Identitate profesionala

Motto:

         "In loc sa consideram nevoia de strategie ca un soi de imunologie, adica metoda prin care ne putem apara de influentele sau agresiunile de toate felurile, noi am ramas la un nivel de pasivitate fantastic, lupta fiind doar pentru conformism si respectarea regulilor europene."

            Vasile Sebastian Dancu-Politically INcorect.Scenarii pentru o Romanie posibila
             Editura Scoala Ardeleana, 2017, pg.71

              In luna iunie de sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel se serbeaza si Ziua Personalului din Penitenciarele romanesti, Ziua Penitenciarelor, de mai bine de 20 de ani, mai exact din anul 1994 cand s-a convenit pentru aceasta sarbatoare cu Patriarhia Ortodoxa Romana sau cu acordul patriarhiei.

               In primii ani dupa stabilirea zilei de 29 iunie ca ziua personalului din penitenciare, ziua penitenciarelor aceasta era marcata printr-o prima in bani pe care personalul o primea daca respectivul nu a fost pedepsit in anul precedent.Prime in bani se primeau si de Ziua Nationala a Romaniei.Desi in anii 90 in penitenciarele romanesti au aparut pe statele de plata si preoti ortodocsi, mai intai ca personal contractual civil, mai tarziu s-a creat functia de capelan, echivalentul bisericesc al gradului militar, pentru personal sarbatorile religioase nu au fost marcate pentru ani de zile nici cu prime de Sf.Pasti sau Sf.Craciun, prime care de altfel nu se acorda cu aceste ocazii nici unor bugetari, in nici un sistem de stat, nici chiar in invatamant desi aici religia a fost introdusa ca materie de studiu pentru elevi imediat in 1990 ! Pana in 2004 la demilitarizarea sistemului  de sarbatorile legale ale Romaniei nu se acordau personalului nici macar zile libere, un paradox, o reminiscenta a gandirii comunist atee in administratia si managmentul romanesc, cel mai probabil ambele. Desi ziua penitenciarelor, ziua personalului din penitenciare s-a stabilit de un important praznic religios ortodox si cu acordul BOR (Bisericii Ortodoxe Romane), caracterul religios al acestei sarbatori s-a oprit aici. Se organizau sedinte festive in care se comunicau primirea primelor si inaintarile in grad care fie ca erau "la termen" adica la implinirea termenului limita prevazut de lege pentru detinerea unui grad, fie ca se faceau inainte de termen, in regim exceptional pentru merite deosebite inaintarile in grad se faceau doar in doua ocazii din an de 29 iunie sau de 1 Decembrie. La aceste sedinte festive preotii erau simpli participanti, nu se incepea cu o rugaciune sau cu un Te Deum si nici nu se incheia.Raspunsul militarului premiat sau inaintat in grad era "Servesc patria". In aceste sedinte festive se acordau si diplomele si medaliile pentru ordinele militare de diferite grade celor care serveau patria de 15 ani, 20 de ani sau 25 de ani.

                 Dupa 2004, dupa demilitarizare s-a pastrat ziua de 29 iunie ca ziua peniteniarelor, ziua personalului din penitenciare.Pentru cativa ani s-au pastrat si celelalte caracterisitici ale zilei:primele, inaintarile in grad, sedintele festive si pentru cei care lucrau la opt ore, la birouri, logistica, escorte aceasta era o zi libera. Se organizau un fel de sarbatori campenesti cu mici la gratar, tocana la ceaun si bere cu personalul liber si cu familiile acestora. Cu timpul insa caracterul  festiv al zilei s-a pierdut, criza din anii 2008-2009 a taiat impreuna cu salariile si toate primele din sistem si nici pana azi nu am reusit sa le recuperam. Inaintarile in grad se fac de ani buni in cel mai strict sens la termen, la fiecare 1 ale lunii, in toate cele douasprezece luni ale anului sunt inaintati in grad cateva persoane, sunt mentionati in DZU (Decizia Zilnica pe Unitate) si afisati la avizierul unitatii. Sedintele festive nu se mai organizeaza pentru ca si-au pierdut obiectul, fara prime, fara inaintari in grad si fara medalii care se fac cu sincope, cu pauze de ani de zile incat s-a ajuns sa le ducem colegilor pensionati de ani de zile sau vaduvei celui care a fost colegul nostru...

                  Carcterul de zi libera al zilei de 29 iunie este si acesta neclar, oarecum nedefinit, se acorda "invoire platita de zi" celor de la birouri, escorte, logistica, cei din sectoare ca paza,vizita, medical, bloc alimentar lucreaza, unii chiar suplimentar detinutilor servindu-le o masa de pranz festiva cu meniu imbogatit de 29 iunie dar nu li se plateste sporul de 75% din sarbatorile in care legal nu se lucreaza si liberul acordat ca recompensa ulterioara este o chestiune teoretica pentru ca lipsa acuta de personal din penitenciarele romanesti face practic imposibila aceasta compensare, numarul orelor suplimentare nerecuperate dar nici platie este de ordinul milioanelor de ore in intreg sistemul, zile de concediu de odihna restante din ani anteriori de ordinul miilor in intreg sistemul...

                  Singurul element care la noi in unitate s-a mai pastratinca sunt serbarile campenesti cu tocana laceaun si bere la pahar, nu pot insa garanta acest lucru pentru toate penitenciarele romanesti...Si atunci ma intreb in ce masura ziua de 29 iunie mai este ziua personalului din penitenciare sau a ramas doar ziua penitenciarelor si cei care sarbatoresc cu adevarat in aceasta zi sunt detinutii care nu vor munci pe 29 iunie si vor primi un meniu festiv imbunatatit ?!

                   Lipsa cronica de orice strategie in sistemul penitenciar romanesc, de mai multi ani de zile indiferent ce guverne s-au perindat pe la Palatul Victoria de la Bucuresti ne-a adus pe noi personalul intr-o stare de demoralizare vecina cu depresia, demoralizare care a  determinat pensionarea unui angajat din cinci in anul 2016 si procesul continua. Cei mai multi dintre noi calculam cand putem sa depunem la resurse umane cererea de pensionare, intrebarea cea mai frecventa intre noi colegii este "tu cat mai trebuie sa stai? Tu cand te pensionezi?"...

                   Specialistii psihologi si sociologi descriu in randul diferitelor diaspore unde apar identitati hibrid si transculturale, tranzitii si tranzactii intre culturi, procese de negociere si dialog intercultural (Vasile S.Dancu op.cit.), specialistii descriu in aceste conditii si imprejurari adevarate "tulburari de identitate". In cu totul alte circumstante si conditii cred ca  si noi functionarii publici cu statut special di administratia penitenciara dezvoltam o tulburare de identitate ! Demilitarizati din exterior si cu de-a sila, fara sa reusim in acesti aproape 13 ani sa interiorizam si sa acceptam aceasta demilitarizare. Nici nu prea avem cum sa interiorizam aceasta  demilitarizare care ne-a adus o denumire profesionala aproape imposibil de pronuntat f.p.s.s.s din ANP . Timidele  avantaje din primii ani ca si crearea sindicatelor, aparitia unor concepte inexistente in militarie ca normarea muncii, munca suplimentara, compensarea muncii suplimentare cu timp liber sau cu plata in bani au fost taiate de criza.Lupta sindicala din acesti ultimi ani desi dusa intr-o maniera extrem de profesionala nu a reusit sa recucerasca decat o mica parte din ce s-a pierdut.La 10 ani de la demilitarizare abia s-a reusit prin ordonante de urgenta cu repetitie anuala sa se plateasca munca din sarbatori legale si repausuri saptamanale cu un spor de 75%, nu cu cel putin 100% cum prevede codul muncii. Corvezi gen alarme de exercitiu si altele de aceasi factura au fost conservate din militarie de statutul special.Acelas statut special nu a conservat insa din militarie si prestigiul profesiei, nu ne acorda protectie in timpul serviciului.Riscurile noastre in executarea serviciului sunt cel putin comparabile cu ale militarilor dar noi nu beneficiem de asigurare de viata, nu beneficiem de consiliere psihologica, de alte drepturi din legea 293/2004 dar niciodata aplicate. Ministrii de justitie de a caror minister apartinem au oscilat intre a uita ca si noi suntem o parte a justitiei romane, a ne ignora sau chiar a ne interzice orice negocieri, aparitii tv directe pe motiv ca ministerul justitiei este ordonatorul principal de credite pentru ANP dar nici ministerul justitiei nu ne-a reprezaentat in parlament sau la intalnirile structurii de siguranta nationala din care suntem parte componenta ! Solicitarile de intalnire  ale sindicatelor au fost de cele mai multe ori ignorate, intampinarile scrise pentru modificarea denumirii profesionale in "politie penitenciara" ignorate...

             In loc de concluzii parafrazandu-l pe domnul Vasile Sebastian Dancu in opera citata ca motto  spun ca o administratie cu angajati deznadajduiti, speriati de viitor si fara incrededre in instituie si in lideri este o administratie care slabeste in fiecare zi si care nu-si poate anticipa viitorul !

               O constiinta impacata si pace in suflet va doresc tuturor.
                                                                                                     K'melia
         

Schimbarea implementata sau impusa?!

Motto:
         "Proiectul european pare tot mai mult un proiect esuat, pentru ca nu a putut fi tradus in proiect politic si imersat in mentalul colectiv."
             Vasile Sebastian Dancu- Politically INcorect.Scenarii pentru o Romanie posibila


            Aceasta fraza m-a facut sa ma gandesc, sa ma intreb de ce a esuat demilitarizarea sistemului penitenciar romanesc?!

             De ce cred eu ca demilitarizarea a esuat?Din mai multe motive si poate cel mai important ar fi acela ca in interiorul sistemului comunicarea este la fel de autistica, se limiteaza la ordinele date de sus in jos, nu se  asteapta feedback, acest concept nu exista in filozofia celor care ne conduc.In foarte rarele ocazii in care ni se solicita puncte de vedere in legatura cu anumite proiecte se face intr-o maniera pur superficiala, de azi pe maine, este evident ca se face doar pentru a bifa un act, o actiune obligatorie dar care nu este facuta din convingere si deci nu este luata in seama.

            Sistemul este la fel de inchistat ca si cand era militar, e drept nici cei din exterior nu stiu ca  acum nu doar ca au  acces in penitenciare ci chiar este de datoria lor  sa verifice calitatea hranei, cantitatea de iradiatii,...Aceasta inchistare, lipsa de comunicare in interior dar si cu exteriorul face sa se perpetueze comportamentul si gandirea cazona.Paza  continua sa fie principala activitate in orice penitenciar si ei continua sa  se vada cuiul lui Pepelea, sa-i vada pe ceilalti inutili sau meniti sa le ingreuneze lor viata. Serviciul de reinsertie sociala au tot felul de programe care dau al naibii de bine pe hartie, in CV-urile profesionale ale colegilor dar nu am vazut eficienta, nu am vazut sa aiba programe eficiente care sa reduca agresivitatea  celor cu numeroase autoagresiuni in antecedente, a celor impulsivi sau a celor depresivi si cu tentative suicidare, se constata si se intocmeste catre paza si uneori si catre medical un referat care recomanda o mai stricta supraveghere a detinutului depresiv sau agresiv si cu asta ei considera ca si-au facut datoria...Nu am vazut programe care sa ii pregateasca pe cei care urmeaza a fi liberati dupa pedepse lungi, ani de zile in care au avut extrem de  putine contacte cu exteriorul si nu au idee despre cum este cu adevarat viata afara din inchisoare.

               Toata lumea este sufocata de scriptologie, din ce in ce mai multa, introducerea programului de evidenta computerizata nu a facut decat sa ne dubleze munca.Comunicarea extrem de deficitara  face colaborarea  dintre diferite compartimente dificla, greoaie, fiecare urmareste sa aiba liniste pentru a putea lucra la scripte si alte "hartii" ( introducerea in programul de evidenta computerizata este tot un fel de hartogarie dar cu tastatura si nu cu pixul) dar la ce anume ne-ar ajuta pe noi cu adevarat, pe noi ca sistem in intregime, in toata complexitatea nu prea se gandeste nimeni pentru ca sistemul pare schizoid, pare o persoana cu personalitati multiple, personalitati care nu au nimic in comun decat coabitarea in acelas penitenciar...

                Cauzele acestui esec stau in opinia mea in primul rand in faptul ca schimbarea este impusa din afara, cei care au impus schimbarea nu cunosc sistemul din interior si astfel ei nu au putut implementa schimbarea ci doar sa o IMPUNA ! Aceeasi situatie o intalnim si cu organismele UE care ne monitorizeaza si verifica, nu cunosc dar nici nu doresc sa cunoasca nimic despre cum traieste romanul obisnuit, cinstit si platitor de taxe, standardele lor de referinta nu prea au nimic comun cu realitatea romaneasca. Aceasta atitudine a  organismelor UE provoaca rezistenta sistemului si inchistarea acestuia astfel incat concluziile in loc sa duca la implementarea unei schimbari fac schimbarea posibila doar pe cale de a o forta, a o impune, concluziile sunt un dialog al surzilor, ei au ca  puncte de referinta niveluri de trai si psihologii straine Romaniei iar sistemul se scutura un pic si nu ramane cu nimic, cam ca si apa care nu se prinde de o gasca...

                 Cu totii suntem hartuiti in toate modurile posibile de catre detinuti, intrarea Romaniei in UE le-a oferit  detinutilor mai multe  cai de hartuire  a personalului iar lipsa de profesionalism si verticalitate a celor care au negociat aderarea noastra si acum a reprezentantilor nostri pe langa organismele UE este exploatata de catre detinutii cu un anumit bagaj educational si cu un anumit  spirit de smecheri, descurcareti care intuiesc orice fisura a sistemului si o transforma intr-o oportunitate pentru ei.Instabilitatea politica din ultimii ani si dependenta de politic a oricarei administratii din Romania a facut ca la varful ANP si la conducerea majoritatii penitenciarelor noastre sa fie interimari. Un interimar nu are nici capacitatea si nici dorinta de a genera planuri cu bataie lunga pentru ca se simt in permanenta cu sabia lui Damocles deasupra capului. Din aceste motive in unitati nu se stie exact nici acum cum, in mod concret se acorda  asistenta juridica personalului  cand aestia sunt audiati, cercetati,  anchetati pentru ceva ce au facut in timpul serviciului si atunci cand noi solicitam aceasta asistenta ni se raspunde tardiv, intr-un limbaj de lemn, politicianist fara a ni se da solutii concrete, eficiente sau la momentul oportun. Se incearca prin temporizare si  abuz de limbaj tehnicist de lemn  sa se amane luarea unei decizii, sa se imparta responsabilitatea atator persoane incat prin multiple diviziuni responsabilitatea sa se piarda. Aceasta teama de a lua decizii ne face pe toti sa ne simtim singuri ca si gladiatorul in arena in fata fiarelor salbatice, neprotejati de catre sistem si asta este extrem de demoralizator pentru intreg personalul.

                  Ceea ce ma intriga pe mine este ca am intalnit nostalgia militariei la colegi tineri, care s-au alaturat sistemului dupa demilitarizare.La o prima vedere s-ar zice ca ei regreta militaria doar pentru ca nu au trait-o si din afara ei  au retinut doar ceea ce li se pare a fi avantajos: o tinuta impunatoare nu salopeta ca si cea actuala, prestanta profesionala nu strutocamila aceasta indefinita si aproape imposibil de pronumtat (F.P.S.S. din A.N.P) si un sistem care isi apara si protejeaza oamenii adica cam tot ceea ce acum nu avem. De multe ori insa am impresia ca nu este doar atat, lacunele educationale din invatamantul de baza ii face pe multi dintre colegii mei sa nu isi activeze inteligenta emotionala, empatia in special in relatia cu detinutii, ii vad si ii trateaza ca pe obiecte si nu realizeaza ca oricat de mic ar fi procentul celor reabilitati, un procent pozitiv inseamna un castig pentru ca nici un stat din lume nu isi permite sa ii intretina pe viata in penitenciare pe toti infractorii.  

             "O constiinta impacata si pace in suflet va doresc tuturor."
                                                                                             K'melia 

Majoratul casniciei

             Pe 15 mai, de Ziua Internationala a Familiei dar la data cand ne-am casatorit nu stiam asta, eu si sotul meu celebram 18 ani de casnicie, 18 ani nu semnifica ceva gen nunta de cristal, argint, mai stiu eu ce , asa ca nu se prea se poate intitula altfel decat MAJORATUL CASNICIEI si cred ca se potriveste. Majoratul inseamna a te maturiza, inseamna a-ti asuma responsabilitati ca si cineva care bate la usile situatiei de adult. Cred ca in  acesti 18 ani si relatia noastra s-a maturizat.Asa cum un copil pana la majorat invata de toate spre a creste si mai apoi a se maturiza, invata sa mearga, sa vorbeasca, sa scrie, sa citeasca, sa ia decizii, sa isi urmareasca scopurile tot asa si noi am invatat ce inseamna a fi o familie.In toti acesti ani am invatat sa-l inlocuim, fiecare dintre noi, pe eu cu noi, am invatat sa luam decizii impreuna, am invatat sa ne confesam unul altuia, am invatat sa ne ajutam unul pe celalalt, am fost alaturi unul de celalalt cand am fost bolnavi, cand am pierdut pe cineva drag si am realizat ca asta inseamna familie.

             "De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va alipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup."   Efeseni5,31 - Apostolul la slujba cununiei

              Daca cineva isi inchipuie ca " se va alipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup" se intampla intr-un timp cam cat dureaza slujba la biserica sau cat cei doi fac dragoste, luna de miere sau primul an de casnicie se inseala, pentru a fi amandoi un trup  cei doi trebuie sa munceasca intreaga viata, asa cum luptam cu patimile si pacatele noastre intreaga viata spre a ne castiga mantuirea.Asa cum calugarul duce o lupta continua pentru desavarsirea sa, pentru a se apropia de perfectiunea creatiei, de chipul si asemanarea lui Dumnezeu dupa care am fost creati, aceeasi lupta si munca trebuie sa o ducem si noi mirenii care am ales calea lumii, calea familiei.

              Nu e usor si nici nu se realizeaza degraba a renunta la independenta fiecaruia si a te supune barbatului ("Femeile sa se supuna barbatilor lor ca domnului" Efeseni 5,22) si barbatii sa isi iubeasca femeile ca pe insesi trupurile lor ("Asadar barbatii sint datori sa-si iubeasca femeile ca pe insesi trupurile lor. Cel ce iubeste femeia pe sine se iubeste" Efeseni 5,28) si impreuna sa se supuna unul altuia ( "Supuneti-va unul altuia, intru frica lui Hristos" Efeseni 5,21).

            Cea mai frumoasa descriere a dragostei si nu doar in opinia mea, este in Biblie in Epistola intai catre Corinteni a Safantului Apostol Pavel la capitolul 13 si se pare ca si cele mai bune sfaturi care sa te ghideze in efortul celor doi soti spre a deveni din doua persoane distincte, independente cu propria minte, propria mandrie si propriile frustrari sa devina o familie, doi si totusi una o familie, cele mai bune sfaturi tot in Biblie le gasesti. Am salvat in aceste ultime zile  de pe facebok o postare care mi-a placut: 10 feluri de a iubi exemplificate fiecare cu versete biblice si am avut curiozitatea de a rasfoi Biblia pe care mi-am cumparat-o de la biserica cand inca negociam achizitionarea unei garsoniere, pentru a citi versetele in intregime am gasit acolo un fel de decalog al sfaturilor pentru cei ce se iubesc, sfaturi pe care daca le urmezi pas cu pas ajungi din doi indragostiti sa formezi o familie.

           1.Asculta si nu intrerupe    Pilde 18,13
           2.Vorbeste si nu acuza        Iacov 1,19
           3.Daruieste si nu te zgarci  Pilde 21,26
           4.Promite si nu amana        Pilde 13,12
           5.Raspunde si nu contrazice  Pilde 15,17
           6.Cedeaza si nu pretinde    Efeseni4,2
           7.Munceste si nu carti        Filipeni 2,14
           8.Crede si nu te indoi         1 Corinteni13,7
           9.Iarta si nu invinui            Colseni 3,13
           10. Roagate neincetat pentru toti   Efeseni 6,18

Eu insa as adauga un corolar, ca si coroana pe capul suveranului, as adauga  " maniati-va si nu gresiti;soarele  sa nu apuna peste mania voastra" (Efeseni 4,26).Daca eu as fi fost preot, cu experienta de viata de acum, cu cei 50 de ani de viata ai mei si cu casnicia ajunsa la moajorat cred ca acest sfat l-as da tuturor celor care se casatoresc si le-as spune ca sa faca din acest verset dictonul vietii lor si intotdeauna inainte de culcare, cu calm si fara patima sa isi spuna unul altuia supararile, nemultumirile, pe cat posibil fara acuzatii si vor fi surprinsi cat de multe se rezolva DOAR comunicand...

          O constiinta impacata si pace in suflet va doresc tuturor.
                                                                                        K'melia

Vasile Dancu & friends: FAKE NEWS sau FAKE CONCEPT?

Vasile Dancu & friends: FAKE NEWS sau FAKE CONCEPT?: Invenția fake news Uneori, privind societatea contemporană, tot mai desprinsă de carte și de cultura scrisă, am tot mai acut senz...

Vecini

             Buna ziua si buna sa va fie inima astazi tuturor celor care veti citi aceste randuri.Cum in aceasta dimneata am aflat, de pe facebook, ca un fost vecin din anii in care locuiam la Pancota a murit, gandurile mele mi-au zburat, inevitabil la anii copilariei, ai adolescentei si primii ani ai tineretii mele, petrecuti, toti acesti ani ,in Pancota.In urma cu ceva ani citeam undeva despre comunitati de vecini si acum rememorand acesti ani petrecutu in Pancota am realizat ca noi eram o foarte stransa si legata comunitate de vecini, nu stiam atunci despre asemenea "comunitati", nu se accesau atunci fonduri europene sau de orice alt fel pentru organizarea unor astfel de comunitati dar ne organizam noi, cu totii.ne ajutam unii pe altii, ne vizitam, ne imprumtam fel de fel, de la o cana de zahar ca era pe ratie in acei ani, pana la tot felul de unelte sau chiar bani. Montam impreuna ca vecinii corturi uriase in care se organizau nunti, petreceam impreuna onomastici, zile de nastere, nunti si botezuri si tot impreuna privegheam si plangeam dupa cei pierduti.

              Costi Naparca fusese crescut de mama sa impreuna cu cel de al doilea sot al dansei, Gheza baci impreuna cu tanti Gheza cum le spuneam noi parintilor lui Costi erau niste oameni foarte harnici, foarte respectuosi si niste vecini foarte buni, ajutau intotdeauna cand asta le statea in puteri, intotdeauna erau extrem de discreti si de binevoitori.Ani de zile Gheza baci a fost seful MAT-ului, pivnita de vinuri a podgoriei pancotane, a ceea ce astazi se cheama Cramele Pancota, cand a ajuns adult Costi a inceput sa lucreze cu tatal sau si mai poi, dupa pensionarea tatalui sau a preluat sefia.Cum tatal meu se numea Florin, a fost CFR-ist si am locuit intreaga perioada pancotana a vietii noastre in imediata vecinatate a garii CFR, de Sf.Florii tata era serbat trei zile la rand, toti colegii, prietenii si vecinii la iesirea din tura veneau sa-l serbeze pe Florin.In fiecare an vineri sau sambata Costi venea si ii aducea tatei un bidon de 10 sau 20 de litri cu vin de  onomastica lui, sa aiba cu ce isi omeni musafirii, de cele mai multe ori nici nu intra in casa, nu astepta sa fie si el la randul lui servit cu ceva.

              Inainte de moartea tatei, cand in Pancota s-a aflat ca el are cancer Costi le-a spus mamei si sotiei sale sa ne transmita ca nu cumva sa cumparam vin pentru serile de priveghi si pentru pomana ca ne va da el, ele in speranta ca zvonurile nu sunt adevarate, ca tatal meu nu este chiar atat de bolnav au tot amanat sa ne spuna, cu doar o zi inainte de moartea tatei le-am rugat eu pe doamne sa ne dea vin si raspunsul a venit "sigur, Costi ne-a spus de mult sa va spunem sa nu cumva sa cumparati dar noi am tot sperat ca vecinul nu este atat de grav", sigur si pentru aceasta trista ocazie am primit vinul in dar de la vecinii nostri.

               Intr-un mod similar cand in anul trecut, in 2016 am aflat de la un alt vecin din Pancota despre boala lui Costi eu m-am rugat Bunului Dumnezeu sa nu fie adevarat, sa il vindece pe vecinul nostru, sa ii fie lui dupa bunatatea sufletului sau.Nu ne este ingaduit noua oamenilor sa judecam planurile lui Dumnezeu pentru noi, de ce unii dintre noi murim tineri si altii ajung varste venerabile doar El in marea Sa intelepciune stie. Te rog Doamne Dumnezeule odihneste sufletul vecinului meu Costi in loc cu verdeata, unde nu este durere, nici scarba, nici suspinare, numai viata fara de sfarsit.Te rog Iisuse intareste pe mult indureratii parinti si pe incercata vaduva ca doar in puterea Ta este totul.

                  O constiinta impacata si pace in suflete va doresc tuturor.
                                                                                                  K'melia  

Bilant trist

             Eu cred cu tarie ca murim DOAR atunci cand suntem uitati si pentru ca eu nu vreau sa uit doresc sa aduc in atentia dumneavoastra un bilant trist, in cei mai bine de 19 ani de cand lucrez la penitenciar am pierdut sase colegi care erau in serviciu, o fi mult sa o fi putin Dumnezeu stie.

              In 2005 o colega, sotie si mama se trezea de ceea ce credea ea ca sunt sforaiturile sotului ei, in scurt timp insa a realizat ca ceea ce ea a crezut ca sunt sfaraituri erau de fapt horcaituri ale unui om intrat in coma, brusc fara nici un fel de semne ca ar exista probleme de santate decat poate niste migrene rebele care nu cedau la antialgice obisnuite, avea 36 de ani. A urmat spitalizare dar Eugen nu s-a mai trezit niciodata din coma.In urma lui au ramas doi fii, cel mai mic inca nu implinise 5 anisori si amintirile lui despre tata sunt destul de vagi.

              Marin doar ce implinise 40 de ani si cu mai putin de o luna de zile facuse un control detaliat la cardiologie, i s-a spus ca este perfect sanatos si totusi a facut infarct, unul si fatal. Fusese un coleg cu o personalitate stralucitoare, foarte saritor, extrem de inteligent, cu o vasta cultura generala, ambitios si muncitor.in anii cand inca era subofiter nenumarate lungi ture de noapte treceau mai usor cu Marin la povesti despre absolut orice istorie, literatura, religie, filozofie, culturi exotice pentru noi europenii, cu un foarte ascutit simt al umorului era sufletul schimbului. A ajuns apoi ofiter la serviciul de reinsertie sociala si asa cum era personalitatea lui si acolo a fost sufletul colectivului, bobocii din sistem erau ciorchine in spatele lui. Moartea lui a venit ca un traznet, tarziu in noapte in timp ce viziona un meci de fotbal, intreaga unitate am ramas inmarmuriti la primirea vestii.

               Vasile Ioan pe care noi il poreclisem Gupi, de la pasiunea lui pentru acvarii, stia ca are probleme cardiace, lua tratament, era un pacient ascltator, a renuntat la fumat cand a aflat ca are probleme de sanatate, facea miscare, era un om extrem de responsabil in toate rolurile pe care viata i le-a harazit, in cel de angajat, coleg, sot si tata. A avut retineri in a se duce la spital pentru "desfundarea" unor vase sangvine cardiace si traznetul a cazut intr-o zi de ajun de An Nou, implinise in vara 50 de ani.

                 Mircea a fost sofer, un om bland, riguros in tot ceea ce facea si pasionat de mancaruri si tratamente naturiste, un coleg sufletist iubit si apreciat de noi ceilalti. Crucea lui s-a numit un neoplasm renal, s-a operat in Ungaria, a urmat tratamente lungi, costisitoare si epuizante dar dupa un chin lung totul s-a sfarsit, avea 54 de ani.

                 Valentin a avut un neoplasm pancreatic si asa cum sunt intotdeauna afectiunile pancreasului totul a mers fulgerator, cand a murit doar ce fusese la prima comisie de la spitalul militar, doar ce depasise 90 de zile de concediu medical, avea atunci 47 de ani.In urma lui a ramas o vaduva si doua fiice, cea mare era in prag de bacalaureat cand tatal ei s-a stins.

                 Ieri 14 martie 2017, cu doar cateva zile inainte de a implini 49 de ani s-a stins Calin, un om pe care nu l-am auzit niciodata sa ridice tonul, sa injure sau sa barfeasca pe cineva.Gasea intotdeauna cu vocea lui calda o vorba de incurajare pentru fiecare, nu se plangea de nimic nici chiar atunci cand a fost nedreptatit, ajuta pe toata lumea care avea nevoie de ajutor sau ii cerea ajutorul, nu se stia cu probleme de sanatate, uneori tensiune mare care de cele mai multe ori am interpretat-o ca un sindrom la halatul medical.

                  Acestia au fost cu totii colegi ai nostri care au pierdut lupta cu viata inainte de a apuca sa se pensioneze, pe unii i-am cunoscut mai bine pe altii mai putin pentru ca suntem multi colegi, efectivul de personal a depasit in unele perioade cifra de 500, acum dupa ce anul trecut s-au pensionat masiv ( 80 de colegi s-au pensionat) am ramas doar undeva in jurul a 450 de colegi.Activitatlie intr-un penitenciar sunt extrem de multe, de complexe si de solicitante, extrem de multe sectoare si compartimente cu aproape tot atatea programe de lucru: la opt ore de luni pana vineri, in ture de 12 cu 24 si 12 cu 48 de ore, in ture de 12 ore doua zile cu doua zile, in ture de 24 de ore cu 72 si lista poate continua.Din aceste motive de programe si structuri complexe nu i-am cunoscut foarte bine pe toti acesti colegi si doar din acest motiv nu am putut sa scriu la fel de multe lucruri despre fiecare, au fost cu totii colegi buni, soti si tati si au lasat in urma sotii prea devreme devenite vaduve, copii prea mici care mai aveau nevoie de stalpul casei sa le fie alaturi.Stresul muncii noastre, uzura fizica dar in special cea psihica isi spune cuvantul si cu toate acestea noi nu avem psihologi care sa ne consileze, avem extrem de putine oferte de concediu sau tratamente in statiuni balneare si multe drepturi care nu au fost niciodata aplicate sau care este extrem de dificil sa beneficezi de ele...

                O constiinta impacata si pace in suflete va doresc.
                                                                                     K'melia

8 Martie

          Domnul Razvan Codrescu a postat un articol intitulat "SPUNE-MI CE SARBATORESTI, CA SA-TI SPUN CINE ESTI !", bine documentat, in care isi exprima opiniile impotriva sarbatorilor de sorginte comunista gen 1 Mai , 23 August si...8 Martie...

           Eu voi incerca sa exprim un alt punct de vedere.Fara sa fiu un fan al importatelor sarbatori decrestinate gen Valentine's Day, Halloween totusi acceptarea sau neacceptarea mea depinde de sarbatoare, nu sunt anti Valentin's Day si nici nu sunt de acord cu cei care pun problema Valentin's Day sau Dragobete, eu spun si una si alta, sunt pentru orice sarbatoare sau activitate care stimuleaza partile noastre bune, sentimente de iubire, emotii pozitive, gesturi frumoase, buna educatie.Sunt insa impotriva sarbatorii Haloween, prefer Luminatia care este serbata la noi in Ardeal tot de 1 noiembrie, sarbatoarea tuturor sfintilor in care noi cei ramasi in viata ne indreptam gandurile si rugaciunile spre inaintasii nostri trecuti in lumea celor adormiti, primenim morminte, aducem flori si aprindem candele.

            Privitor la apropiatul 8 Martie mie aceasta zi imi aminteste de vremea copilariei mele cand asteptam ca mama mea sa ajunga acasa de la scoala unde preda, sa vad cate buchete, cate ghivece  cu flori, ce cadouri a primit.Nu erau cine stie ce cadouri sau cine stie ce valori, ghivece cu zambile , lalele sau ticlame, buchete de flori de sezon deci iar zambile , narcise sau lalele si cate un bibelou sau un set de pahare sau de cescute de cafea dar cand le despacheta mama povestea la fiecare lucrusor de la cine l-a primit si aflam atunci si povestea elevului sau al elevei care a daruit.Bibelourile isi luau locul intr-o vitrina in casa noastra si de fiecare data cand se facea curatenie se evoca de la cine l-a primit si cate ceva din povestea celui sau celei care l-a daruit.Aceste povesti s-au spus de atatea ori incat acum dupa ce au trecut mai bine de 17 ani de la pensionarea mamei, privind acele bibelouri in vitrina evoc eu in propria-mi minte povestea celui care l-a daruit.Mama mea si-a iubit enorm profesia pana in ultima zi de scoala, si-a iubit elevii si stia sa vada partea buna a fiecarui elev chiar daca acestuia nu ii placea istoria, materia pe care mama a predat-o in toata cariera ei de 34 de ani in invatamantul romanesc, chiar daca elevul nu era bun la carte mama reusea intotdeauna sa vada partea buna a fiecarui copil care i-a fost elev si reusea sa stimuleze aceste parti bune si la randul lor copii o iubeau, nu i-au pus porecle, nu i-au demonizat defectele fizice sau alte defecte pentru ca se simteu iubiti de ea si la randul lor o iubeau, copii claselor mici cand, director fiind, mergea in asistenta la invataoare spuneau "a venit iar doamna aceea care ne spune frumosilor".

              Am vandut casa construita de parintii mei, ne-am mutat in alta localitate dar bibelourile de suflet ale mamei le-am dus cu noi si si-au gasit locul in vitrinele noii case si cu ele fiecare poveste.Anul trecut mama a murit, bibelourile au ramas si povestile de asemenea, copii aceia deveniti adulti intre timp, unii chiar bunici si-au exprimat fiecare cum au putut regretul pentru pierderea dascalului, compasiunea pentru noi familia ei. Evoc si acum cand sterg vitrinele povestea fiecrui obiect din ele si nu pot sa renunt la ele.

               Cadourile daruite de 8 Martie femeilor dascali nu sunt despre mita, despre bani multi , despre nu stiu ce valoare materiala sunt despre a invata copilul de la gradinita ca pentru dascali trebuie sa porti recunostinta pentru efortul ce il depun ca tu sa devii un OM care sa merite respectul celor din jur, o persoana de succes, sociabila si carismatica si uneori aceasta recunostinta se dovedeste cu un martisor fie el si din acelea doua la un leu, nu banii dati pe martisor conteaza ci stralucirea din ochii copilului care il ofera, recunostinta se dovedeste cu un buchetel de ghiocei, cu un fir de zambila sau uneori cu o lumanare aprinsa intr-o biserica si o rugaciune sincera pentru vesnica odihna.

               Pentru mine nu conteaza ca 8 Martie e o sarbatoare de sorginte comunista, cum s-a preluat sarbatorile precrestine si li s-a sxhimbat semnificatia tot asa putem si noi sa lasam pierduta propaganda comunista si sa perpetuam ceea ce este frumos si pozitiv in 8 Martie ziua internationala a femeii, sa ne exprimama recunostinta si iubirea pentru femeile din viata noastra fie ele mama, bunicile, matusile, surorile si alte rude dar si dascalitele, colegele, nu trebuie sa daruim cadouri scumpe doar o urare din suflet, un zambet sincer si uneori un fir de floare si sa ne invatam copii si nepotii sa face aidoma.

             O constiinta impacata si pace in suflet va doresc tuturor
                                                                                           K'melia