duminică, 19 aprilie 2026

Duminica Sf. Ap. Toma - Paștele Morților

Hristos a înviat!


 

                     Astăzi, duminica a II-a după Paști, Biserica Ortodoxă Română face pomenire Sfântului Apostol Toma - Antipasha și în județul Arad, atât în satul bunicilor care m-au crescut, Iermata, comuna Seleuș, cât și în orășelul în care am locuit cu părinții mei, Pâncota, în această duminică vizităm cimitirele și le aducem rudelor noastre adormiți vestea cea bună că Hristos a înviat!
                      La Iermata, un sat mic cu mai puțin de 300 de numere de case, o comunitate frumoasă, de români și trei religii: ortodoxă, penticostală și baptistă. Cu toții se respectau, își respectau religia unii altora și se ajutau între ei când era vreo nuntă, botez sau înmormântare în sat, cei de la biserica penticostală împrumutau mese și bănci pliabile, de la biserica ortodoxă se luau veselă și tacâmuri în vremurile în care nu apăruse moda celor de unică folosință. La nuntă rudele de altă religie decât mirii particpau cu ce puteau fără să își încalce canoanele bisericii lor. De Paștele Morților preotul făcea slujba la biserică, ieșeau cu toții după aceea la cimitir la mormintele celor dragi trecuți în lumea celor adormiți și după ce se sfințeau mormintele reveneam cu toții în curtea bisericii unde femeile împărțeau copiilor pachețele cu un ou roșu și ceva dulce: o felie de cozonac și uneori familiile mai înstărite și cu rude la oraș puneau și o mică ciocolată sau napolitană, nu știți cei mai tineri ce bucurie era asta în anii în care
totul era raționalizat, se cumpăra cu cozi interminabile. Noi copii trebuia să spunem mamelor și bunicilor noastre de la cine am primit pachet pentru ca ele, la rândul lor, să dea copiilor familiei care ne-a dat nouă. Ouăle erau roșite de sâmbăta, cu o zi înainte, să fie proaspete, totul era pregătit cu multă dragoste atât pentru cei pomeniți cât și pentru destinatarii pachețelelor. Reveneau acasă copii plecați la școală la oraș, cei căsătoriți și stabiliți în orașele din județ și din județele învecinate. Am copilărit la Iermata, mi-am petrecut acolo toate vacanțele până am terminat liceul, am cunoscut atât de bine satul încât știam de la ce familii sunt șansele cele mai mari de a primi în pachet și o ciocolățică sau napolitană pe lângă tradiționalul cozonac și ou roșu, ba chiar am cunoscut și care gospodine sunt cele mai pricepute la prăjituri și cozonac, că în acele vremuri totul se făcea acasă, cu produse din gospodărie.
                      De 34 de ani nu am mai fost la Iermata de Paștele Morților, în ianuarie 1992 a murit tatăl  meu și am început a merge la cimitir în Pâncota. La ora 11 preoții ieșeau la cimitir, pe dealul pe care este cimitirul sunt, unul lângă celălat cimitirul catolic, cel reformat, în jos de aceste cimitire pe toată lungimea ambelor cimitire este cel ortodox, în lateral o fâșie mai îngustă este cimitirul evreiesc și sus pe deal deasupra celui evreiesc este cimitirul neoprotestant, garduri sunt spre stradă și între cimitirul evreiesc și cele creștine. Pe un platou realizat de o alee mai lată ce delimitează cimitirul reformat de cel ortodox, lângă alee sunt mormintele eroilor din cele două războaie mondiale, în sus de aceste morminte se așează câteva mese pe care se pun paoșele și sticlele de vin împreună cu un bilet pe care se trec cei ce trebuie pomeniți. Se slujește pentru toți împreună după care preoții merg la mormintele predecesorilor lor, preoți în parohia din Pâncota trecuți la Domnul iar după aceea se despart, fiecare mergând într-o jumătate de cimitir pe la toate mormintele unde era cineva. Cimitirul este destul de mare așa că această duminică a fost în toți acești ani de când a murit tatăl meu un eveniment social, vin oameni plecați din Pâncota să-și pomenească părinții și bunicii. Rudele se mută de la un mormânt la altul, vorbesc cu alte rude, adeseori nu s-au mai întâlnit de un an întreg sau chiar de mai mulți ani. Dumnezeu cred că iubește această tradiție a noastră pentru că în acești 34 de ani am lipsit de lângă mormântul tatei, devenit de 10 ani mormintele părinților mei, doar în doi ani, în 2020 din cauza pandemiei pentru că s-a interzis și într-un an în care a plouat.
                                    Astăzi 19 apr 2026 a fost din nou Paștele Morților. Mama după ce a rămas văduvă și până când s-a îmbolnăvit a ridicat pauț de această duminică în fiecare an, timp de peste 20 de ani, eu mi-am însușit acest obicei și după ce ea s-a îmbolnăvit am continuat să ridic pauț anual, în august anul acesta se vor împlini 10 ani de la moartea mamei. Ziua de astăzi a început extrem de frumos. Soarele își revărsa lumina și căldura peste noi, iarba din cimitir era tăiată, gunoiul adunat, noi am ajuns cu vreo 20 de minute înainte de a venii preoții și credincioșii de la biserică, am pus candelele și florile la mormânt după care am dus la masa de slujbă pauțul și vinul și am așteptat să vină preoții. M-am întâlnit cu un fost coleg de clasă și am vorbit, m-am bucurat mult pentru că în fiecare an mă întâlneam doar cu mama și soția lui, am depănat amintiri, nu ne venea să credem că au trecut mai mult de 40 de ani de atunci. Au venit preoții, slujba a fost deosebit de frumoasă, au fost pomeniți toți preoții ortodocși ai parohiei din Pâncota trecuți în lumea celor adormiți, cântăreții bisericii și eroi cu grad nume și prenume. Apoi cei doi preoți s-au dus la mormintele predecesorilor lor și după aceea s-au împărțit după obicei.
                                 Din păcate ziua care a început atât de frumos nu a continuat la fel. Cu câteva minute înainte de ora 14 părintele Flavius Ardelean a ajuns la mormântul părinților mei și în timp ce slujea din cârdul de rromi care îl urmau pe preot spre a colecta pachete de pomană cineva a început să arunce cu ouă roșii după preot, unul l-a lovit chiar în cap.  Noi toți cei care erau în preajmă am înlemnit. Atâta lipsă de respect față de ceea ce era primit de pomană, pachetele pregătite cu grijă de familiile venite în cimitir, cheltuiala celor care le-au pregătit, memoria celor pomeniți și în special față de preotul paroh ne-a lăsat pur și simplu paralizați. preotul a sunat la poliție și s-a îndepărtat de mormintele lângă care încă așteptau rudele să vină preotul, a ieșit din cimitir, unii dintre rromii care îl urmau au început să vocifereze, soțul meu a auzit chiar amenițări la adresa preotului așa că a decis să stea cu acesta până la sosirea echipajului de poliție.
                                   Acum îmi este extrem de greu să îmi găsesc cuvintele potrivite spre a relata cele întâmplate. Îmi este sufletul greu și îndurerat. Ce s-a întâmplat cu noi ca popor? Când am devenit așa de înrăiți? De ce atâta răutate și lipsă de respect? Cum poate cineva să creadă că un asemenea comportament îi poate aduce ceva bun în viața sa?