luni, 31 august 2026

Albania - Jurnal de călătorie - Episodul 2

 



                                                                     

                                                                      Lacul OHRID 

               În 20 august 2026 am făcut prima noastră excursie din acest sejur. Noi suntem tipul de turiști cărora le pla ce să viziteze, să cunoască cât mai mult posibil despre țara și cultura pe care o vizităm. Prin urmare la masă vrem să încercăm mâncărurile specifice locurilor vizitate, facem cât mai multe excursii posibil și ne întoarcem acasă cu un steag al țării vizitate, într-o vază de rubin avem deja un buchet destul de bogat cu steaguri din țările pe care noi le-am vizitat dar și primite de la prietenii noștri care au vizitat meleaguri pe care noi nu am ajuns.

               Prima noastră excursie din acest concediu a fost la Lacul OHRID și cu această ocazie am făcut o scurtă incursiune în Macedonia de Nord, țara vecină Albaniei. Lacul Ohrid este unul dintre cele mai vechi și adânci lacuri din Europa și din lume, un lac de munte situat la granița dintre Albania și Macedonia de Nord, o treime din lac aparține Albaniei și celelalte două treimi Macedoniei. Ne-am întâlnit la ora șase dimineața cu ghida noastră de la firma As Tour, Florica Baderca și cu un microbus de 19+1 locuri am pornit spre destinația noastră.

              Pe malul Lacului Ohrid sunt trei mari orașe, pe partea albaneză este orașul POGRADEC (a se citi Pogradeț), pe partea macedoneană două orașe: STRUGA și OHRID, ultimul fiind cel mai mare și important centru cultural. Orașul Struga a fost disputat atât de Albania cât și de Macedonia, orașul este locuit de etnici macedonieni dar și de etnici kosovari și albanezi.

              Traseul nostru ne-a dus prin orașul Pogradec, am trecut prin centrul orașului, am trecut punctul de frontieră Naum/Tushemisi și am intrat în Macedonia. Prima oprire am făcut-o la Mănăstirea Sfântul Naum, o mănăstire ortodoxă, macedonieinii sunt predominant ortodocși, foarte frumoasă și bogată, are terenuri întinse unde sunt livezi, o plajă pe malul frumosului Ohrid și un bazar. Strict la intrarea în curtea bisericii sunt afișate pictograme ce interzic accesul în costum de baie, plaja se întinde până sub zidurile curții bisericii, cu animale de companie sau cu mâncare. Am făcut o fotografie de grup la statuia Sfântului Naum ce privește spre albastrul azuriu al Lacului Ohrid și am intrat spre închinare în biserică, am aprins lumânări, am mulțumit Bunului Dumnezeu pentru că ne-a binecuvântat cu bucuria de a vizita așa locuri superbe. După ce am ieșit din biserică am vizitat și luat amintiri din bazarul ce se întinde paralel cu plaja, am cumpărat bijuterii de argint cu perle de Ohrid, am fost cinstiți cu țuică macedoneană și ne-am luat steagul Macedoniei în varianta veche și actuală. Macedonienii se dovedesc a fi buni comercianți, amabili, deschiși să vândă marfa lor pe euro, leke chiar și lei, am întâlnit aici aromâni cu rude în România și vorbesc binișor românește. În incinta mănăstirii, lângă zidurile ce împrejmuiesc biserica izvorăște râul Drinul Negru care străbate lacul Ohrid, iese în dreptul orașului Struga și curge mai departe prin Albania, se unește cu râul Drinul Alb lângă orașul albanez Kukes formând râul Drin  până la vărsarea sa în Marea Adriatică, are o lungime de 149-150 km.

             De  la mănăstire am pornit spre orașul Ohrid, aici am luat masa de prânz și ne-am întâlnit cu ghida noastră mecedoneană, Aneta care ne va arăta frumosul oraș. Am pornit în turul nostru din Piața Sf. Kliment sau Clement spre partea veche a orașului, am admirat arhitectura orașului de inspirație otomană, case cu mai multe etaje, parterul construit din piatră cu bârne de lemn intercalate între zidăria de piatră, pentru elasticitate în caz de cutremur, etajele superioare construite din lemn ieșite puțin în afara perimetrului parterului, etajul doi și mai mult ieșit în afara etajului inferior. Se pare că impozitul se plătea în vechime pentru amprenta la sol a construcției și ingenioși locuitorii orașului câștigau puțin spațiu în plus lărgind fiecare etaj mai mult decât cel inferior. Am oprit prima oară la biserica Sfânta Sofia, se pare că pe malurile lacului Ohrid trăiesc specii de broaște țestoase, în curtea bisericii sunt tăblițe ce ne anuță în mai multe limbi că nu este permisă ridicarea de la sol a acestora, suntem turiști disciplinați, ne conformăm, le admirăm și fotografiem cum stau la umbra unei bănci din piatră una peste alta, fără să le atingem. Pornim mai departe pe străduțe înguste, pavate cu piatră, urcăm și coborâm până la niște pontoane ce trec pe sub stânci, pe malul lacului grupuri de tineri fac baie, urcăm spre Biserica  Sfântului Kaneo situată pe o stâncă ce ne oferă o priveliște minunată asupra lacului și localităților de pe malul acestuia. Coborâm spre lac de unde cu două bărci ne întoarcem în Piața Sfântul Kliment. Aici Aneta ne vorbește despre statuile din piață, a Sfânților Kiril și Metodie care au avut aici o școală, ei au inventat un alfabet numit alfabetul glogolitic, unul dintre discipolii  lor, Sfântul Kliment a simplificat acest alfabet și a creat alfabetul kirilic care s-a răspândit la toate popoarele slave.

               La întoarcere am trecut prin orașul STRUGA și am revenit în Albania pe la punctul de trecere a frontierei Qafe - Thana înapoi în stațiunea Durres.   

vineri, 28 august 2026

Albania - Jurnal de călătorie - Episodul 1

 

      

               În luna iunie a acestui an ne-a murit cățelul, o cățelușă labrador auriu, Smoty, pe care o aveam de mai mult de 12 ani. Tristețea pierderii ei a fost copleșitoare, comparabilă cu pierderea unui membru de familie, când reveneam acasă ne lipsea bucurie ei când intram în casă, ne lipsea dragostea ei. Absența ei ne-a trimis cu gândul de a merge undeva în concediu, la mare, ultima oară am fost în anul 2021 în Grecia. Eu am venit cu ideea de a merge undeva unde nu am mai fost. Uite așa a venit ideea de a vizita Albania, tot o țară balcanică, chiar mai aproape decât Grecia, tot o țară care a cunoscut comunismul, elemente comune cu România dar și multe diferențe.

              Am achiziționat din Arad, agenția Amirante, un sejur în Albania, Durres prin firma colaboratoare As Tour, transport cu autocarul, firma Normandia, zece nopți plus două transportul, în perioada 15 - 27 august.

               Am plecat din fața Cimitirului Pomenirea, la ora 15: 30, sâmbătă 15 august 2026 spre Timișoara și apoi spre destinația noastră de concediu. Plecarea din Timișoara nu a fost chiar de bun augur, șoferul a greșit ieșirea dintr-un sens giratoriu, a ieșit spre Foeni, prima ieșire, în loc de a doua ieșire spre Șag Timișeni și Moravia. A vrut să facă una românească, în loc să meargă până în primul loc unde putea să întoarcă a încercat să întoarcă la baza unui pod, tăind trei benzi separate prin linie continuă. De pe drumul cu prioritate au venit o motocicletă cu doi oameni pe ea care nu au văzut autocarul decât când erau în vârful podului, au încercat să evite impactul și să ocolească autocarul care le tăia calea dar distanța mică și faptul că acesta optura ambele benzi a făcut evitarea impactului imposibilă. A venit un alt autocar, cu un alt șofer, ne-am transbordat în noul vehicol și cu o nouă formulă de șoferi am pornit spre destinația noastră de concediu. Drumul a fost în continuare fără evenimente negative, am scurtat cu câte 10 minute opririle și prin faptul că nu am stat mult în vămi am ajuns la destinație doar cu o jumătate de oră mai târziu decât era estimat la plecarea din autogara timișoreană. Traseul nostru ne-a dus din Arad - Timișoara - Serbia - Kosovo - Albania, fotografia atașată este de la prima noastră oprire făcută în Albania, un complex unde este stație PECO, Market, Restaurant.

                Noi eram cazați într-o zonă exclusiv stațiune, numită Plepa, unii cazați la un hotel, alții la trei vile. Noi nu am avut chichinetă pentru gătit dar la partetrul locației El Mare 2 funcționa un restaurant ținut de un kosovar care după mai mulți ani de muncă în Germania s-a decis să revină acasă. De la locația noastră aveam mai puțin de 100 de metri până la o plajă publică, lângă aceasta, separată de un gard era o plajă foarte întinsă lângă o unitate militară dar pute-ai să treci prin apă de gard și să îți așezi cearșaful pe această plajă. După ce ne-am primit camera care avea numărul 3, nu numărul 10 cum ni s-a spus, de fapt erau doar cinci camere numerotate de la 3 la 7, la El Mare 2, ne-am dus la plaja publică și am făcut prima baie în Marea Adriatică. Apa caldă, nisipul fin, intrarea în mare lină și valurile doar atât cât să te facă să iubești această mare. Am observat nu mult după ce am intrat în Albania că părea să trecem printr-un imens șantier, de ambele părți ale autostrăzii se vedeau construcții în diferite stadii, de pe plajă în extremitatea Durresului spre Golem construcțiile păreau că vor uni în viitorul foarte apropiat cele două localități.

                Am ajuns în Albania duminică 16 august, primele zile am avut timp de baie și plajă, prima excursie s-a făcut în 20 august la Lacul Ohrid, despre aceasta vă voi povesti în episodul următor. Am observat că aici restaurantele ne oferă în special specialități kosovare: pește, fructe de mare, pui, vită și miel, kosovarii fiind în general musulmani. Există însă în Plepa și restaurante care au și porc în meniu, întrucât la ultimul recensământ 57% din populația Albaniei s-au declarat musulmani, restul fiind în general creștini.