Birocratie romaneasca

                 Se pare ca atunci cand doresti un imprumut la banca a dovedi ca esti o persoana previzibila este un atu si acest lucru se dovedeste prin faptul ca ai avut un serviciu stabil in ultimii zece ani sau chiar mai mult, probabil si prin alte diverse moduri.Ce te faci insa cand desi tu lucrezi ca profesor in aceeasi scoala de mai mult de cincisprezece ani, in acesti ani aceasta scoala s-a numit cand "Scoala generala numarul  3", cand " Scoala GIMNAZIALA numarul 3", mai apoi "Scoala generala Iosif Moldovan" pentru ca mai apoi sa se numeasca "Scoala gimnaziala Iosif Moldovan " toate aceste institutii de invatamant si inca alte vreo cateva zeci de denumiri oficiale au functionat in ultima suta de ani in aceleasi cladiri , in aceasi locatie chiar daca strada s-a numit si ea in mai multe feluri in toti acesti ani?! Cum dovedim unei banci care a venit in Romania din Franta, Marea Britanie, Grecia sau treaba lor de unde, o banca care si-a adus cu ea si o oarecare politica financiara si niste criterii dupa care evalueaza solvabilitatea clientilor care solicita un imprumut, cum dovedim deci acestor straini ca noi romanii in aceasta ultima suta de ani in care Romania Mare s-a cam micsorat am schimbat regimuri politice unul dupa altul si pentru a-si marca trecerea vremelnica prin administratia urbei si a tarii toti acesti neica nimeni nu au gasit alta metoda mai eficienta decat aceea de a schimba denumirile strazilor, ale institutiilor si uite asa tu romanul obisnuit ai putut lucra un deceniu sau mai multe in acelas loc dar cu certitudine aceasta instituie a purtat mai multe denumiri in fiecare deceniu...

                   Paradoxal insa nu doar la stat se intampla acest lucru, raposata mea cumnata a lucrat in ultimul an al vietii sale la o unitate de cablaje desi faptil a lucrat in aceasi locatie si a facut aceleasi cabluri scriptic a fost angajata unei alte firme la fiecare trei luni: cate trei luni angajata firmei de recrutare personal, apoi alte trei luni a firmei de cablaje XXX pentru ca doar cateva luni mai tarziu aceasta firma sa isi schimbe numele si vineri am lichidat la firma XXX iar luni am facut angajarea la firma X  XX, aceasi Marie dar cu alta palarie. Desigur aceste schimbari de denumire sau de angajator din mediul privat se datoreaza altor motive decat schimbarea denumirii unei strazi sau al unei institutii de stat...

                  "O constiinta impacata si pace in suflet va doresc tuturor"

                                                                                                                  K'melia

Centenar de roman simplu

Motto: "Prostia nu are istorie, asa ca e oarba la trecut" Vintila Mihailescu- Scutecele natiunii si hainele imparatului; Editura Polirom 2013, pg 140 versus "Unicul dor al vietii mele este sa-mi vad natiunea fericita [...] tare creznd ca luptatorii cu ARMA LEGII vor putea scoate drepturile natiunii noi" testamentul lui Avram Iancu

             Desi m-am nascut intr-o familie mixta, din tata roman, a carui familie se trage din Muntii Apuseni, din preajma locurilor unde s-a nascut si a trait Avram Iancu, si din m100% ROMama nemtoaica, svaboaica din Banatul montan, sufleteste si spiritual ma simt 100% ROMANCA. Nu imi reneg radacinile germane, sunt foarte mandra de insusirile mele mostenite din partea germana a ADN-ului meu dar faptul ca mama mea a fost o foarte sufletista profesoara de istorie care a cultivat elevilor ei simtul patriotic, mandria de a fi roman, dragostea pentru tara noastra, traditiile noastre si istoria noastra a facut ca si jumatatea mea nemteasca sa contribuie fundamental la a ma simti spiritualmente 100% romanca.Peste toate acestea eu m-am nascut de 1 decembrie si cum momentul nasterii isi pune amprenta asupra intregii noastre vieti, asupra tuturor aspectelor vietii noastre, cred cu tarie ca ziua in care m-am nascut a contribuit la a fi eu sufleteste si spiritualmente romanca.Sigur la toate acestea a contribuit si faptul ca am fost botezata si educata ortodox, am crescut la bunicii paterni intr-un sat micut din judetul Arad in care nu existau nici un fel de minoritati etnice.

             Tatalui meu FLORIAN GORNIC in familie si in satul sau natal i se spunea si i se spune si acum la aproape 26 de ani de la trecerea sa in lumea celor adormiti ( asa cum foarte frumos se spune in biserica noastra ortodoxa romaneasca) IANCU, la fel ca si eroului nostru national. Traditia familiei Gornic spune ca Gornicestii au venit in satele Moroda si Iermata pe la 1750 ca preoti si dascali, in acte de la anul 1771 apare in Moroda un Gornic Ioan. Tot traditia familiei spune ca unul dintre stramosii mei Gornic Igna a murit in anul 1928 la varsta de 103 ani spun unele surse, altele spun ca avea 105 ani.Acesta practica CEUJERITUL, o forma de comert cu animale, cumparau animale in anumite targuri, le transportau spre revindere in alte targuri dupa ce le mai ingrasau.In drumurile sale dupa animale Igna frecventa des targurile de la Brad si Halmagiu unde, povestea acesta nepotilor sai, se intalnea adeseori cu Avram Iancu, eroul motilor, acesta intreba de el prin targ "unde-i Igna cel cu clisa, pita si rachia" (slanina, painea si tuica) si asemenea tuturor motilor nici Igna nu accepta ideea ca Avram Iancu e nebun, el povestea "Iancu nu-i bolund ci numai suparat".

              Cu un asemenea istoric familial nu este deci de mirare ca eu ma simt spiritualmente 100% romanca.Personal cred ca si faptul ca m-am stabilit in Arad, orasul in care au locuit, au trait si au activat corifeii unirii de la 1 Decembrie 1918, membriiConsiliului National Roman Central, CNRC,care au pregatit si realizat Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918, nu este o intamplare ci este o implinire a destinului.

               In anul viitor, 2018 se aniverseaza centenarul formarii Romaniei Mari, al Marii Uniri si totodata 160 de ani de la Revolutia de la 1848, doua aniversari importante pentru noi romanii in general dar pentru romanii ardeleni aceste aniversari rezoneaza puternic in sufletele si constiintele noastre. Doar gandindu-ma la aceste aniversari si in sufletul meu rasuna un poem simfonic cantat de clopotele bisericilor din Blaj, de la Tebea si de la Alba Iulia si pe cer vad un curcubeu tricolor asa ca si pe bolta bisericii din cimitirul de la Tebea.  

               Personal cred ca fiecare dintre noi romanii trebuie sa ne aducem contributia la celebrarea acestui centenar, trebuie sa onoram memoria inaintasilor nostri care au facut posibile aceste aniversari prin a ne implica in viata cetatii in care traim in spiritul tolerantei, in spiritul civilizatiei, al moralitatii, al lui Dumnezeu, Nihil sine Deo asa cum minunat spune dictonul Familei Regale a Romaniei, cred sincer ca noi fiecare, indiferent ca suntem sau nu monarhisti in constiinta noastra, ar trebui sa interiorizam in constiinta si viata noastra acest dicton, sa il punem pe Dumnezeu in tot ceea ce gandim, spunem sau facem. Intaorcerea la traditia si valorile noastre stramosesti, la respect, la educatie, la credinta, la toleranta. Sa lasam un pic deoparte pretentiile de la stat, primarie, autoritati si sa facem noi pentru tara si pentru oras un pic mai mult chiar daca acest mai mult inseamna a manifesta in fata Palatului Administrativ pentru a opri un abuz, a initia si a semna o petitie, a ne face ascultati si auziti nu doar atunci cand e campanie electorala, a abandona pasivismul nostru proverbial, a abandona atitudinile gen "cine ma baga pe mine in seama" sau ""merge si asa", a abandona retragerea pe margine si a lasa pe altii sa actioneze si a ne inscrie doar la avantaje caci doar asa rasare Iancu din oricare, daca vrem putem fiecare sa fim pentru orasul in care traim, pentru Romania un Avram Iancu sau un Vasile Goldis, un Ioan Ratiu.

                                  "O constiinta impacata si pace in suflet va doresc tuturor"
                                                                                                                  K'melia

Aradul si cainii lui in secolul XXI

Motto:
http://www.vier-pfoten.ro/files/Romania/Diverse/Declaratia_universala_a_drepturilor_animalelor_RO.pdf
     

                   Lectura mea in curs de desfasurare se numeste "Scutecele natiunii si hainele imparatului" de Vintila Mihailescu, aparuta in anul 2013 la Editura Polirom si cum in urma cu cateva zile, in 10 octombrie 2017 am participat la o intalnire a proprietarilor de animale de companie care incearca sa determine Consiliul Local Arad sa adopte un regulament pentru cainii cu stapan civilizat, demn de secolul XXI in care traim si de un oras care a candidat pentru titlul de capitala CULTURALA europeana, in cartea pe care o citesc mi-au atras atentia doua eseuri: "Despre oameni si caini" si "Cutofili si jafrofobi". Recomand cu caldura lectura scrierilor domnului Vintila Marinescu sunt  asa cum scrie pe coperta patru a volumului analize profunde, scrise cu umor. Spune domnul Marinescu in aceasta lucrare ca "si societatea romaneasca  ar putea fi citita in povestea cainilor sai..." (pg.50)

                   Cel mai probabil gradul de civilizatie, de toleranta sau intoleranta al unei comunitati poate fi citit in atitudinea mebrilor acesteia fata de cainii sai, fie ei caini fara stapan, maidanezii sau fata de iubitorii de animale de companie si animalele lor...

                   Cum zice o vorba romaneasca pestele de la cap se impute dar se curata de la coada, aplicat la situatia de fata  cred ca administratia acestui oras nu are dreptul sa ne trimita inapoi in evul mediu intunecat alimentand intoleranta, ura, lipsa de civilizatie, incultura chiar daca toate acestea sunt mascate de propunerile unei asociatii care se pretinde a fi reprezentanta locatarilor aradeni fara ca noi aradenii sa o fi girat intr-un fel sa ne reprezinte in aceasta situatie si in acest mod.

                   Daca  administratia aradeana nu stie, nu poate sau nu vrea  sa isi faca treaba cultivand valorile tolerantei, ale civilizatiei si ale dragostei atat fata de animale cat si fata de oameni noi cetatenii Aradului , coada pestelui, putem sa-i obligam sa-si faca treaba asa cum trebuie in parametrii secolului XXI si vom face uz  de toate parghiile pe care democratia ni le pune la dispozitie pentru a obliga administratia noastra sa se achite de datoria lor in spritul acestui secol XXI!  

                      Atunci cand municipiul nostru a candidat pentru titlul de capitala culturala europeana a avut ca si contracandidat si municipiul Cluj Napoca, nici acesta nu a castigat dar acestia se straduiesc in continuare sa isi onoreze statutul de oras universitar cu o vechime de cateva secole, de oras civilizat si asta prin mai multe cai una dintre acestea fiind si adoptarea unui regulament in ceea ce priveste cainii cu stapan civilizat, plin de bun simt si adaptat vremurilor de azi, ba mai mult administratia orasului a creat conditii demne de Europa secolului XXI, in municipiul de pe Somes exista cosuri de gunoi special destinate dejectiilor animale, dotate cu pungi de plastic asa cum gaseti si in Viena (ca tot ne impaunam noi aradenii ca orasului nostru i se zice Mica Viena).

                       In replica in ARAD nu exista nici un spatiu destinat plimbarii cainilor cu stapani desi normal ar fi ca un asemenea spatiu sa existe in fiecare cartier cel putin unul! In lungul pistei de biciclisti si promenada amenajata pe malul Muresului  nu exista decat extrem de putine cosuri de gunoi, doar in locurile de odihna ale biciclistilor si acestea nu sunt golite regulat, nu sunt dotate cu pungi asa ca de cele mai multe ori gunoiul curge peste marginea cosului, pe distante de kilometrii intregi pe marginea pistei de promenada nu exista nici un cos de gunoi dar de ce ma mira in ultimele luni orasul nostru a intampinat serioase probleme cu salubrizarea centrului, a cosurilor de gunoi atatea cate mai sunt in plin centru civic?!

                       In final am sa va reproduc un fragment din cartea pe care o lecturez si pe care v-am prezentat-o in primul paragraf al acestei scrieri. "Doar ca unde nu e lege  functioneaza tocmeala, iar unde e tocmeala cineva isi va lua totdeauna partea leului, maidanezii devin astfel o sursa de venituri in cel mai bun caz dubioase si clientelare.Iar esecul statului in aceasta privinta ne afecteaza pe toti, nu numai in viata noastra cotidiana, ci si in imaginea si mandria nationala: maidanezi sintem cu totii, asteptand sa ne adopte  UE!, se plange un bucurestean. Sintem maidanezii Europei!, exclama un altul.Sintem, adica, necivilizati...". Chiar daca intre timp am fost integrati in UE de multe ori, asa ca in aceasta situatie, prin intoleranta noastra si discriminarea de care dam dovada suntem, adica, in continuare necivilizati...

                 O constiinta impacata si pace in suflet va doresc tututror

                                                                                               K'melia     

Generatia pierduta a politistilor de penitenciare romani

                  Azi noapte am fost de serviciu, tura a inceput cu un eveniment ingrijorator desi nu as putea afirma si surprinzator. In jurul orei 19 a venit la cabinet Lenuta U., colega de la dispecerat, pentru ca i s-a facut brusc rau, cand i-a luat Norica tensiunea aceasta avea 200/120 mm Hg., ameteli si senzatie de greata la ridicarea de la orizontala, dificultati de concentrare si in articularea cuvintelor.Norica a decis sa ii administreze un Furosemid i.v. si sa o supraveghem la cabinetul medical sa ii vedem evolutia.Cand a ajuns Florin la cabinet Norica si Lenuta erau in cabinetul unu, a intrebat ce se intampla si la aflarea situatiei s-a isterizat acuzand-o pe Norica ca ia decizii ale caror consecinte se pun in carca altora pentru ca  ea pleaca acasa si noi ramanem in serviciu.Am incercat sa ii arat lui Florin ca oricum nu puteam sa o trimitem acasa pe Lenuta avand in vedere ca ca a venit cu masina la serviciu si nu este in conditia de a sofa.Am retinut-o la cabinetul medical sub supraveghere, dupa ce s-a dus la toaleta a ametit brusc si a a vut senzatia ca nu mai primeste aer, cand Florin i-a masurat tensiunea avea 240 mm Hg. Am sunat la 112 intre timp venise la cabinetul medical si seful de tura, el a vorbit cu dispecera de la 112. Cu totii am avut senzatia ca echipajul de ambulanta a ajuns intr-un timp mai lung decat atunci cand au fost solicitati pentru un detinut.Seful de tura chiar i-a spus medicului ca data viitoare cand vom mai suna la serviciul 112 vom spune ca este vorba de un detinut chiar daca este vorba de un coleg...Sincer nu pot  sa afirm cu certitudine ca aceasta senzatie a noastra are o baza reala dar sunt convinsa ca reactia  noastra a tuturor se datoreaza epuizarii cronice, stresului cronic, a demoralizarii tot cronica a noastra a tuturor celor care lucram in acest sistem. Desi suntem in a doua jumatate a anului nici eu si nici Florin nu am avut nici o zi de concediu de odihna, eu nu am reusit sa scad orele suplimentare nerecuperate sub 100 de ore in conditiile in care am intrat in anul 2017 cu 131 de ore suplimentare nerecuperate...In 2016 am avut la 1 ianuarie 30 de ore suplimentare nerecuperate iar la 31 decembrie 2016 erau 131 de ore suplimentare nerecuperate, asta a insemnat concret pentru mine valul de pensionari din 2016.

                     La noi in unitate nu am cunostinta ca vreodata conducerea unitatii sa sesizeze organele de urmarire penala pentru ultraj desi au existat mai multe situatii in care angajati au fost loviti, bruscati, amenintati de detinuti cu cioburi sau lame in mana.

                     Pentru ca in martie anul acesta am pierdut un coleg care nu implinise varsta de 49 de ani, in iunie un angajat a propus conducerii unitatii ca de 29 iunie sa se faca un Te Deum in cinstea colegilor care au murit in activitate fiind, sa se amenajeze in curtea sectorului administrativ un panou, un monument ceva care sa aminteasca de ei si la inaugurare si Te Deum sa invitam familiile fostilor colegi.Raspunsul a fost unul negativ dar fara nici o motivatie a acestuia. Pensionarii care vin la unitate cu orice problema sunt tinuti afara in fata unitatii impreuna cu cei care vin in vizita la detinuti, colaboratori sau candidati pentru posturi scoase la concurs, nu li se permite accesul intr-o sala de asteptare, nici un semn care sa le arate ca se bucura de  consideratia conducerii dupa ce au dedicat acestei unitati si acestui sistem 15, 20, 25 sau chiar 30 de ani din viata lor.

                      "...o cultura a supunerii si violentei comuniste a creat reflexe de supunere, un habitus al izolarii si protestului mut, care  ne face poate sa nu fim capabili sa giram conflictele de idei. Orice dezbatere se personalizeaza excesiv, raspunsurile devin emotionale, problemele unei posibile polemici se trateaza ca fapte de viata si de moarte. Ne este frica de  micile crize pe care le presupune dialogul, de micile rupturi care sunt generate de trecerea de la unanimitate la segregare ideatica." (Vasile Sebastian Dancu-Politically INcorect.Scenarii pentru o Romanie posibila; pg.287-288)

                        Cultura  supunerii, acel habitus al izolarii si protestului mut evidentiat de Vasile Sebastian Dancu este prezent in sistemul nostru DOAR in randul personalului. Sistemul in esenta  a pierdut demult abilitatea de a comunica si rezultatul a facut ca detinutii sa castige tot mai mult tupeu, tot mai mult curaj in a amenita si a hartui personalul iar faptul ca conducerea unitatilor nu ia masuri promte si eficiente de coercitie este vazut de ei, de detinuti ca o forma de incurajare. Detinutii labili psihic pun presiune pe personal prin automutilari, tentative de suicid sau refuzuri de hrana protestatare pentru revendicari in afara legislatiei si procedurilor sau pentru raspunsuri instant la solicitarile lor. Detinutii cu un psihic puternic, cu statut de VIP in randul colegilor de detentie ameninta direct cu plangeri, sesizari si chiar cu actiuni in instanta  nu de putine ori si de cele mai multe ori aceste amenintari sunt puse in aplicare. Orice raspuns negativ ii intarata si mai mult si orice masura pentru limitarea contactului dintre  reclamant si reclamat este interpretat de detinuti ca un succes " pe asta l-am aranjat". Conducerile penitenciarelor si ANP-ul, chiar si MJ-ul nu reusesc sa dea angajatilor certitudinea ca sunt protejati, ca sunt ajutati, ca sunt intelesi din contra cei care muncim direct cu detinutii si deci cei mai expusi hartuirii de catre acestia avem senzatia ca nu suntem deloc protejati si ajutati ci suntem sacrificati in fata comoditatii si confortului conducerii fara sa realizeze acestia ca astfel de fapt ii incurajeaza pe detinuti. Daca in urma cu cativa ani plangerile in instanta erau unele usoare faptul ca impotriva celor care au facut plangeri mincinoase nu s-au luat nici un fel de masuri coercitive ei s-au simtit incurajati si acum fac plangeri din genul "omor din culpa" sau "tentativa de omor" si uneori un procuror dornic de a face cariera rapid sau imbatat de puterea pe care functia o da admite aceste plangeri si se comporta cu noi fix in aceeasi maniera in care se comporta cu  acuzatii care sunt sau vor fi clientii nostri. In asemenea situatii raspunsul din partea conducerii si a juristilor este unul politicianist in limbajul de lemn al legilor fara nimic concret si realmente de ajutor.

                      O constiinta impacata si pace in suflet va doresc tuturor.

                                                                                                    K'melia

Consecinte necontabilizate

Pretext

        "aberatia care s-a numit  "Meditatia transcedentala", acea inca neelucidata forma de represiune antiintelectuala care a aruncat-o subit pe Aurora Liiceanu din relativul confort intelectual al unui institut de cercetare ( candva al Academiei, atunci al Ministerului Invatamantului) in micul infern al muncii manuale necalificate de la gradinita de copii a fabricii "Suveica", despunid-o mai mult decat abuziv de titlul stiintific de doctor si de drepturile -atatea cate vor fi fost - ale unei persoane cu studii universitare.[...]Atunci cand este vorba de grava trauma profesionala si umana provocata de incalcita poveste a "Meditatiei transcedentale", nici azi asumata si cu atat mai putin lamurita.Stupoarea mea imediat dupa 1990 - cand doi dintre persecutatii acestei  bizare afaceri, Mihai Sora si Andrei Plesu, devenisera ministri, cand Mihai Golu fusese numit secretar de stat, cand toti cei dati afara din Institutul de Psihologie, redevenit al Academiei, inclusiv Aurora Liiceanu, isi redobandisera titlurile stiintifice si posturile, dar cand, cu toate acestea, actiunea lor in justitie fusese respinsa ca neintemeiata si li se comunicase de catre Tribunalul inca Suprem (azi Inalta curte de Casatie si Justitie) ca fusesera spoliati de statutul de cercetator in mod legitim si just -, stupoarea mea de atunci, asadar, poate fi impartasita pe deplin pana azi de cititorii care mai au cat de cat incredere in realitatea rupturii de trecutul comunist."  Zoe Petre -Cuvant inainte la cartea "Prin perdea" a Aurorei Liiceanu, Editura Polirom, 2012

              Desfiintarea invatamantului de cultura generala si scoaterea psihologiei din aproape toate formele de invatamant in anii comunisti a avut si are inca consecinte dezastroase pentru societatea romaneasca, pentru romanul de rand, absolvent de scoala obligatorie, muncitor la nu conteaza ce ...S.A.

             Miercuri 28 iunie 2017, seara dupa ora 20 eram ajunsa acasa de la serviciu, cald, foarte cald  ( e cod galben de canicula in Romania acum), ma asez in sufragerie pe canapea si pornesc televizorul pe stiri, cu geamul deschis in speranta ca aerul va fi mai respirabil si cu sonorul nu foarte tare pentru ca la doar cativa metri de fereastra sufrageriei mele sunt ferestrele vecinilor de la cealalta scara a blocului. Brusc pe fereastra deschisa in loc sa intre un aer usor mai racoros decat cel din casa s-a auzit o voce de femeie care tipa isteric. M-am ridicat de pe canapea si m-am dus la fereastra, pe marginea soselei o femeie pe la 40 de ani se isteriza, nu am inteles ce tipa pentru ca televizorul era mai aproape de urechile mele si nici nu doream sa intru in intimitatea altei persoane chiar daca ea o expunea public in fata ferestrelor unui intreg cartier de blocuri.M-am indepartat de la fereastra in timp ce in continuare se auzeau tipetele femeii. La un moment dat spectacolului i se alatura o voce adolescentina de fata, mama tipa "treci in fata mea", de cateva ori, tare si ferm incat acopera televizorul inca in functiune, se aud rugamintile fetei, se ruga sa nu fie lovita pana nu ajunge acasa, sa nu o faca de ras pe strada in fata intregului cartier dar mama in furia ei isterizata pana la autism nu receptioneaza nimic, ia de pe jos un cablu portocaliu de vreo un metru si jumatate si loveste adolescenta din fata care continua sa o roage sa nu o faca de ras in fata cartierului, dupa ce parcurge 10-12 metri arunca cablul in fata intrarii blocului nostru napustidu-se cu pumnii asupra fetei din fata ei...

              Asistand la aceasta scena desprinsa parca din evul mediu, am regretat ca nu traiesc intr-unul din statele UE in care legile de protectie a copiilor se aplica cu adevarat, pentru ca eu am oscilat intre dorinta de a suna la politie si aceea de iesi afara spre a o lua la propriu de par pe isterica mama care in aceasta ecuatie ar fi trebuit sa fie adultul...

              Mi-am amintit ca in urma cu aproximativ o luna o fata de 20 de ani s-a spanzurat intr-o localitate din apropiere. In urma cu vreo doua saptamani un primar a obligat o adolescenta sa se lase fotografiata cu pomul pe care aceasta l-a rupt, publicand fotografia pe pagina de facebook a primariei si doar dupa ce blogeri tineri au criticat atitudinea de dictator a primarului, fotografia a fost stearsa de pe pagina oficiala de facebook a primariei. Ceea ce pe mine m-a intristat chiar mai mult decat atitudinea primarului retrograd au fost comentariile celor care ii dadeau dreptate primarului si jigneau sau amenintau pe cei cativa comentatori care argumentat si civilizat aratau ca o asemenea atitudine nu este  nici corecta si nici demna de un edil !

             Toate acestea mi-au reamintit campania "Bataia e rupta din RAU" a posturilor tv, se pare  ca mai este mult de muncit in Romania pentru a putea combate concepte vechi de secole din genul "bataia e rupta din rai", "unde da parintele creste" sau " eu te-am facut eu te omor" si a implementa o educatie sanatoasa despre parenting.

              Romanul simplu, cu studii de baza, absolvent a ceea ce se numeste acum invatamant obligatoriu nu are cunostinte elementare de psihologie, chiar si pentru oameni scoliti, aflati in pozitii de factori de decizie termeni gen "burn out" sau "bulling" suna chinezeste.nimeni nu ne pregateste pentru a fi parinti, nu exista scoala care sa ne dea diploma sau competenta de a fi parinte si din pacate la noi serviciile de consilere psihologica nu functioneaza cu adevarat. Consilierea psihologica  este inca considerata de autoritatile romane un moft si prin urmare nu este nici subventionata de stat, nu este  o parte componenta a vreunui pachet minimal de asigurare medicala. Nu exista  un sistem bine organizat care sa consilieze copii victime ale violentei in familie, vitimele unor fapte cu violenta ca talharie , viol fie ele victimele adulti sau copii, victimele diferitelor forme de hartuire, in mediul virtual, la scoala sau la serviciu, victimele unor forme bulling.

               Nici chiar dascalii in mare parte nu au o pregatire psihologica solida si din cauza lacunelor din curicula lor de formare profesionala constient sau nu  practica de multe ori etichetarile, comparatiile discriminatorii si alte forme de bulling. In sistemul de stat nu exista consilerea angajatilor pentru ca la nivel decizional in Romania se practica inca politica strutului, asa cum in anii comunismului nu recunosteam ca avem  bolnavi psihici si bolnavi de tuberculoza, aceste spitale au fost in permanenta subfinantate, in continuare se practica aceeasi politica, nu recunoastem hartuirea si nici epuizarea  angajatului roman, nu recunoastem ca toate profesiile au si o componenta de stres iar in multe dintre profesii riscul de stres este foarte ridicat. A continua sa nu recunoastem ca stresul exista si prin urmare a nu face nimic in sprijinul angajatului este criminal.  

                O constiinta impacata si pace in suflet va doresc tuturor.

                                                                                                            K'melia

Identitate profesionala

Motto:

         "In loc sa consideram nevoia de strategie ca un soi de imunologie, adica metoda prin care ne putem apara de influentele sau agresiunile de toate felurile, noi am ramas la un nivel de pasivitate fantastic, lupta fiind doar pentru conformism si respectarea regulilor europene."

            Vasile Sebastian Dancu-Politically INcorect.Scenarii pentru o Romanie posibila
             Editura Scoala Ardeleana, 2017, pg.71

              In luna iunie de sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel se serbeaza si Ziua Personalului din Penitenciarele romanesti, Ziua Penitenciarelor, de mai bine de 20 de ani, mai exact din anul 1994 cand s-a convenit pentru aceasta sarbatoare cu Patriarhia Ortodoxa Romana sau cu acordul patriarhiei.

               In primii ani dupa stabilirea zilei de 29 iunie ca ziua personalului din penitenciare, ziua penitenciarelor aceasta era marcata printr-o prima in bani pe care personalul o primea daca respectivul nu a fost pedepsit in anul precedent.Prime in bani se primeau si de Ziua Nationala a Romaniei.Desi in anii 90 in penitenciarele romanesti au aparut pe statele de plata si preoti ortodocsi, mai intai ca personal contractual civil, mai tarziu s-a creat functia de capelan, echivalentul bisericesc al gradului militar, pentru personal sarbatorile religioase nu au fost marcate pentru ani de zile nici cu prime de Sf.Pasti sau Sf.Craciun, prime care de altfel nu se acorda cu aceste ocazii nici unor bugetari, in nici un sistem de stat, nici chiar in invatamant desi aici religia a fost introdusa ca materie de studiu pentru elevi imediat in 1990 ! Pana in 2004 la demilitarizarea sistemului  de sarbatorile legale ale Romaniei nu se acordau personalului nici macar zile libere, un paradox, o reminiscenta a gandirii comunist atee in administratia si managmentul romanesc, cel mai probabil ambele. Desi ziua penitenciarelor, ziua personalului din penitenciare s-a stabilit de un important praznic religios ortodox si cu acordul BOR (Bisericii Ortodoxe Romane), caracterul religios al acestei sarbatori s-a oprit aici. Se organizau sedinte festive in care se comunicau primirea primelor si inaintarile in grad care fie ca erau "la termen" adica la implinirea termenului limita prevazut de lege pentru detinerea unui grad, fie ca se faceau inainte de termen, in regim exceptional pentru merite deosebite inaintarile in grad se faceau doar in doua ocazii din an de 29 iunie sau de 1 Decembrie. La aceste sedinte festive preotii erau simpli participanti, nu se incepea cu o rugaciune sau cu un Te Deum si nici nu se incheia.Raspunsul militarului premiat sau inaintat in grad era "Servesc patria". In aceste sedinte festive se acordau si diplomele si medaliile pentru ordinele militare de diferite grade celor care serveau patria de 15 ani, 20 de ani sau 25 de ani.

                 Dupa 2004, dupa demilitarizare s-a pastrat ziua de 29 iunie ca ziua peniteniarelor, ziua personalului din penitenciare.Pentru cativa ani s-au pastrat si celelalte caracterisitici ale zilei:primele, inaintarile in grad, sedintele festive si pentru cei care lucrau la opt ore, la birouri, logistica, escorte aceasta era o zi libera. Se organizau un fel de sarbatori campenesti cu mici la gratar, tocana la ceaun si bere cu personalul liber si cu familiile acestora. Cu timpul insa caracterul  festiv al zilei s-a pierdut, criza din anii 2008-2009 a taiat impreuna cu salariile si toate primele din sistem si nici pana azi nu am reusit sa le recuperam. Inaintarile in grad se fac de ani buni in cel mai strict sens la termen, la fiecare 1 ale lunii, in toate cele douasprezece luni ale anului sunt inaintati in grad cateva persoane, sunt mentionati in DZU (Decizia Zilnica pe Unitate) si afisati la avizierul unitatii. Sedintele festive nu se mai organizeaza pentru ca si-au pierdut obiectul, fara prime, fara inaintari in grad si fara medalii care se fac cu sincope, cu pauze de ani de zile incat s-a ajuns sa le ducem colegilor pensionati de ani de zile sau vaduvei celui care a fost colegul nostru...

                  Carcterul de zi libera al zilei de 29 iunie este si acesta neclar, oarecum nedefinit, se acorda "invoire platita de zi" celor de la birouri, escorte, logistica, cei din sectoare ca paza,vizita, medical, bloc alimentar lucreaza, unii chiar suplimentar detinutilor servindu-le o masa de pranz festiva cu meniu imbogatit de 29 iunie dar nu li se plateste sporul de 75% din sarbatorile in care legal nu se lucreaza si liberul acordat ca recompensa ulterioara este o chestiune teoretica pentru ca lipsa acuta de personal din penitenciarele romanesti face practic imposibila aceasta compensare, numarul orelor suplimentare nerecuperate dar nici platie este de ordinul milioanelor de ore in intreg sistemul, zile de concediu de odihna restante din ani anteriori de ordinul miilor in intreg sistemul...

                  Singurul element care la noi in unitate s-a mai pastratinca sunt serbarile campenesti cu tocana laceaun si bere la pahar, nu pot insa garanta acest lucru pentru toate penitenciarele romanesti...Si atunci ma intreb in ce masura ziua de 29 iunie mai este ziua personalului din penitenciare sau a ramas doar ziua penitenciarelor si cei care sarbatoresc cu adevarat in aceasta zi sunt detinutii care nu vor munci pe 29 iunie si vor primi un meniu festiv imbunatatit ?!

                   Lipsa cronica de orice strategie in sistemul penitenciar romanesc, de mai multi ani de zile indiferent ce guverne s-au perindat pe la Palatul Victoria de la Bucuresti ne-a adus pe noi personalul intr-o stare de demoralizare vecina cu depresia, demoralizare care a  determinat pensionarea unui angajat din cinci in anul 2016 si procesul continua. Cei mai multi dintre noi calculam cand putem sa depunem la resurse umane cererea de pensionare, intrebarea cea mai frecventa intre noi colegii este "tu cat mai trebuie sa stai? Tu cand te pensionezi?"...

                   Specialistii psihologi si sociologi descriu in randul diferitelor diaspore unde apar identitati hibrid si transculturale, tranzitii si tranzactii intre culturi, procese de negociere si dialog intercultural (Vasile S.Dancu op.cit.), specialistii descriu in aceste conditii si imprejurari adevarate "tulburari de identitate". In cu totul alte circumstante si conditii cred ca  si noi functionarii publici cu statut special di administratia penitenciara dezvoltam o tulburare de identitate ! Demilitarizati din exterior si cu de-a sila, fara sa reusim in acesti aproape 13 ani sa interiorizam si sa acceptam aceasta demilitarizare. Nici nu prea avem cum sa interiorizam aceasta  demilitarizare care ne-a adus o denumire profesionala aproape imposibil de pronuntat f.p.s.s.s din ANP . Timidele  avantaje din primii ani ca si crearea sindicatelor, aparitia unor concepte inexistente in militarie ca normarea muncii, munca suplimentara, compensarea muncii suplimentare cu timp liber sau cu plata in bani au fost taiate de criza.Lupta sindicala din acesti ultimi ani desi dusa intr-o maniera extrem de profesionala nu a reusit sa recucerasca decat o mica parte din ce s-a pierdut.La 10 ani de la demilitarizare abia s-a reusit prin ordonante de urgenta cu repetitie anuala sa se plateasca munca din sarbatori legale si repausuri saptamanale cu un spor de 75%, nu cu cel putin 100% cum prevede codul muncii. Corvezi gen alarme de exercitiu si altele de aceasi factura au fost conservate din militarie de statutul special.Acelas statut special nu a conservat insa din militarie si prestigiul profesiei, nu ne acorda protectie in timpul serviciului.Riscurile noastre in executarea serviciului sunt cel putin comparabile cu ale militarilor dar noi nu beneficiem de asigurare de viata, nu beneficiem de consiliere psihologica, de alte drepturi din legea 293/2004 dar niciodata aplicate. Ministrii de justitie de a caror minister apartinem au oscilat intre a uita ca si noi suntem o parte a justitiei romane, a ne ignora sau chiar a ne interzice orice negocieri, aparitii tv directe pe motiv ca ministerul justitiei este ordonatorul principal de credite pentru ANP dar nici ministerul justitiei nu ne-a reprezaentat in parlament sau la intalnirile structurii de siguranta nationala din care suntem parte componenta ! Solicitarile de intalnire  ale sindicatelor au fost de cele mai multe ori ignorate, intampinarile scrise pentru modificarea denumirii profesionale in "politie penitenciara" ignorate...

             In loc de concluzii parafrazandu-l pe domnul Vasile Sebastian Dancu in opera citata ca motto  spun ca o administratie cu angajati deznadajduiti, speriati de viitor si fara incrededre in instituie si in lideri este o administratie care slabeste in fiecare zi si care nu-si poate anticipa viitorul !

               O constiinta impacata si pace in suflet va doresc tuturor.
                                                                                                     K'melia
         

Schimbarea implementata sau impusa?!

Motto:
         "Proiectul european pare tot mai mult un proiect esuat, pentru ca nu a putut fi tradus in proiect politic si imersat in mentalul colectiv."
             Vasile Sebastian Dancu- Politically INcorect.Scenarii pentru o Romanie posibila


            Aceasta fraza m-a facut sa ma gandesc, sa ma intreb de ce a esuat demilitarizarea sistemului penitenciar romanesc?!

             De ce cred eu ca demilitarizarea a esuat?Din mai multe motive si poate cel mai important ar fi acela ca in interiorul sistemului comunicarea este la fel de autistica, se limiteaza la ordinele date de sus in jos, nu se  asteapta feedback, acest concept nu exista in filozofia celor care ne conduc.In foarte rarele ocazii in care ni se solicita puncte de vedere in legatura cu anumite proiecte se face intr-o maniera pur superficiala, de azi pe maine, este evident ca se face doar pentru a bifa un act, o actiune obligatorie dar care nu este facuta din convingere si deci nu este luata in seama.

            Sistemul este la fel de inchistat ca si cand era militar, e drept nici cei din exterior nu stiu ca  acum nu doar ca au  acces in penitenciare ci chiar este de datoria lor  sa verifice calitatea hranei, cantitatea de iradiatii,...Aceasta inchistare, lipsa de comunicare in interior dar si cu exteriorul face sa se perpetueze comportamentul si gandirea cazona.Paza  continua sa fie principala activitate in orice penitenciar si ei continua sa  se vada cuiul lui Pepelea, sa-i vada pe ceilalti inutili sau meniti sa le ingreuneze lor viata. Serviciul de reinsertie sociala au tot felul de programe care dau al naibii de bine pe hartie, in CV-urile profesionale ale colegilor dar nu am vazut eficienta, nu am vazut sa aiba programe eficiente care sa reduca agresivitatea  celor cu numeroase autoagresiuni in antecedente, a celor impulsivi sau a celor depresivi si cu tentative suicidare, se constata si se intocmeste catre paza si uneori si catre medical un referat care recomanda o mai stricta supraveghere a detinutului depresiv sau agresiv si cu asta ei considera ca si-au facut datoria...Nu am vazut programe care sa ii pregateasca pe cei care urmeaza a fi liberati dupa pedepse lungi, ani de zile in care au avut extrem de  putine contacte cu exteriorul si nu au idee despre cum este cu adevarat viata afara din inchisoare.

               Toata lumea este sufocata de scriptologie, din ce in ce mai multa, introducerea programului de evidenta computerizata nu a facut decat sa ne dubleze munca.Comunicarea extrem de deficitara  face colaborarea  dintre diferite compartimente dificla, greoaie, fiecare urmareste sa aiba liniste pentru a putea lucra la scripte si alte "hartii" ( introducerea in programul de evidenta computerizata este tot un fel de hartogarie dar cu tastatura si nu cu pixul) dar la ce anume ne-ar ajuta pe noi cu adevarat, pe noi ca sistem in intregime, in toata complexitatea nu prea se gandeste nimeni pentru ca sistemul pare schizoid, pare o persoana cu personalitati multiple, personalitati care nu au nimic in comun decat coabitarea in acelas penitenciar...

                Cauzele acestui esec stau in opinia mea in primul rand in faptul ca schimbarea este impusa din afara, cei care au impus schimbarea nu cunosc sistemul din interior si astfel ei nu au putut implementa schimbarea ci doar sa o IMPUNA ! Aceeasi situatie o intalnim si cu organismele UE care ne monitorizeaza si verifica, nu cunosc dar nici nu doresc sa cunoasca nimic despre cum traieste romanul obisnuit, cinstit si platitor de taxe, standardele lor de referinta nu prea au nimic comun cu realitatea romaneasca. Aceasta atitudine a  organismelor UE provoaca rezistenta sistemului si inchistarea acestuia astfel incat concluziile in loc sa duca la implementarea unei schimbari fac schimbarea posibila doar pe cale de a o forta, a o impune, concluziile sunt un dialog al surzilor, ei au ca  puncte de referinta niveluri de trai si psihologii straine Romaniei iar sistemul se scutura un pic si nu ramane cu nimic, cam ca si apa care nu se prinde de o gasca...

                 Cu totii suntem hartuiti in toate modurile posibile de catre detinuti, intrarea Romaniei in UE le-a oferit  detinutilor mai multe  cai de hartuire  a personalului iar lipsa de profesionalism si verticalitate a celor care au negociat aderarea noastra si acum a reprezentantilor nostri pe langa organismele UE este exploatata de catre detinutii cu un anumit bagaj educational si cu un anumit  spirit de smecheri, descurcareti care intuiesc orice fisura a sistemului si o transforma intr-o oportunitate pentru ei.Instabilitatea politica din ultimii ani si dependenta de politic a oricarei administratii din Romania a facut ca la varful ANP si la conducerea majoritatii penitenciarelor noastre sa fie interimari. Un interimar nu are nici capacitatea si nici dorinta de a genera planuri cu bataie lunga pentru ca se simt in permanenta cu sabia lui Damocles deasupra capului. Din aceste motive in unitati nu se stie exact nici acum cum, in mod concret se acorda  asistenta juridica personalului  cand aestia sunt audiati, cercetati,  anchetati pentru ceva ce au facut in timpul serviciului si atunci cand noi solicitam aceasta asistenta ni se raspunde tardiv, intr-un limbaj de lemn, politicianist fara a ni se da solutii concrete, eficiente sau la momentul oportun. Se incearca prin temporizare si  abuz de limbaj tehnicist de lemn  sa se amane luarea unei decizii, sa se imparta responsabilitatea atator persoane incat prin multiple diviziuni responsabilitatea sa se piarda. Aceasta teama de a lua decizii ne face pe toti sa ne simtim singuri ca si gladiatorul in arena in fata fiarelor salbatice, neprotejati de catre sistem si asta este extrem de demoralizator pentru intreg personalul.

                  Ceea ce ma intriga pe mine este ca am intalnit nostalgia militariei la colegi tineri, care s-au alaturat sistemului dupa demilitarizare.La o prima vedere s-ar zice ca ei regreta militaria doar pentru ca nu au trait-o si din afara ei  au retinut doar ceea ce li se pare a fi avantajos: o tinuta impunatoare nu salopeta ca si cea actuala, prestanta profesionala nu strutocamila aceasta indefinita si aproape imposibil de pronumtat (F.P.S.S. din A.N.P) si un sistem care isi apara si protejeaza oamenii adica cam tot ceea ce acum nu avem. De multe ori insa am impresia ca nu este doar atat, lacunele educationale din invatamantul de baza ii face pe multi dintre colegii mei sa nu isi activeze inteligenta emotionala, empatia in special in relatia cu detinutii, ii vad si ii trateaza ca pe obiecte si nu realizeaza ca oricat de mic ar fi procentul celor reabilitati, un procent pozitiv inseamna un castig pentru ca nici un stat din lume nu isi permite sa ii intretina pe viata in penitenciare pe toti infractorii.  

             "O constiinta impacata si pace in suflet va doresc tuturor."
                                                                                             K'melia