Al doilea obiectiv al nostru este Mănăstirea Almăj-Putna, din satul Putna, comuna Prigor, din județul Caraș Severin. Aici vizita noastră este o a doua vizită, revenim după aproape patru ani, prima oară am fost aici în 22.05.2021. Cu bucurie constatăm că s-a construit mult în această micuță mănăstire, cu doar trei viețuitori, s-a alcătuit o incintă, înconjurată cu gard, cu flori, pomi înfloriți. Ajungem aici înainte de a se sfârși liturghia și intrăm în biserică, sosirea noastră umple micuța biserică și părintele când iese la predică spune celor din biserică să vină în față spre a putea cei noi intrați să se așeze pe băncile din biserică. Predica părintelui despre viața Sf. Maria Egipteanca și despre cum alegerile pe care le facem în viață ne pot îndrepta spre păcat sau spre virtute. Ne vorbește despre piedicile pe care diavolul le pune în calea celor care doresc virtutea și cum aceste piedici pot fi trecute doar cu: voință, rugăciune, bunătate și perseverență. Preotul își ține privirea în jos pe tot timpul predicii, îl simt timid, cu un comportament simplu și bun.
În Episcopia Caransebeșului constat că este multă râvnă în a construi mănăstiri și schituri în locuri izolate, frumoase, cu o natură superbă care ne face să ne apropiem mințile de Dumnezeu mai ușor. A fost asemenea râvnă din vremea când episcop aici era Preasfințitul Laurențiu Streja și continuă la fel de frumos și fructuos și de când este episcop Preasfinția sa Lucian Mic.
Ne continuam pelerinajul în localitatea Eftimie Murgu unde vizităm cele 22 de mori de apă restaurate și renovate de Muzeul Satului Astra Sibiu de pe Cheile Rudăriei. Prima mea vizită în aceste locuri a fost în vara anului 2014, am găsit atunci aici un sat în moarte clinică, în mijlocul satului un magazin sătesc care era totodată și cârciuma satului, case micuțe care își arătau lipsa de îngrijire, câțiva bătrâni pe la stradă și în rest nimic. Acum găsesc un sat viu, înfloritor. Luăm masa la Brunch Rudăria, la câțiva metrii se vede o pensiune, un loc de unde se pot închiria ATV-uri. La cele mai multe mori, unele în funcțiune, localnici care vând produse locale: făină de mălai măcinată la morile de apă, siropuri și dulcețuri din fructe de pădure, țuică, straițe din materiale țesute în război, lucrușoare tricotate și croșetate în culorile steagului românesc dar și magneți, căni cu fotografii ale morilor. Casele satului sunt renovate, bine întreținute, înfloritoare. O bucurie să văd cât de mult poate ajuta un pic de promovare a zonei.
Ne oprim și la Cascada Bigăr din satul Poneasca, comuna Bozovici. Este prima oară când venim aici după prăbușirea unei părți a stâncii de travertin peste care apa cascadei formează o umbrelă. Identificăm bucata de stâncă căzută și care a înjumătățit ciuperca de piatră peste care curge apa, mușchiul se reface și acoperă ruptura. Curgerea apei este acum împărțită, cea mai mare parte face umbrela peste ciuperca de travertin rămasă iar o parte curge cu viteză într-un șuvoi îngust și grăbit peste stânca scobită de rupere. Ploile din această primăvară au fost de ajutor, șuvoiul de apă este mai bogat decât era la ultima vizită dar nu la fel de bogat cum era în urmă cu patru cinci ani.



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu