Eu cred cu tărie că murim DOAR atunci când suntem uitați si pentru că eu nu vreau să uit doresc să aduc in atenția dumneavoastra un bilanț trist, in cei mai bine de 19 ani de când lucrez la penitenciar am pierdut șase colegi care erau in serviciu, o fi mult sau o fi puțin Dumnezeu stie.
In 2005 o colegă, soție și mamă se trezea de ceea ce credea ea ca sunt sforăiturile soțului ei, în scurt timp însă a realizat că ceea ce ea a crezut că sunt sforăituri erau de fapt horcăituri ale unui om intrat in coma, brusc fara nici un fel de semne că ar exista probleme de sănătate decât poate niște migrene rebele care nu cedau la antialgice obișnuite, avea 36 de ani. A urmat spitalizare dar Eugen nu s-a mai trezit niciodata din coma.In urma lui au ramas doi fii, cel mai mic încă nu împlinise 5 anișori si amintirile lui despre tata sunt destul de vagi.
Marin doar ce împlinise 40 de ani și cu mai puțin de o lună de zile facuse un control detaliat la cardiologie, i s-a spus ca este perfect sănătos si totuși a facut imfarct, unul si fatal. Fusese un coleg cu o personalitate strălucitoare, foarte săritor, extrem de inteligent, cu o vasta cultură generală, ambițios și muncitor,în anii când încă era subofițer nenumarate lungi ture de noapte treceau mai ușor cu Marin la povești despre absolut orice istorie, literatura, religie, filozofie, culturi exotice pentru noi europenii, cu un foarte ascuțit simț al umorului era sufletul schimbului. A ajuns apoi ofițer la serviciul de reinserție socială și așa cum era personalitatea lui și acolo a fost sufletul colectivului, bobocii din sistem erau ciorchine in spatele lui. Moartea lui a venit ca un trăznet, târziu în noapte în timp ce viziona un meci de fotbal, întreaga unitate am rămas înmărmuriți la primirea veștii.
Vasile Ioan pe care noi îl poreclisem Gupi, de la pasiunea lui pentru acvarii, știa ca are probleme cardiace, lua tratament, era un pacient ascultător, a renunțat la fumat cand a aflat ca are probleme de sănătate, făcea mișcare, era un om extrem de responsabil în toate rolurile pe care viața i le-a hărăzit, în cel de angajat, coleg, soț și tată. A avut rețineri în a se duce la spital pentru "desfundarea" unor vase sangvine cardiace si trăznetul a căzut într-o zi de ajun de An Nou, împlinise, în vară, 50 de ani.
Mircea a fost șofer, un om blând , riguros în tot ceea ce făcea și pasionat de mâncăruri și tratamente naturiste, un coleg sufletist iubit si apreciat de noi ceilalți. Crucea lui s-a numit un neoplasm renal, s-a operat in Ungaria, a urmat tratamente lungi, costisitoare si epuizante dar după un chin lung totul s-a sfârșit, avea 54 de ani.
Valentin a avut un neoplasm pancreatic și așa cum sunt întotdeauna afecțiunile pancreasului totul a mers fulgerător , când a murit doar ce fusese la prima comisie de la spitalul militar, doar ce depășise 90 de zile de concediu medical, avea atunci 47 de ani.In urma lui a rămas o văduvă și două fiice, cea mare era în prag de bacalaureat cand tatăl ei s-a stins.
Ieri 14 martie 2017, cu doar câteva zile înainte de a implini 49 de ani, s-a stins Călin, un om pe care nu l-am auzit niciodata să ridice tonul, să înjure sau să bârfească pe cineva.Găsea întotdeauna cu vocea lui caldă o vorbă de încurajare pentru fiecare, nu se plângea de nimic nici chiar atunci cand a fost nedreptățit, ajuta pe toata lumea care avea nevoie de ajutor sau îi cerea ajutorul, nu se știa cu probleme de sănătate, uneori tensiune mare care de cele mai multe ori am interpretat-o ca un sindrom la halatul medical.
Acestia au fost cu totii colegi ai noștri care au pierdut lupta cu viața înainte de a apuca să se pensioneze, pe unii i-am cunoscut mai bine pe alții mai puțin pentru că suntem mulți colegi, efectivul de personal a depasit in unele perioade cifra de 500, acum dupa ce anul trecut s-au pensionat masiv ( 80 de colegi s-au pensionat) am rămas doar undeva in jurul a 450 de colegi.Activitațile într-un penitenciar sunt extrem de multe, de complexe si de solicitante, extrem de multe sectoare si compartimente cu aproape tot atatea programe de lucru: la opt ore de luni pana vineri, in ture de 12 cu 24 si 12 cu 48 de ore, in ture de 12 ore doua zile cu doua zile, in ture de 24 de ore cu 72 si lista poate continua.Din aceste motive de programe si structuri complexe nu i-am cunoscut foarte bine pe toți acesti colegi și doar din acest motiv nu am putut să scriu la fel de multe lucruri despre fiecare, au fost cu toții colegi buni, soți si tați și au lăsat in urmă soții prea devreme devenite văduve, copii prea mici care mai aveau nevoie de stâlpul casei să le fie alături.Stresul muncii noastre, uzura fizica dar in special cea psihica isi spune cuvântul și cu toate acestea noi nu avem psihologi care sa ne consileze, avem extrem de putine oferte de concediu sau tratamente in stațiuni balneare si multe drepturi care nu au fost niciodata aplicate sau care este extrem de dificil sa beneficezi de ele...
O constiinta impacata si pace in suflete va doresc.
K'melia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu