula și este văduvă de mai mulți ani;

Feieș Adriana Daniela, căsătorită Jula, trăiește în comuna Vladimirescu, lângă Arad;

Subsemnata Gornic Camelia Teodora, căsătorită Grosu, trăiesc în municipiul Arad;

Ignat Alexandru, trăiește în continuare în comuna natală Bocsig;

Ivan Cristian, trăiește în continuare în Ineu;

Jurcă Ioan, trăiește în Oradea;

Oprea Florin, trăiește în Arad și Ineu;

Pantea Monica, căsătorită Vlădăianu, trăiește în municipiul Târgu Jiu;

Stan Dan, trăiește în Oradea;

Stanca Dan, trăiește în continuare în Ineu;

Straub Iosif, trăiește în Salonta;

Suciu Sorin, trăiește în Timișoara;

Țurcanu Sorin, trăiește în municipiul Arad.