Învățătoarea mea AURELIA LELA RĂDUCAN m-a pus pe calea a ceea ce am devenit. Am fost o elevă care a luat cu ușurință note mari la toate materiile școlare, fie ele din grupa materiilor umaniste sau de științe. În treapta a doua de liceu, Dumnezeu să-l odihnească, profesorul meu de matematică, directorul Liceului, pe atunci, Industrial Ineu, profesor Jurcă Teodor m-a certat pentru că am abandonat matematica. Mie însă mi-au plăcut întotdeauna mai mult literatura, limbile străine, mai puțin rusa, și materiile umaniste, în special istoria, filozofia, psihologia. Exact asta mă atrage să citesc și acum cărți de psihologie, articole și reviste de politică, istorie, pe lângă ceea ce citesc urmăresc mult canale tv de documentare, mă atrag alte culturi decât cea a română.
Ceea ce sunt, ce îmi place este ceea ce a cultivat în mine învățătoarea mea, a fost o învățătoare completă care a reușit să creeze clasei mele o bază solidă atât la științe cât și la partea umanistă. Personal însă cred că și ei îi plăceau mai mult materiile umaniste. Eu în întreaga mea perioadă școlară am rezonat foarte bine cu materiile predate de profesori care au știut să se facă plăcuți de către mine. Eu am devenit foarte repede, încă din clasele primare, o cititoare împătimită și asta cred eu că se datorează în egală măsutră exemplului dat de părinții mei, cititori împătimiți și ei, dar și învățătoarei mele doamna Lela Răducan. În clasa a IV-a ne-a dus la bibliotecă, împreună cu doamna Gligor, soția unui profesor de matematică și care era bibliotecară, ne-au învățat să căutăm o carte de citit spunându-ne că vom organiza un concurs "Cine povestește cea mai frumoasă poveste" peste câteva săptămâni. Am căștigat acel concurs povestind o poveste de inspirație arabă, culeasă de un scriitor german, intitulată "Povestea mâinii tăiate". La biblioteca școlară din Pâncota această poveste era într-un volum gros toate poveștile arabe culese de Wilhelm Hauff, în limba germană.
Între familia mea și familia învățătoarei mele erau mai multe legături, mama era profesoară de istorie, colegă cu doamna învățătoare în unica școală a orașului Pâncota, tatăl meu a fost coleg de clasă în liceu, la Ineu cu doamna învățătoare, nu am reușit să citesc pe fotocopia tabloului de absolvire care a fost numele de familie înainte de căsătorie al doamnei învățătoare, în anii în care era colega tatălui meu. Mai târziu în viață tatăl meu a fost coleg de serviciu cu soțul fostei lui colege de liceu Viorel Răducan, amândoi au fost impegați de mișcare la CFR, în ultimii ani de serviciu au lucrat la tramvaiul electric al Podgoriei Aradului, săgeata verde, familia Răducan au locuit ani de zile într-o locuință de serviciu în cadrul stației de tramvai Pâncota.
Din acest cvartet de prieteni și colegi primul a trecut în lumea celor adormiți tatăl meu, câțiva ani mai târziu l-a urmat colegul și prietenul lui Viorel Răducan, în august 2016 a trecut mama în rândul celor adormiți și astăzi a fost înapoiat pământului trupul celei care a fost învățătoarea mea doamna Lela Aurelia Răducan.
Dumnezeu să vă dea odihnă!
Îmi place să cred că acum sunteți din nou împreună cu toții, prieteni și colegi, foștii mei profesori. Recunoștință veșnică, nu vă voi uita. Dumnezeu să vă numere sufletele cu drepții Săi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu