Aprilie luna tatei

                                                      

                    

                     În familia GORNIC prenumele Florea/ Florian este simbolul ramurii de Gornicești din care mă trag eu. Străbunicul meu pe linie paternă, Florea Gornic a avut mai mulți frați și el în toate cele trei căsătorii ale sale s-a dus în casa nevestei. Prima căsătorie s-a dus ginere în casa lui Bupte Pavel, în localitatea Moroda, această soție a murit tânără fără să aibă copii. Florea s-a recăsătorit în localitatea Chieri, cu această a doua soție v-a avea doi fii: Ioan și Florian dar și această soție moare tânără. Florea se va recăsători în Iermata, cu Sofia Bobîrlău, o tânără văduvă căreia i-a rămas casa de la primul soț, vor avea împreună încă trei fii: Teodor, Dimitrie și Aurel, cel din urmă este bunicul meu. Bunicul v-a avea doi fii: Aurel și Florian, cel de al doilea este tatăl meu. Unchiul meu, Lelu va avea și el doi fii: Florin Dorel și Cristian Gabriel. Nici o generație fără un Florin, pentru că tatăl meu a avut doar fete, sora mea a fost botezată Daciana Florentina. Pe fiica mea am botezat-o Florentina Nicoleta, primul prenume în amintirea tatei, al doilea pentru că soțul meu și-a dorit o fiică pe care să o boteze Nicoleta.

           Tatăl meu a fost impegat de mișcare la CFR și din 1968 pânî la moartea sa în 1992 a locuit fie în locuințe de serviciu CF,R fie în preajma gării, la 200 de metri distanță de locuința de serviciu și-a construit împreună cu mama mea o casă, în Pâncota, pe strada Cărămidăriei. 

           În anii copilăriei mele  CFR-iștii erau foarte legați unii de alții așa că sărbătoarea Floriilor ținea în casa noastră trei zile, toți colegii tatei când ieșeau din serviciu, fie dimineața, fie seara treceau pe la Florin. Poate pentru că tata era atât de mult vizitat de prieteni și colegi sau cine știe din ce motive pe care încă nu le-am identificat dar în subconștientul meu și al surorii mele Floriile au fost sărbătoarea tatei. Când eram copii sora mea se mai îmbățoșa câteodată și reclama că ei de ce nu îi spune nimeni la mulți ani că și pe ea o cheamă Florentina. Tata era născut la început de aprilie, lună în care de cele mai multe ori cad Floriile și Paștile. Bunica mi-a povestit că în anii '40 slujba de Înviere se ținea dimineața devreme, femeile mergeau încărcate cu coșuri în care pune-au mâncarea de praznic, după ce se slujeau slujbele de Înviere și liturghia preotul și sătenii ieșeau în curte și se sfințeau bucatele, abia atunci mergeau oamenii la casele lor și mâncau din bucatele sfințite. În familia bunicilor mei nu s-au sfințit bucatele în 1942, bunica a născut tocmai când lumea se aduna în biserică pentru Înviere. Au înregistrat nașterea și pruncul abia marți.

            Verișorului meu în familie i se spune Doru așa că adeseori nici lui nu i se spunea la mulți ani de Florii. Tatăl bunicului meu a murit tânăr, la fel și fratele Florian al bunicului. Ani de zile Floriile au fost doar sărbătoarea tatei.

             Mai mult de 30 de ani după moartea lui Floriile au fost tot doar despre el. Cât timp în Iermata mai era cineva: bunicii, unchiul și mătușa mea, ori doar mătușa mea, de Florii mergeam întreaga familie la Iermata, mama făcea o donație la biserica din sat, în amintirea tatei. Nici sora mea nu mai cerea urări și eu la primele telefoane primite de Florii ca să îmi ureze la mulți ani, pentru că și Cameliile sunt flori, mă iritau urările, niciodată nu am simțit că este despre altcineva decât despre tata.

             Anul trecut am decis că ajunge, Floriile sunt o sărbătoare pentru cei vii, celor adormiți li se ridică rugăciuni în sâmbetele postului Paștilor. Am decis ca de acum în  Duminca Floriilor să ne sărbătorim toți cei din familie cu nume de flori. Aprilie a rămas în multe feluri luna tatălui nostru dar am învățat, încet, într-un târziu să separăm ce este al celor adormiți și ceea ce este al celor vii.

Pelerin în Banatul de munte

 

                        Ieri, duminică 6 aprilie 2025, am făcut împreună cu familia noastră de pelerini un pelerinaj în județul Caraș Severin, am avut în program obiective religioase dar și turistice. Am plecat dimineața la ora șapte de la intersecția dintre străzile dr. Aurel Ardelean și Calea Bodrogului și am mers cu autocarul pe autostradă până în preajma orașului Lugoj de unde am luat-o spre comuna Armeniș unde în satul Feneș am vizitat, pentru prima oară, Schitul/Mănăstirea "Sf. Nectarie". Într-un peisaj de basm, cu munți împăduriți în jur, pomi în floare, găsim o mănăstire micuță, cochetă, curtea foarte frumos amenajată, narcise, lalele și zambile înflorite ne zâmbesc. O biserică fromoasă de unde răsună sunetul liturghiei, intrăm și găsim un pronaos frumos, pictat,  unde este amenajat și pangarul/magazinul bisericesc, intrând în naos vedem schele montate pentru continuarea picturii, este pictat altarul și partea din fața altarului corespunzătoare stranelor, restul este alb, două candelabre superbe. Stăm să ascultăm aici o parte a liturghiei, după citirea evangheliei plecăm mai departe.

                       Al doilea obiectiv al nostru este Mănăstirea Almăj-Putna, din satul Putna, comuna Prigor, din județul Caraș Severin. Aici vizita noastră este o a doua vizită, revenim după aproape patru ani, prima oară am fost aici în 22.05.2021. Cu bucurie constatăm că s-a construit mult în această micuță mănăstire, cu doar trei viețuitori, s-a alcătuit o incintă, înconjurată cu gard, cu flori, pomi înfloriți. Ajungem aici înainte de a se sfârși liturghia și intrăm în biserică, sosirea noastră umple micuța biserică și părintele când iese la predică spune celor din biserică să vină în față spre a putea cei noi intrați să se așeze pe băncile din biserică. Predica părintelui despre viața Sf. Maria Egipteanca și despre cum alegerile pe care le facem în viață ne pot îndrepta spre păcat sau spre virtute. Ne vorbește despre piedicile pe care diavolul le pune în calea celor care doresc virtutea și cum aceste piedici pot fi trecute doar cu: voință, rugăciune, bunătate și perseverență. Preotul își ține privirea în jos pe tot timpul predicii, îl simt timid, cu un comportament simplu și bun.

                 În Episcopia Caransebeșului constat că este multă râvnă în a construi mănăstiri și schituri în locuri izolate, frumoase, cu o natură superbă care ne face să ne apropiem mințile de Dumnezeu mai ușor. A fost asemenea râvnă din vremea când episcop aici era Preasfințitul Laurențiu Streja și continuă la fel de frumos și fructuos și de când este episcop Preasfinția sa Lucian Mic.

                  Ne continuam pelerinajul în localitatea Eftimie Murgu unde vizităm cele 22 de mori de apă restaurate și renovate de Muzeul Satului Astra Sibiu de pe Cheile Rudăriei. Prima mea vizită în aceste locuri a fost în vara anului 2014, am găsit atunci aici un sat în moarte clinică, în mijlocul satului un magazin sătesc care era totodată și cârciuma satului, case micuțe care își arătau lipsa de îngrijire, câțiva bătrâni pe la stradă și în rest nimic. Acum găsesc un sat viu, înfloritor. Luăm masa la Brunch Rudăria, la câțiva metrii se vede o pensiune, un loc de unde se pot închiria ATV-uri. La cele mai multe mori, unele în funcțiune, localnici care vând produse locale: făină de mălai măcinată la morile de apă, siropuri și dulcețuri din fructe de pădure, țuică, straițe din materiale țesute în război, lucrușoare tricotate și croșetate în culorile steagului românesc dar și magneți, căni cu fotografii ale morilor. Casele satului sunt renovate, bine întreținute, înfloritoare. O bucurie să văd cât de mult poate ajuta un pic de promovare a zonei.

                                                                                 

             Pornim mai departe în drumul nostru spre comuna Bozovici unde vizităm Așezământul monahal și social Țara Almăjului. Un așezământ nou, nu este finalizată construcția clădirilor dispuse pe cele patru laturi ale unui patrulater regulat, în mijlocul curții astfel obținute găsim o biserică frumoasă, pictată superb pe un fond albastru ciel, alei pietruite între parcurile de unde ne zâmbesc zambile, lalele și narcise. Totul este deschis, inclusiv magazinul bisericesc de unde ne luăm amintiri și lăsăm banii. Vedem în curte câțiva beneficiari ai așezământului, îl întrebăm pe un bărbat câți sunt, nu știe să ne spună. Adminstratorul așezământului a trebuit să plece și am înțeles că există doar un viețuitor pe lângă administratorul așezământului.

             Ne oprim și la Cascada Bigăr din satul Poneasca, comuna Bozovici. Este prima oară când venim aici după     prăbușirea unei părți a stâncii de travertin peste care apa cascadei formează o umbrelă. Identificăm bucata de stâncă căzută și care a înjumătățit ciuperca de piatră peste care curge apa, mușchiul se reface și acoperă ruptura. Curgerea apei este acum împărțită, cea mai mare parte face umbrela peste ciuperca de travertin rămasă iar o parte curge cu viteză într-un șuvoi îngust și grăbit peste stânca scobită de rupere. Ploile din această primăvară au fost de ajutor, șuvoiul de apă este mai bogat decât era la ultima vizită dar nu la fel de bogat cum era în urmă cu patru cinci ani.