Actul administrativ romanesc...lipsit de orice logica

               La finele anului trecut am avut un deces in familie, a decedat o sora a sotului meu care nu a fost casatorita niciodata si care nu a avut copii, in urma ei a ramas un apartament de bloc pe care l-a mostenit sotul meu.Cand ne-am prezentat la notar pentru a face succesiunea ni s-au comunicat ce acte trebuie sa aducem pentru a se face succesiunea, printre aceste acte si un certificat fiscal, ni s-a comunicat ca pentru a ni se elibera acest certificat fiscal trebuie sa platim impozitul aferent proprietatii mostenite pentru minim trei luni .Am platit impozitul pentru tot anul 2018 si am solicitat respectivul certificat fiscal, prezentand o copie dupa certificatul de deces al proprietarei care figura in baza de date a Municipiului Arad Directia venituri-Serviciul impunere venituri, am primit respectivul certificat fiscal pe care era precizat ca s-a achitat impozitul pentru imobilul xxxxxx pana la data de 31.12.2018 dar valabilitatea certificatului fiscal era de 30 de zile ?!Pana cand am reusit sa adunam toate celalte acte cerute de operatiunea de succesiune cele 30 de zile au expirat asa ca atrebuit sa solicitam un alt certificat fiscal.

                La finalul lui aprilie am finalizat actiunea de succesiune, sotului meu i-a fost eliberat un Certificat de mostenitor nr xx/2018 si ni s-a spus ca trebuie sa mergem cu acest certificat la directia de impozite pentru a se transcrie in baza lor de date apartamentul pe noul proprietar. La inceputul lui mai sotul meu s-a dus la directia venituri a municipiului Arad pentru a fece operatiunea de transcriere a apartamentului mostenit pe numele sau, de acolo i s-a eliberat o declaratie fiscala pentru stabilirea impozitului pe cladirile rezidentiale/nerezidentiale/cu destinatie mixta aflate in proprietatea persoanelor fizice pe numele sotului meu dar si o instiintare catre Grosu Vaselica Elzi (defuncta cumnata) loc Arad, adresa completa a ultimului domiciliu al defunctei , " ca raspuns la solicitarea dvs.privind scoaterea din evidente a cladirii de la adresa: xxxx, dobandit la data de xxxx va aducem la xcunostinta ca acesta a fost scos din evidenta cu data de xxxx.Prin urmare incepand cu 01/01/2019 nu mai datorati impozit/taxa pentru acest imobil." ?!Actul este datat 10/05/2018 si trecut  "Am primit un exemplar GROSU VASELICA ELZI", de fapt si de drept i s-au dat sotului meu DOUA exemplare ale acestei notificari ?!

              In primul rand solicitarea scoaterii din evidente a cladirii de la adresa xxxx nu a fost facuta de defuncta, nici o persoana decadata nu mai poate face nici un fel de solicitari ulterior datei decesului ! In al doilea rand nu inteleg in ruptul capului care este logica anuntarii unui decedat ca nu mai datoreaza impozit/taxe pentru fostele sale proprietati?! Succesiunea este o actiune notariala foarte frecventa si asemenea transcrieri sunt sigura ca se fac cateva zeci in fiecare luna la fiecare directie de impozite a oricarui municipiu din Romania asa ca nu pot sa nu ma intreb de ce in alcatuirea formularelor standard ale acestor directii de venituri nu s-a facut o redactare conforma cu realitatea a actelor emise si notificarea sa fie facuta catre noul proprietar, ca raspuns al solicitarii acestuia ca in conformitate cu certificatul de mostenitor prezentat proprietatea situata la adresa xxxx a fost inregistrata in baza de date pe numele sau?! Ce valoare juridica poate avea o asemenea hartie de anuntare a unui decadat, hartie emisa in 2018 pentru cineva care a decedat in 2017?! Asemenea notificari se trimit celor care si-au instrainat in viata fiind o anume proprietate dar trebuie sa existe formulare distincte pentru situatia vanzarii si alte formulare pentru situatia mostenirii!

                 O constiinta impacata si pace in suflet va doresc tuturor.
                                                                                                       K'melia

Managment...de puscarie

               Zilele trecute m-a anuntat ,in particular, sefa ca domnii directori H si D in urma numeroaselor informatii venite pe filiera paza cum  ca eu tip la detinuti si "le dau foc" au dispus ca eu sa nu mai merg la consultatii si la activitati pe sectiile de detinere! I-am explicat sefei  doua aspecte care mi-au venit instant in minte: ca a permis interferente in activitatea compartimentului condus de ea inacceptabile si care o vor aduce intr-un viitor nu prea indepartat in imposibilitatea de a-si desfasura activitatea si ca aceasta dispozitie va fi imposibil de respectat in perioada verii si a concediilor de odihna.M-a rugat sa ii atrag atentia anticipat cand va fi asa ca sa nu fie luata prin surprindere. Ceea ce m-a durut cel mai mult a fost faptul ca cei doi directori nu au manifestat nici cea mai slaba dorinta de a asculta si punctul meu de vedere, ceea ce eu o interpretez a fi o  atitudine lipsita de  profesionalism si in afara deontologiei profesionale.

               Aceasta situatie m-a determinat sa fac o analiza personala a cauzelor care au determinat aceasta dispozitie, o analiza a contextului politic actual, a situatiei particulare din administratia penitenciarelor si a penitenciarului din Arad in particular, o analiza a comportamentului meu care a putut contribui la aceasta decizie.

              In ceea ce priveste contextul politic axat pe liberarea detinutilor pe criterii  de conditii necorespunzatoare si afirmatii facute in spatiul public de catre  ministrul Tudorel Toader despre posibile despagubiri in bani a detinutilor au determinat, in opinia mea, pe de o parte o atitudine a conducerii de tip conducere moderata (middle of road managment ) si conducere "secatuita" (impoverished managment ).Conducerea moderata cauta "calea de mijloc", incearca sa obtina un compromis spun teoriile psihologiei organizationale, asta se traduce in sistemul nostru cu a cauta sa obtii cu orice pret "linistea", adica detinuti linistiti.Conducerea "secatuita" spun aceleasi teorii ale psihologiei organizationale este intalnita in  situatia in care liderul nu face decat atat cat este nevoie pentru a-si mentine postul in cadrul organizatiei. Cauzele acestui comportament, in opinia mea,  sunt lipsa unei sustineri politice ferme si atitudinea obedienta a ministrului justitiei in fata politicului. Consecintele ,cred eu, ca vor fi dramatice, nu doar ca detinutii nu vor fi linistiti ci vor castiga si mai mult tupeu ei simtindu-se incurajati de contextul politic si de atitudinea obedienta si "secatuita" a administratiei penitenciare. In acelas timp personalul  si asa epuizat fizic va fi demotivat pana la a deveni scarbit, cei care ar trebui sa fie personalul cel mai important pentru ca au experienta de 15+ ani in sistem se vor pensiona si dintre cei tineri multi se vor reorienta, profesia de lucrator de penitenciare, in ciuda unor reale avantaje, va deveni tot mai putin atractiva.

                Teoriile tranzactionale ale aceleiasi psihologii organizationale spun ca principala asertiune a acestui model este aceea ca liderul nu-si trateaza toti subordonatii in acelasi fel se contureaza doua substructuri ale ecchipei "in-group" si "out-group". In penitenciarele romanesti paza a fost si ramane in-group, continuam sa ne mandrim infinit mai mult cu absenta evadarilor sau cu numarul lor foarte  mic decat cu interventiile comportamentale facute detinutilor si asta nu doar  pentru ca doua parte a ecuatiei este mult mai greu de cuantificat. La toate acestea contribuie si faptul ca programele educationale care dau foarte bine pe hartie, care i-au plimbat prin toata Europa pe  colegii psihologi si nu doar pe ei, nu se vad deloc din postura supraveghetorului, persoana care face cea mai grea munca in orice penitenciar, nu se face consilere propriu zisa ci se suna la medical "sa ii dati ceva lui X", cu motivatii puerile, nu exista concret nici o interventie psihologica la cei cu numeroase autoagresiuni.Programele se fac cu detinutii scoliti si nu cu cei violenti, autoagresivi, recalcitranti.. Atitudinea general valabila este "da-i ceva" ca sa se linisteasca si nimeni nu pare dispus sa inteleaga consecintele supramedicatiei, riscurile profesionale pe care ne obliga sa ni le asumam si chiar ce bomba cu ceas se creeaza cu aceasta atitudine relaxata de tipul " ce te doare mana sa ii dai un Diazepam in plus?!".

                   Despre mine realizez ca pe langa timbrul meu vocal care li se pare multora a fi o agresiune sonora, intransigenta si rigurozitatea mea determinata de ADN-ul meu pe jumatate nemtesc, determinarea mea provenita de la radacinile stramosesti paterne din Muntii Apuseni ma fac sa fiu in imposibilitatea  de a adopta aceasi atitudine relaxata a conducerii de tipul ' da-i ceva ca sa-l linistesi". Gasesc inacceptabil sa fiu tratata ca un furnizor de servicii sau de pastile, reactionez cand detnutii vin la consultatii cu lista bine facuta de pe camera ca si cu o lista de cumparaturi, se adreseaza cu "vreau..." in loc sa descrie simptome.Nu accept sa fiu tratata ca si cand as fi ajuns sa lucrez la penitenciar ca o pedeapsa profesionala sau cu un mandat ca si detinutii si ceea ce gasesc foarte dezamagitor este ca uneori disting aceeasi atitudine si in comportamentul unor colegi angajati ai penitenciarului si ei...

                  In cei 20+ ani de cand lucrez in penitenciar am avut cel putin sapte directori/comandanti, aproape toti ceilalati s-au aratat mai interesati de a colabora cu medicalul, au dorit sa vina la sedinte ale noastre, sa auda  si perspectiva noastra in legatura cu anumite evenimente. Se pare ca actuala conducere nu este receptiva la riscul administrarii cu lejeritate a medicamentelor chiar si al celor psihotrope si este pusa in alerta doar de perspectiva audierii, anchetarii, cercetarii personalului de catre parchet si procurori. Posibil ca aceasta atitudine sa fie determinata si de certitudinea ca intr-o asemenea eventualitate unui angajat sistemul nu ii ofera o protectie reala, un suport real in timp ce demonstrarea ca moartea unui detinut s-a datorat abuzului de medicamente este mult mai greu de realizat si chiar o asemenea demonstrare a abuzului de medicamente nu poate fi cauzata de catre angajat. Teama mea si a a noastra a celor de la medical este ca suntem pasibili a fi acuzati de neglijenta in serviciu care a cauzat efectele medicale ale abuzului medicamentos dar si pentru folosirea neglijenta a banului public, pentru ca medicamentele care se dau detinutulor inseamna bani publici...

               Nota: referirile la teoriile psihologiei organizationale sunt citate si extrase din "Manual de psihologia muncii si organizationala" aparut sub coordonarea lui Zoltan Boghthy in anul 2004 la Editura Polirom.

                               O constiinta impacata si pace in suflete va doresc tuturor.
                                                                                                               K'melia

De la Ana la Caiafa

Motto: "Fii cu luare aminte la calea picioarelor tale si toate cararile tale sa fie bine chibzuite." 
                                                                                   Pilde cap.4; 26

              Ce ne facem insa cand calea picioarelor noastre este dirijata de birocratia romaneasca?! Pe langa birocratia romaneasca extrem de stufoasa, facuta parca inadins sa incurce mai mult decat sa descurce, s-a umplut tara de functionari publici dar si privati promovati in functii de cu totul alte criterii decat cele ale profesionalismului. Dupa ca tanarul sau tanara noastra care nu a invatat la Paris cravatei cum sa-i lege nodul ci acasa in Romania cum sa incurce norodul, s-a instalat in scaunul functionaresc considera sub demnitatea lui sa invete mai bine decat Rugaciunea Tatal Nostru tot ceea ce trebuie sa faca si cum trebuie sa faca in postul pe care il ocupa.Rezultatul este ca pentru orice operatiune fie ea oricat de banala, de normala, de fireasca noi suntem purtati de la o instituie la alta si suntem obligati sa platim tot felul de taxe...

               La finalul lunii noiembrie am avut un deces in familie, o cumnata de 53 de ani a trecut in lumea celor adormiti.Totul a evoluat extrem de repede in 6 noiembrie i s-a efectuat o biopsie pentru un diagnostic de certitudine iar in 28 noiembrie a decedat.Timpul fiind extrem de scurt a fost umplut cu drumuri pe la medici si spitale pentru analize, tratamente, concedii medicale si asa mai departe, nu am avut nici timp si nici dispozitia psihica necesara de a umbla pe la notari sa facem testamente si alte asemenea acte.Abia dupa inmormantare au inceput drumurile: la firma unde decedata a lucrat pentru ajutorul de inmormantare vreo trei sau patru drumuri, la compania de telefonie mobila unde aceasta avea un abonament ni s-a spus: aveti de plata penalizare, contractul nu este la termen?! Adicatelea vezi Doamne in Romania nu ai voie sa mori decat cand ti se termina contractul cu firma de telefonie mobila ?! Am replicat intr-un mod intentionat extrem de incisiv mergeti si penalizati decedata, ii puteti lua vreo doua coroane de pe mormant !

                 Sfatuiti de functionarii firmei unde a lucrat cumnata nu am inchis contul de la banca imediat pentru ca in eventualitatea ca se acorda un al 13-lea salariu sa ni-l poata vira, acum am considerat ca este cazul sa inchidem si acest cont.La banca, nu conteaza care, suntem trimisi in prima faza la finante sa vedem daca raposata mai are sau nu datorii?! Mai apoi suntem trimisi de la sediul central al bancii din orasul nostru la agentia de cartier la care a fost deschis contul ! Oare daca ruda mea traia prin Africa de Sud ne trimiteau acolo?!

                 Miercuri 14 februarie, Valentin's Day si tanar agent de politie examinez candidati la proba de traseu pentru obtinerea permisului de conducere, stam la semafor si eu profit sa arunc o privire telefonului mobil si sa trimit un mesaj pe WhatsApp?!

                 Marturisesc ca imi este dor de functionarl public acela cu cravata si camasa, musai apretata, incheiata pana la ultimul nasture, cu vesta si sacou la costum chiar daca este 15 august, cu manecutele acelea negre trase peste coate ca sa nu primeasca manecile sacoului luciu de la tablia biroului la care lucreaza, acela care te saluta cu sarut mana si care arata respect tuturor...se pare ca insa ca acestia au disparut...

                   In scoala romaneasca comunismul a scos "Codul manierelor elegante" considerand, probabil ca manierele elegante sunt apanajul mosierimii atat de blamata de ei si nu al omului educat, dupa 1990 am reintrodus in invatamantul de stat religia dar manierele elegante au ramas in podul bunicilor sa fie prafuit in continuare de anii care trec?! Bunica mea materna, o svaboaica din Banatul Montan care a absolvit DOAR patru clase, in limba maghiara ca inainte de 1918 in Banat daca ai vrut sa faci scoala se facea doar in limba administratorului acestei regiuni, nu conta daca tu cunosteai sau nu aceasta limba iar bunica nu o cunostea pe atunci, bunica mea imi tot cita un proverb nemtesc care in limba romana ar suna asa " ceea ce nu invata Ionut, Ioan nu v-a invata niciodata!". Degeaba creem si legiferam tot felul de coduri etice ale fiecarei profesii, daca nu il invatam pe copilul Ionut ca respectul se castiga prin comportamentul tau civilizat, manierat si prin profesionalism, ca succesul este obtinut de omul priceput la locul potrivit si nu de omul potrivit acolo de catre "cineva de sus" toate aceste coduri etice nu vor fi niciodata alceva decat niste legi care dau bine pe hartie si peste care se asterne praful in arhiva  a Monitorului Oficial...

                              "O constiinta impacata si pace in suflet va doresc tuturor."

                                                                                                                           K'melia

Birocratie romaneasca

                 Se pare ca atunci cand doresti un imprumut la banca a dovedi ca esti o persoana previzibila este un atu si acest lucru se dovedeste prin faptul ca ai avut un serviciu stabil in ultimii zece ani sau chiar mai mult, probabil si prin alte diverse moduri.Ce te faci insa cand desi tu lucrezi ca profesor in aceeasi scoala de mai mult de cincisprezece ani, in acesti ani aceasta scoala s-a numit cand "Scoala generala numarul  3", cand " Scoala GIMNAZIALA numarul 3", mai apoi "Scoala generala Iosif Moldovan" pentru ca mai apoi sa se numeasca "Scoala gimnaziala Iosif Moldovan " toate aceste institutii de invatamant si inca alte vreo cateva zeci de denumiri oficiale au functionat in ultima suta de ani in aceleasi cladiri , in aceasi locatie chiar daca strada s-a numit si ea in mai multe feluri in toti acesti ani?! Cum dovedim unei banci care a venit in Romania din Franta, Marea Britanie, Grecia sau treaba lor de unde, o banca care si-a adus cu ea si o oarecare politica financiara si niste criterii dupa care evalueaza solvabilitatea clientilor care solicita un imprumut, cum dovedim deci acestor straini ca noi romanii in aceasta ultima suta de ani in care Romania Mare s-a cam micsorat am schimbat regimuri politice unul dupa altul si pentru a-si marca trecerea vremelnica prin administratia urbei si a tarii toti acesti neica nimeni nu au gasit alta metoda mai eficienta decat aceea de a schimba denumirile strazilor, ale institutiilor si uite asa tu romanul obisnuit ai putut lucra un deceniu sau mai multe in acelas loc dar cu certitudine aceasta instituie a purtat mai multe denumiri in fiecare deceniu...

                   Paradoxal insa nu doar la stat se intampla acest lucru, raposata mea cumnata a lucrat in ultimul an al vietii sale la o unitate de cablaje desi faptil a lucrat in aceasi locatie si a facut aceleasi cabluri scriptic a fost angajata unei alte firme la fiecare trei luni: cate trei luni angajata firmei de recrutare personal, apoi alte trei luni a firmei de cablaje XXX pentru ca doar cateva luni mai tarziu aceasta firma sa isi schimbe numele si vineri am lichidat la firma XXX iar luni am facut angajarea la firma X  XX, aceasi Marie dar cu alta palarie. Desigur aceste schimbari de denumire sau de angajator din mediul privat se datoreaza altor motive decat schimbarea denumirii unei strazi sau al unei institutii de stat...

                  "O constiinta impacata si pace in suflet va doresc tuturor"

                                                                                                                  K'melia

Centenar de roman simplu

Motto: "Prostia nu are istorie, asa ca e oarba la trecut" Vintila Mihailescu- Scutecele natiunii si hainele imparatului; Editura Polirom 2013, pg 140 versus "Unicul dor al vietii mele este sa-mi vad natiunea fericita [...] tare creznd ca luptatorii cu ARMA LEGII vor putea scoate drepturile natiunii noi" testamentul lui Avram Iancu

             Desi m-am nascut intr-o familie mixta, din tata roman, a carui familie se trage din Muntii Apuseni, din preajma locurilor unde s-a nascut si a trait Avram Iancu, si din m100% ROMama nemtoaica, svaboaica din Banatul montan, sufleteste si spiritual ma simt 100% ROMANCA. Nu imi reneg radacinile germane, sunt foarte mandra de insusirile mele mostenite din partea germana a ADN-ului meu dar faptul ca mama mea a fost o foarte sufletista profesoara de istorie care a cultivat elevilor ei simtul patriotic, mandria de a fi roman, dragostea pentru tara noastra, traditiile noastre si istoria noastra a facut ca si jumatatea mea nemteasca sa contribuie fundamental la a ma simti spiritualmente 100% romanca.Peste toate acestea eu m-am nascut de 1 decembrie si cum momentul nasterii isi pune amprenta asupra intregii noastre vieti, asupra tuturor aspectelor vietii noastre, cred cu tarie ca ziua in care m-am nascut a contribuit la a fi eu sufleteste si spiritualmente romanca.Sigur la toate acestea a contribuit si faptul ca am fost botezata si educata ortodox, am crescut la bunicii paterni intr-un sat micut din judetul Arad in care nu existau nici un fel de minoritati etnice.

             Tatalui meu FLORIAN GORNIC in familie si in satul sau natal i se spunea si i se spune si acum la aproape 26 de ani de la trecerea sa in lumea celor adormiti ( asa cum foarte frumos se spune in biserica noastra ortodoxa romaneasca) IANCU, la fel ca si eroului nostru national. Traditia familiei Gornic spune ca Gornicestii au venit in satele Moroda si Iermata pe la 1750 ca preoti si dascali, in acte de la anul 1771 apare in Moroda un Gornic Ioan. Tot traditia familiei spune ca unul dintre stramosii mei Gornic Igna a murit in anul 1928 la varsta de 103 ani spun unele surse, altele spun ca avea 105 ani.Acesta practica CEUJERITUL, o forma de comert cu animale, cumparau animale in anumite targuri, le transportau spre revindere in alte targuri dupa ce le mai ingrasau.In drumurile sale dupa animale Igna frecventa des targurile de la Brad si Halmagiu unde, povestea acesta nepotilor sai, se intalnea adeseori cu Avram Iancu, eroul motilor, acesta intreba de el prin targ "unde-i Igna cel cu clisa, pita si rachia" (slanina, painea si tuica) si asemenea tuturor motilor nici Igna nu accepta ideea ca Avram Iancu e nebun, el povestea "Iancu nu-i bolund ci numai suparat".

              Cu un asemenea istoric familial nu este deci de mirare ca eu ma simt spiritualmente 100% romanca.Personal cred ca si faptul ca m-am stabilit in Arad, orasul in care au locuit, au trait si au activat corifeii unirii de la 1 Decembrie 1918, membriiConsiliului National Roman Central, CNRC,care au pregatit si realizat Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918, nu este o intamplare ci este o implinire a destinului.

               In anul viitor, 2018 se aniverseaza centenarul formarii Romaniei Mari, al Marii Uniri si totodata 160 de ani de la Revolutia de la 1848, doua aniversari importante pentru noi romanii in general dar pentru romanii ardeleni aceste aniversari rezoneaza puternic in sufletele si constiintele noastre. Doar gandindu-ma la aceste aniversari si in sufletul meu rasuna un poem simfonic cantat de clopotele bisericilor din Blaj, de la Tebea si de la Alba Iulia si pe cer vad un curcubeu tricolor asa ca si pe bolta bisericii din cimitirul de la Tebea.  

               Personal cred ca fiecare dintre noi romanii trebuie sa ne aducem contributia la celebrarea acestui centenar, trebuie sa onoram memoria inaintasilor nostri care au facut posibile aceste aniversari prin a ne implica in viata cetatii in care traim in spiritul tolerantei, in spiritul civilizatiei, al moralitatii, al lui Dumnezeu, Nihil sine Deo asa cum minunat spune dictonul Familei Regale a Romaniei, cred sincer ca noi fiecare, indiferent ca suntem sau nu monarhisti in constiinta noastra, ar trebui sa interiorizam in constiinta si viata noastra acest dicton, sa il punem pe Dumnezeu in tot ceea ce gandim, spunem sau facem. Intaorcerea la traditia si valorile noastre stramosesti, la respect, la educatie, la credinta, la toleranta. Sa lasam un pic deoparte pretentiile de la stat, primarie, autoritati si sa facem noi pentru tara si pentru oras un pic mai mult chiar daca acest mai mult inseamna a manifesta in fata Palatului Administrativ pentru a opri un abuz, a initia si a semna o petitie, a ne face ascultati si auziti nu doar atunci cand e campanie electorala, a abandona pasivismul nostru proverbial, a abandona atitudinile gen "cine ma baga pe mine in seama" sau ""merge si asa", a abandona retragerea pe margine si a lasa pe altii sa actioneze si a ne inscrie doar la avantaje caci doar asa rasare Iancu din oricare, daca vrem putem fiecare sa fim pentru orasul in care traim, pentru Romania un Avram Iancu sau un Vasile Goldis, un Ioan Ratiu.

                                  "O constiinta impacata si pace in suflet va doresc tuturor"
                                                                                                                  K'melia

Aradul si cainii lui in secolul XXI

Motto:
http://www.vier-pfoten.ro/files/Romania/Diverse/Declaratia_universala_a_drepturilor_animalelor_RO.pdf
     

                   Lectura mea in curs de desfasurare se numeste "Scutecele natiunii si hainele imparatului" de Vintila Mihailescu, aparuta in anul 2013 la Editura Polirom si cum in urma cu cateva zile, in 10 octombrie 2017 am participat la o intalnire a proprietarilor de animale de companie care incearca sa determine Consiliul Local Arad sa adopte un regulament pentru cainii cu stapan civilizat, demn de secolul XXI in care traim si de un oras care a candidat pentru titlul de capitala CULTURALA europeana, in cartea pe care o citesc mi-au atras atentia doua eseuri: "Despre oameni si caini" si "Cutofili si jafrofobi". Recomand cu caldura lectura scrierilor domnului Vintila Marinescu sunt  asa cum scrie pe coperta patru a volumului analize profunde, scrise cu umor. Spune domnul Marinescu in aceasta lucrare ca "si societatea romaneasca  ar putea fi citita in povestea cainilor sai..." (pg.50)

                   Cel mai probabil gradul de civilizatie, de toleranta sau intoleranta al unei comunitati poate fi citit in atitudinea mebrilor acesteia fata de cainii sai, fie ei caini fara stapan, maidanezii sau fata de iubitorii de animale de companie si animalele lor...

                   Cum zice o vorba romaneasca pestele de la cap se impute dar se curata de la coada, aplicat la situatia de fata  cred ca administratia acestui oras nu are dreptul sa ne trimita inapoi in evul mediu intunecat alimentand intoleranta, ura, lipsa de civilizatie, incultura chiar daca toate acestea sunt mascate de propunerile unei asociatii care se pretinde a fi reprezentanta locatarilor aradeni fara ca noi aradenii sa o fi girat intr-un fel sa ne reprezinte in aceasta situatie si in acest mod.

                   Daca  administratia aradeana nu stie, nu poate sau nu vrea  sa isi faca treaba cultivand valorile tolerantei, ale civilizatiei si ale dragostei atat fata de animale cat si fata de oameni noi cetatenii Aradului , coada pestelui, putem sa-i obligam sa-si faca treaba asa cum trebuie in parametrii secolului XXI si vom face uz  de toate parghiile pe care democratia ni le pune la dispozitie pentru a obliga administratia noastra sa se achite de datoria lor in spritul acestui secol XXI!  

                      Atunci cand municipiul nostru a candidat pentru titlul de capitala culturala europeana a avut ca si contracandidat si municipiul Cluj Napoca, nici acesta nu a castigat dar acestia se straduiesc in continuare sa isi onoreze statutul de oras universitar cu o vechime de cateva secole, de oras civilizat si asta prin mai multe cai una dintre acestea fiind si adoptarea unui regulament in ceea ce priveste cainii cu stapan civilizat, plin de bun simt si adaptat vremurilor de azi, ba mai mult administratia orasului a creat conditii demne de Europa secolului XXI, in municipiul de pe Somes exista cosuri de gunoi special destinate dejectiilor animale, dotate cu pungi de plastic asa cum gaseti si in Viena (ca tot ne impaunam noi aradenii ca orasului nostru i se zice Mica Viena).

                       In replica in ARAD nu exista nici un spatiu destinat plimbarii cainilor cu stapani desi normal ar fi ca un asemenea spatiu sa existe in fiecare cartier cel putin unul! In lungul pistei de biciclisti si promenada amenajata pe malul Muresului  nu exista decat extrem de putine cosuri de gunoi, doar in locurile de odihna ale biciclistilor si acestea nu sunt golite regulat, nu sunt dotate cu pungi asa ca de cele mai multe ori gunoiul curge peste marginea cosului, pe distante de kilometrii intregi pe marginea pistei de promenada nu exista nici un cos de gunoi dar de ce ma mira in ultimele luni orasul nostru a intampinat serioase probleme cu salubrizarea centrului, a cosurilor de gunoi atatea cate mai sunt in plin centru civic?!

                       In final am sa va reproduc un fragment din cartea pe care o lecturez si pe care v-am prezentat-o in primul paragraf al acestei scrieri. "Doar ca unde nu e lege  functioneaza tocmeala, iar unde e tocmeala cineva isi va lua totdeauna partea leului, maidanezii devin astfel o sursa de venituri in cel mai bun caz dubioase si clientelare.Iar esecul statului in aceasta privinta ne afecteaza pe toti, nu numai in viata noastra cotidiana, ci si in imaginea si mandria nationala: maidanezi sintem cu totii, asteptand sa ne adopte  UE!, se plange un bucurestean. Sintem maidanezii Europei!, exclama un altul.Sintem, adica, necivilizati...". Chiar daca intre timp am fost integrati in UE de multe ori, asa ca in aceasta situatie, prin intoleranta noastra si discriminarea de care dam dovada suntem, adica, in continuare necivilizati...

                 O constiinta impacata si pace in suflet va doresc tututror

                                                                                               K'melia     

Generatia pierduta a politistilor de penitenciare romani

                  Azi noapte am fost de serviciu, tura a inceput cu un eveniment ingrijorator desi nu as putea afirma si surprinzator. In jurul orei 19 a venit la cabinet Lenuta U., colega de la dispecerat, pentru ca i s-a facut brusc rau, cand i-a luat Norica tensiunea aceasta avea 200/120 mm Hg., ameteli si senzatie de greata la ridicarea de la orizontala, dificultati de concentrare si in articularea cuvintelor.Norica a decis sa ii administreze un Furosemid i.v. si sa o supraveghem la cabinetul medical sa ii vedem evolutia.Cand a ajuns Florin la cabinet Norica si Lenuta erau in cabinetul unu, a intrebat ce se intampla si la aflarea situatiei s-a isterizat acuzand-o pe Norica ca ia decizii ale caror consecinte se pun in carca altora pentru ca  ea pleaca acasa si noi ramanem in serviciu.Am incercat sa ii arat lui Florin ca oricum nu puteam sa o trimitem acasa pe Lenuta avand in vedere ca ca a venit cu masina la serviciu si nu este in conditia de a sofa.Am retinut-o la cabinetul medical sub supraveghere, dupa ce s-a dus la toaleta a ametit brusc si a a vut senzatia ca nu mai primeste aer, cand Florin i-a masurat tensiunea avea 240 mm Hg. Am sunat la 112 intre timp venise la cabinetul medical si seful de tura, el a vorbit cu dispecera de la 112. Cu totii am avut senzatia ca echipajul de ambulanta a ajuns intr-un timp mai lung decat atunci cand au fost solicitati pentru un detinut.Seful de tura chiar i-a spus medicului ca data viitoare cand vom mai suna la serviciul 112 vom spune ca este vorba de un detinut chiar daca este vorba de un coleg...Sincer nu pot  sa afirm cu certitudine ca aceasta senzatie a noastra are o baza reala dar sunt convinsa ca reactia  noastra a tuturor se datoreaza epuizarii cronice, stresului cronic, a demoralizarii tot cronica a noastra a tuturor celor care lucram in acest sistem. Desi suntem in a doua jumatate a anului nici eu si nici Florin nu am avut nici o zi de concediu de odihna, eu nu am reusit sa scad orele suplimentare nerecuperate sub 100 de ore in conditiile in care am intrat in anul 2017 cu 131 de ore suplimentare nerecuperate...In 2016 am avut la 1 ianuarie 30 de ore suplimentare nerecuperate iar la 31 decembrie 2016 erau 131 de ore suplimentare nerecuperate, asta a insemnat concret pentru mine valul de pensionari din 2016.

                     La noi in unitate nu am cunostinta ca vreodata conducerea unitatii sa sesizeze organele de urmarire penala pentru ultraj desi au existat mai multe situatii in care angajati au fost loviti, bruscati, amenintati de detinuti cu cioburi sau lame in mana.

                     Pentru ca in martie anul acesta am pierdut un coleg care nu implinise varsta de 49 de ani, in iunie un angajat a propus conducerii unitatii ca de 29 iunie sa se faca un Te Deum in cinstea colegilor care au murit in activitate fiind, sa se amenajeze in curtea sectorului administrativ un panou, un monument ceva care sa aminteasca de ei si la inaugurare si Te Deum sa invitam familiile fostilor colegi.Raspunsul a fost unul negativ dar fara nici o motivatie a acestuia. Pensionarii care vin la unitate cu orice problema sunt tinuti afara in fata unitatii impreuna cu cei care vin in vizita la detinuti, colaboratori sau candidati pentru posturi scoase la concurs, nu li se permite accesul intr-o sala de asteptare, nici un semn care sa le arate ca se bucura de  consideratia conducerii dupa ce au dedicat acestei unitati si acestui sistem 15, 20, 25 sau chiar 30 de ani din viata lor.

                      "...o cultura a supunerii si violentei comuniste a creat reflexe de supunere, un habitus al izolarii si protestului mut, care  ne face poate sa nu fim capabili sa giram conflictele de idei. Orice dezbatere se personalizeaza excesiv, raspunsurile devin emotionale, problemele unei posibile polemici se trateaza ca fapte de viata si de moarte. Ne este frica de  micile crize pe care le presupune dialogul, de micile rupturi care sunt generate de trecerea de la unanimitate la segregare ideatica." (Vasile Sebastian Dancu-Politically INcorect.Scenarii pentru o Romanie posibila; pg.287-288)

                        Cultura  supunerii, acel habitus al izolarii si protestului mut evidentiat de Vasile Sebastian Dancu este prezent in sistemul nostru DOAR in randul personalului. Sistemul in esenta  a pierdut demult abilitatea de a comunica si rezultatul a facut ca detinutii sa castige tot mai mult tupeu, tot mai mult curaj in a amenita si a hartui personalul iar faptul ca conducerea unitatilor nu ia masuri promte si eficiente de coercitie este vazut de ei, de detinuti ca o forma de incurajare. Detinutii labili psihic pun presiune pe personal prin automutilari, tentative de suicid sau refuzuri de hrana protestatare pentru revendicari in afara legislatiei si procedurilor sau pentru raspunsuri instant la solicitarile lor. Detinutii cu un psihic puternic, cu statut de VIP in randul colegilor de detentie ameninta direct cu plangeri, sesizari si chiar cu actiuni in instanta  nu de putine ori si de cele mai multe ori aceste amenintari sunt puse in aplicare. Orice raspuns negativ ii intarata si mai mult si orice masura pentru limitarea contactului dintre  reclamant si reclamat este interpretat de detinuti ca un succes " pe asta l-am aranjat". Conducerile penitenciarelor si ANP-ul, chiar si MJ-ul nu reusesc sa dea angajatilor certitudinea ca sunt protejati, ca sunt ajutati, ca sunt intelesi din contra cei care muncim direct cu detinutii si deci cei mai expusi hartuirii de catre acestia avem senzatia ca nu suntem deloc protejati si ajutati ci suntem sacrificati in fata comoditatii si confortului conducerii fara sa realizeze acestia ca astfel de fapt ii incurajeaza pe detinuti. Daca in urma cu cativa ani plangerile in instanta erau unele usoare faptul ca impotriva celor care au facut plangeri mincinoase nu s-au luat nici un fel de masuri coercitive ei s-au simtit incurajati si acum fac plangeri din genul "omor din culpa" sau "tentativa de omor" si uneori un procuror dornic de a face cariera rapid sau imbatat de puterea pe care functia o da admite aceste plangeri si se comporta cu noi fix in aceeasi maniera in care se comporta cu  acuzatii care sunt sau vor fi clientii nostri. In asemenea situatii raspunsul din partea conducerii si a juristilor este unul politicianist in limbajul de lemn al legilor fara nimic concret si realmente de ajutor.

                      O constiinta impacata si pace in suflet va doresc tuturor.

                                                                                                    K'melia