miercuri, 15 martie 2017

Bilant trist

             Eu cred cu tarie ca murim DOAR atunci cand suntem uitati si pentru ca eu nu vreau sa uit doresc sa aduc in atentia dumneavoastra un bilant trist, in cei mai bine de 19 ani de cand lucrez la penitenciar am pierdut sase colegi care erau in serviciu, o fi mult sa o fi putin Dumnezeu stie.
              In 2005 o colega, sotie si mama se trezea de ceea ce credea ea ca sunt sforaiturile sotului ei, in scurt timp insa a realizat ca ceea ce ea a crezut ca sunt sfaraituri erau de fapt horcaituri ale unui om intrat in coma, brusc fara nici un fel de semne ca ar exista probleme de santate decat poate niste migrene rebele care nu cedau la antialgice obisnuite, avea 36 de ani. A urmat spitalizare dar Eugen nu s-a mai trezit niciodata din coma.In urma lui au ramas doi fii, cel mai mic inca nu implinise 5 anisori si amintirile lui despre tata sunt destul de vagi.
              Marin doar ce implinise 40 de ani si cu mai putin de o luna de zile facuse un control detaliat la cardiologie, i s-a spus ca este perfect sanatos si totusi a facut infarct, unul si fatal. Fusese un coleg cu o personalitate stralucitoare, foarte saritor, extrem de inteligent, cu o vasta cultura generala, ambitios si muncitor.in anii cand inca era subofiter nenumarate lungi ture de noapte treceau mai usor cu Marin la povesti despre absolut orice istorie, literatura, religie, filozofie, culturi exotice pentru noi europenii, cu un foarte ascutit simt al umorului era sufletul schimbului. A ajuns apoi ofiter la serviciul de reinsertie sociala si asa cum era personalitatea lui si acolo a fost sufletul colectivului, bobocii din sistem erau ciorchine in spatele lui. Moartea lui a venit ca un traznet, tarziu in noapte in timp ce viziona un meci de fotbal, intreaga unitate am ramas inmarmuriti la primirea vestii.
               Vasile Ioan pe care noi il poreclisem Gupi, de la pasiunea lui pentru acvarii, stia ca are probleme cardiace, lua tratament, era un pacient ascltator, a renuntat la fumat cand a aflat ca are probleme de sanatate, facea miscare, era un om extrem de responsabil in toate rolurile pe care viata i le-a harazit, in cel de angajat, coleg, sot si tata. A avut retineri in a se duce la spital pentru "desfundarea" unor vase sangvine cardiace si traznetul a cazut intr-o zi de ajun de An Nou, implinise in vara 50 de ani.
                 Mircea a fost sofer, un om bland, riguros in tot ceea ce facea si pasionat de mancaruri si tratamente naturiste, un coleg sufletist iubit si apreciat de noi ceilalti. Crucea lui s-a numit un neoplasm renal, s-a operat in Ungaria, a urmat tratamente lungi, costisitoare si epuizante dar dupa un chin lung totul s-a sfarsit, avea 54 de ani.
                 Valentin a avut un neoplasm pancreatic si asa cum sunt intotdeauna afectiunile pancreasului totul a mers fulgerator, cand a murit doar ce fusese la prima comisie de la spitalul militar, doar ce depasise 90 de zile de concediu medical, avea atunci 47 de ani.In urma lui a ramas o vaduva si doua fiice, cea mare era in prag de bacalaureat cand tatal ei s-a stins.
                 Ieri 14 martie 2017, cu doar cateva zile inainte de a implini 49 de ani s-a stins Calin, un om pe care nu l-am auzit niciodata sa ridice tonul, sa injure sau sa barfeasca pe cineva.Gasea intotdeauna cu vocea lui calda o vorba de incurajare pentru fiecare, nu se plangea de nimic nici chiar atunci cand a fost nedreptatit, ajuta pe toata lumea care avea nevoie de ajutor sau ii cerea ajutorul, nu se stia cu probleme de sanatate, uneori tensiune mare care de cele mai multe ori am interpretat-o ca un sindrom la halatul medical.
                  Acestia au fost cu totii colegi ai nostri care au pierdut lupta cu viata inainte de a apuca sa se pensioneze, pe unii i-am cunoscut mai bine pe altii mai putin pentru ca suntem multi colegi, efectivul de personal a depasit in unele perioade cifra de 500, acum dupa ce anul trecut s-au pensionat masiv ( 80 de colegi s-au pensionat) am ramas doar undeva in jurul a 450 de colegi.Activitatlie intr-un penitenciar sunt extrem de multe, de complexe si de solicitante, extrem de multe sectoare si compartimente cu aproape tot atatea programe de lucru: la opt ore de luni pana vineri, in ture de 12 cu 24 si 12 cu 48 de ore, in ture de 12 ore doua zile cu doua zile, in ture de 24 de ore cu 72 si lista poate continua.Din aceste motive de programe si structuri complexe nu i-am cunoscut foarte bine pe toti acesti colegi si doar din acest motiv nu am putut sa scriu la fel de multe lucruri despre fiecare, au fost cu totii colegi buni, soti si tati si au lasat in urma sotii prea devreme devenite vaduve, copii prea mici care mai aveau nevoie de stalpul casei sa le fie alaturi.Stresul muncii noastre, uzura fizica dar in special cea psihica isi spune cuvantul si cu toate acestea noi nu avem psihologi care sa ne consileze, avem extrem de putine oferte de concediu sau tratamente in statiuni balneare si multe drepturi care nu au fost niciodata aplicate sau care este extrem de dificil sa beneficezi de ele...


                O constiinta impacata si pace in suflete va doresc.
                                                                                     K'melia

marți, 7 martie 2017

8 Martie

          Domnul Razvan Codrescu a postat un articol intitulat "SPUNE-MI CE SARBATORESTI, CA SA-TI SPUN CINE ESTI !", bine documentat, in care isi exprima opiniile impotriva sarbatorilor de sorginte comunista gen 1 Mai , 23 August si...8 Martie...
           Eu voi incerca sa exprim un alt punct de vedere.Fara sa fiu un fan al importatelor sarbatori decrestinate gen Valentine's Day, Halloween totusi acceptarea sau neacceptarea mea depinde de sarbatoare, nu sunt anti Valentin's Day si nici nu sunt de acord cu cei care pun problema Valentin's Day sau Dragobete, eu spun si una si alta, sunt pentru orice sarbatoare sau activitate care stimuleaza partile noastre bune, sentimente de iubire, emotii pozitive, gesturi frumoase, buna educatie.Sunt insa impotriva sarbatorii Haloween, prefer Luminatia care este serbata la noi in Ardeal tot de 1 noiembrie, sarbatoarea tuturor sfintilor in care noi cei ramasi in viata ne indreptam gandurile si rugaciunile spre inaintasii nostri trecuti in lumea celor adormiti, primenim morminte, aducem flori si aprindem candele.
            Privitor la apropiatul 8 Martie mie aceasta zi imi aminteste de vremea copilariei mele cand asteptam ca mama mea sa ajunga acasa de la scoala unde preda, sa vad cate buchete, cate ghivece  cu flori, ce cadouri a primit.Nu erau cine stie ce cadouri sau cine stie ce valori, ghivece cu zambile , lalele sau ticlame, buchete de flori de sezon deci iar zambile , narcise sau lalele si cate un bibelou sau un set de pahare sau de cescute de cafea dar cand le despacheta mama povestea la fiecare lucrusor de la cine l-a primit si aflam atunci si povestea elevului sau al elevei care a daruit.Bibelourile isi luau locul intr-o vitrina in casa noastra si de fiecare data cand se facea curatenie se evoca de la cine l-a primit si cate ceva din povestea celui sau celei care l-a daruit.Aceste povesti s-au spus de atatea ori incat acum dupa ce au trecut mai bine de 17 ani de la pensionarea mamei, privind acele bibelouri in vitrina evoc eu in propria-mi minte povestea celui care l-a daruit.Mama mea si-a iubit enorm profesia pana in ultima zi de scoala, si-a iubit elevii si stia sa vada partea buna a fiecarui elev chiar daca acestuia nu ii placea istoria, materia pe care mama a predat-o in toata cariera ei de 34 de ani in invatamantul romanesc, chiar daca elevul nu era bun la carte mama reusea intotdeauna sa vada partea buna a fiecarui copil care i-a fost elev si reusea sa stimuleze aceste parti bune si la randul lor copii o iubeau, nu i-au pus porecle, nu i-au demonizat defectele fizice sau alte defecte pentru ca se simteu iubiti de ea si la randul lor o iubeau, copii claselor mici cand, director fiind, mergea in asistenta la invataoare spuneau "a venit iar doamna aceea care ne spune frumosilor".
              Am vandut casa construita de parintii mei, ne-am mutat in alta localitate dar bibelourile de suflet ale mamei le-am dus cu noi si si-au gasit locul in vitrinele noii case si cu ele fiecare poveste.Anul trecut mama a murit, bibelourile au ramas si povestile de asemenea, copii aceia deveniti adulti intre timp, unii chiar bunici si-au exprimat fiecare cum au putut regretul pentru pierderea dascalului, compasiunea pentru noi familia ei. Evoc si acum cand sterg vitrinele povestea fiecrui obiect din ele si nu pot sa renunt la ele.
               Cadourile daruite de 8 Martie femeilor dascali nu sunt despre mita, despre bani multi , despre nu stiu ce valoare materiala sunt despre a invata copilul de la gradinita ca pentru dascali trebuie sa porti recunostinta pentru efortul ce il depun ca tu sa devii un OM care sa merite respectul celor din jur, o persoana de succes, sociabila si carismatica si uneori aceasta recunostinta se dovedeste cu un martisor fie el si din acelea doua la un leu, nu banii dati pe martisor conteaza ci stralucirea din ochii copilului care il ofera, recunostinta se dovedeste cu un buchetel de ghiocei, cu un fir de zambila sau uneori cu o lumanare aprinsa intr-o biserica si o rugaciune sincera pentru vesnica odihna.
               Pentru mine nu conteaza ca 8 Martie e o sarbatoare de sorginte comunista, cum s-a preluat sarbatorile precrestine si li s-a sxhimbat semnificatia tot asa putem si noi sa lasam pierduta propaganda comunista si sa perpetuam ceea ce este frumos si pozitiv in 8 Martie ziua internationala a femeii, sa ne exprimama recunostinta si iubirea pentru femeile din viata noastra fie ele mama, bunicile, matusile, surorile si alte rude dar si dascalitele, colegele, nu trebuie sa daruim cadouri scumpe doar o urare din suflet, un zambet sincer si uneori un fir de floare si sa ne invatam copii si nepotii sa face aidoma.

             O constiinta impacata si pace in suflet va doresc tuturor
                                                                                           K'melia  

duminică, 5 martie 2017

Statut special

Statut special

           In septembrie 2004 cand noi militarii din DGP (Directia Generala a Penitenciarelor) am fost demilitarizati am fost transformati in functionari publici cu STATUT SPECIAL, prescurtat f.p.s.s. corpul ofiterilor a ramas tot corpul ofiterilor dar colonelul a devenit comisar, corpul subofiterilor a devenit corpul agentilor, am fost dezorientati, ne-am simtit putin cam ca si copii care s-au ratacit in codru.Incet incet au inceput sa se intrevada si unele avantaje, am primit dreptul de a ne afilia unor sindicate, au inceput sa se faca cunoscute notiuni absolut inexistente in militarie ca :ore suplimentare, recuperari.
           Cred sincer ca nici cei aflati la conducerea penitenciarelor transformati in directori din comandanti si nici cei de la compartimente gen financiar sau personal nu au stiut ce implicatii vor avea toate acestea, cat de mult le va ingreuna munca, cat de multe alte activitati supuse in militarie dictonului "militarul sta in unitate cat este nevoie" vor trebui normate, remunerate si recuperate unor functionari publici fie ei si cu statut special. 
            Primii ani au fost grei, cu pasi timizi si drepturi castigate incet dar in cativa ani doar lucrurile au inceput sa se vada, se dadeau recuperari, se plateau in anumite conditii ore suplimentare, e adevarat un extrem de blamat ordin 399 ne facea sa pierdem putin daca regimul de munca nu era de 8 ore si orele suplimentare nu erau multiplu de 8 dar se plateau.
            A venit MAREA CRIZA si totul s-a dus...pe apa sambetei, s-au taiat salarii, orele suplimentare nu se mai pot plati nici chiar acum in 2017 desi sunt multe, foarte multe si adunate de ani de zile.S-au blocat posturi si orice om pleca, nu conteaza daca pleca in pensie sau cu lichidare, sarcinile celui plecat se redistribuiau celor ramasi si postul se bloca, fisele postului nostru au devenit atat de stufoase incat au devenit adevarate brosuri cu capitole si aliniate interminabile la fiecare capitol si sarcini atat de multe incat a devenit imposibil sa le executi in timpul regulamentar de serviciu asa incat fiecare am fost pusi sa alegem daca stam peste program sau clasificam unele sarcini ca nefiind de stringenta importanta si le amanam, ceva in genul personajului literar Scarlet O'Hara "la asta ma gandesc maine", nu se stie in care maine...
           In paralel prin aderarea la UE drepturile detinutilor s-au inmultit, comisiile de control trimise de organisme ale UE, gen CPT (Comitetul Pentru prevenirea Torturii) formate din cetateni ai UE din tari straine care nu au nici cea mai mica idee despre psihologia romaneasca, despre cum traieste cetateanul roman obisnuit, platitor de taxe si impozite in Romania si nu de putine ori victima a detinutilor a caror conditii de detentie si drepturi le aparau dansii, au venit si dandu-le dreptate mai intotdeauna detinutilor acestia au inceput sa-si revendice tot ceea ce isi inchipuie ei ca este "dreptul meu" intr-un mod extrem de vehement.Toate aceste drepturi reale sau doar dorite de catre detinuti au crescut volumul de munca pentru personal.
           In virtutea alinierii la tarile UE se acorda mai multe drepturi detinutilor decat functionarilor publici din tara asta, cand cineva acuza un functionar public in Romania, fie el functionarul cu sau fara statut special, nu acuzatorul trebuie sa aduca probe in sprijinul acuzatiilor sale ci functionarul trebuie sa se dezvinovateasca, in Romania a fi functionar public e o crima care face ca tu sa nu beneficiezi in executarea serviciului tau de prezumtia de nevinovatie, principiu de baza al dreptului de pe vremea Romei antice.Cand detinutii aduc acuzatii ei nu trebuie sa plateasca taxa de timbru caci sunt categorie sociala defavorizata, au avocat din oficiu, functionarul public daca vrea sa isi apere onoarea plateste toate taxele si avocatul...
          In anul 2016 din penitenciarele romanesti s-au pensionat oamenii cu sutele si cum eram oricum cu personal sub standarde, cu state de functiuni pentru personal depasite si cei care am ramas la munca suntem depasiti de multitudinea sarcinilor noastre, de obraznicia si tupeul multor detinuti, de faptul ca sistemul nu ne apara pe noi cadrele ci doar pune si mai multa presiune pe noi cadrele.
          In concluzie in aceste doua luni care s-au scurs din acest an 2017 un coleg a facut accident cerebral hemoragic, un alt coleg a fost operat pentru o tumora canceroasa.Dintre cei proaspat pensionati in 2016 unul a fost operat in decembrie trecut pentru ulcer perforat, un altul operat in antecedente pentru o malformatie vasculara cerebrala, a facut o recadere si a ajuns in spital la neurologie, nu cred ca multi dintre cei 80 pensionati in unitatea in care lucrez se vor bucura de o pensie lunga si in sanatate...
          Ma intreb asa ca romanul in ce o fi constand statutul nostru special?! Ce ne face sa fim speciali? 
            In cei aproape 20 de ani de cand lucrez la penitenciar mai multi colegi au murit, cel mai tanar avea 36 de ani iar cel mai in varsta 54 si aproape toti au ajuns sa moara din cauza unor afectiuni in care contributia stresului la dezvoltarea bolii sau la deznodamantul tragic este demonstrat de catre specialisti de multa vreme.Cu toate acestea noi personalul nu beneficiem de asistenta psihologica ci doar de testare, nu beneficiem de sprijin ci doar de amenintari si multa presiune pusa pe noi de sistem, de organismele UE, de sefi . 


            O constiinta impacata si pace in suflet va doresc tuturor
                                                                                            K'melia


joi, 1 decembrie 2016

Ziua Nationala ...cu gust de grapefruit

Ziua Nationala ... cu gust de grapefruit


         In urma cu doi ani votam ca presedinte Klaus Iohanis, e adevarat dupa lungi ezitari pentru ca eu consider ca seful de drept al statului este MS Regele Mihai I, nu voi face aici analiza motivelor care m-au facut sa votez asa,ma limitez la a expune unul jumatatea mea genetica, ADN-ul meu nemtesc m-a facut sa cred ca daca presedinte al Romaniei va fi un roman de etnie germana va fi o dovada despre cat de toleranti suntem noi romanii, despre cat de drepti suntem. Dupa doi ani sunt mai mult decat dezamagita, ma asteptam ca un neamt presedinte sa se comporte sobru si sa fie , asa cum o cere "fisa postului" un mediator, un om al pacii care sa nu dea curs conflictelor si cu atat mai mult sa nu fie el cel care genereaza conflicte si scandaluri, suntem noi romanii destul de carcotasi de felul nostru si cei 70 de ani de diverse forme de comnuism pe care i-am trait ne fac oricum sa vedem conspiratii peste tot.
        Multi romani, pe buna dreptate, contesta alegerea zilei de 1 Decembrie ca Zi Nationala a Romaniei, daca totusi s-a ales aceasta zi cred ca este corect sa privim aceasta zi ca ziua tuturor celor care au cetatenie romana indiferent unde au ales sa traiasca sau i-a dus viata, indiferent ce etnie scrie ca au in documentele lor de identitate, indiferent cum arata cazierul lor judiciar.Din punct de vedere istoric 1 Decembrie 1918 a fost incununarea mai multor evenimente intinse de-a lungul veacurilor de istorie a romanilor,a fost incununarea eforturilor revolutionarilor de la 1948, incununarea unionistilor care au realizat mica unire de la 24 panuarie 1859, incununarea eforturilor romanilor care au adus principe strain si impreuna cu acesta au facut din cele doua principate o tara independenta si moderna, bine administrata asa cum a lasat Romania dupa cei 48 de domnie Carol I de Romania, incunarea eforturilor memorandistilor si ale corifeilor Marii Uniri care la Arad au gandit si mai apoi realizat Marea Adunare de la Alba Iulia si implicit definitivarea Romaniei Mari.Multi dintre toti acestia care au realizat aceste acte au fost personalitati sau persoane contestate in anumite cercuri sau in cancelaria Imperiului Habsburgic dar ceea ce a contat a fost gandirea si actiunile lor unioniste si pentru progresul Romaniei.De Ziua Nationala a Romaniei cred ca politicienii, guvernantii si conducatorii nostri ar trebui sa ingroape securea razboiului, cum faceau odinioara vechii greci in timpul olimpiadelor si sa puna cu totii umarul la faurirea unui viitor maret Romaniei, un viitor demn de inaintasii care au facut posibila existenta Romaniei de astazi, inaintasi datorita carora putem astazi sa spunem noi cu mandrie ca suntem romani!
           Convertirea mea personala la monaRhism s-a facut in timp si prin multe comparatii, am comparat in permanenta ce au facut pentru tara lor presedintii, oricare dintre ei si ce au facut domnitorii dar mai ales regii nostri si nu am putut gasi in istoria republicii un act comparabil cu intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial impotriva Germaniei, tara de origine a primilor doi regi ai Romaniei si am inteles atunci de ce Ferdinand a fost numit Cel Loial si Intregitorul !Am comparat purtarea M.S.Regele Mihai I al Romaniei care niciodata in intreaga sa viata de 95 de ani incoace nu a facut vreo declaratie discutabila, un gest care sa aduca cel mai mic prejudiciu tarii sale si poporului roman, care nu a ezitat sa-si ofere ajutorul cand i s-a cerut pentru intrarea noastra in NATO si UE, chiar daca nu cu multa vreme in urma afost intors de pe aeroport si de pe autostrada, nu cu multa vreme inainte nu i s-a permis sa se roage la mormintele stramosilor sai, nu cu mult timp inainte nu a putut sa-si casatoreasca fiica cea mare in tara ei si tara lui ?!
           Un sef de stat fie el presedinte sau rege, in opinia mea, trebuie sa fie un om care sa ne ofere demnitate tuturor cand ne reprezinta in afara tarii iar in interior sa aiba darul de a scoate din elitele acestei tari si din politicieni ce este mai bun in fiecare, sa ne adune pe toti laolata pentru tara noastra, sa aplaneze conflictele si nu sa le creeze sau sa le amplifice si a impartii romanii de Ziua Nationala a Romaniei in penali si nepenali in...nu conteaza ce alte categorii situate pe pozitii de opozitie nu este demn de un sef al statului !Un sef al statului trebuie sa-i reprezinte pe toti cei care au cetatenie romana , pe toti cei care gandesc, vorbesc si simt romaneste, pe toti cei care platesc taxe si impozite in Romania.
           Gustul dulce amarui al sarbatorii de azi mi-a fost dat de faptul ca Bunul Dumnezeu mi-a harazit sa ajung la pragul acestor 50 de ani si asta e de dule caci tatal meu (Dumnezeu sa-l odihneasca) nu a atins acest prag, ca am alaturi o familie iubitoare si implinita dar partea amaruie mi-e data ca ma asteptam din partea unui conational al mamei mele care in plus este si dascal de formatie profesionala, asa cum era si mama mea sa fie un facator de pace ( asa cum a fost mama mea intreaga ei viata) si din pacate nu este asa...



                  "Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema." Ev. Matei cap.5 verset 9


    O constiinta impacata si pace in suflet va doresc tuturor. K'melia

miercuri, 30 noiembrie 2016

In pragul celor...50 de ani



In pragul celor...50 de ani


             In ziua in care implinea 50 de ani mama mea a ramas vaduva, tatal meu nu a apucat sa implineasca aceasta frumoasa varsta.Maine de 1 Decembrie 2016, Ziua Nationala a Romaniei si la 98 de ani de la Marea Unire eu implinesc 50 de ani, o fi mult, o fi putin, nu stiu, mie sincer nu mi se pare a fi asa de multi.Se spune ca odata cu inaintarea in varsta devenim mai intelepti, sincer nu mi se pare ca sunt mai inteleapta, poate putin mai calma, acum e parca un pic mai usor sa nu reactionez instantaneu coleric cum faceam la 20 de ani...In rest acum ma misc mai incet, in principal din cauza kilogramelor in plus si nu de putine ori mi se taie respiratia, din cauza astmului.Imi iubesc profesia si in ciuda multor neajunsuri ale locului in care profesez cred in continuare ca pot sa ajut si o fac, incerc asa cum m-a invatat din copilarie mama, sa nu judec pe nimeni , sa ma gandesc intai ce as face eu daca as fi intr-o situatie similara?! Incerc sa fiu un om pozitiv, sa gandesc frumos, sa vorbesc frumos sa simt frumos pentru ca eu cred cu adevarat ca asa cum banul trage la bani tot asa binele trage la bine si se pare ca si oamenii de stiinta sunt de acord cu aceasta abordare.
             O fi aici jumatatea vietii mele sau, cel mai probabil, mai mult decat jumatate, Dumnezeu stie cred insa cu tarie ca sunt binecuvantata, m-am nascut intr-o familie iubitoare, o familie care pana la grade de rudenie care se pierd in multe alte familii, au tinut si tin mereu aproape, o familie care ne-am ajutat unii pe altii cand am putut sa facem asta.Dumnezeu mi-a harazit bucuria de a fi mama, mi-a daruit un copil bun, vesel, frumos si iubitor, mi-a harazit un sot bun, un om iubitor, harnic care s-a integrat minunat in familia mea si astfel am completat-o.
             Tot ceea ce sunt astazi ca om, ca profesionist, ca sotie si ca mama datorez parintilor mei si familiei mele, in familie am invatat sa iubesc radacinile mele, sa respect munca, credinta si gandirea celor din jurul meu.Tot ceea ce am astazi ca posesie, avere datorez parintilor mei.Din experienta lor de viata am invatat ca este important sa iti iubesti munca si pe cei cu care lucrezi, ca asta te ajuta sa nu ti se para o povara castigarea painii noastre cea de toate zilele, am invatat ca atunci cand esti apreciat pentru ceea ce faci totul pare mai usor, cand simti ca esti respectat si iubit totul este mai usor, mai frumos.
               Nu stiu ca viitor imi rezerva Bunul Dumnezeu dar sper ca sa imi dea sanatae si daca sanatate am atunci totul va fi o binecuvantare si nu o povara.


O constiinta impacata si pace in suflet va doresc tuturor.
                                                                                         K'melia