În anii mei de serviciu medicația psihotropă se administra STRICT SUPRAVEGHEAT. În primii ani eram doar patru asistenți medicali la cabinetul Penitenciarului Arad, lucram organizați în două echipe, fiecare cu câte un medic de dimineață și după amiază, pe două schimburi, noaptea, la sfârșit de săptîmână și de sărbători se făcea, prin roație, permanență la domiciliu. În acești ani pastilele erau administrate de supraveghetorii de pe secții, în tura de noapte, doză cu doză și deținuții trebuiau să le bea în fața lor. Erau destul de puțini deținuți care aveau asemenea tratamente, doar cei diagnosticați cu afecțiuni psihiatrice înainte de a ajunge în penitenciar. Medicii verificau extrem de riguros aceste diagnostice, cele mai mici bănuieli că nu ar fi reale însemnau că se administrează pastile placebo. Aceste pastile placebo erau niște drajeuri verzi, numite "Coviscal", erau niște adjuvante naturiste pe bază de usturoi care stimulau circulația periferică, primite din ajutoare de prin Europa cu indicație de dozare 6-8 drajeuri/zi.
După ce am revenit la serviciu din concediul de creștere copil efectivul compartimentului medical a crescut simțitor și am început, asistenții medicali să lucrăm în ture, împreună cu schimburile de pază. Nu după multă vreme am început să administrăm noi, asistenții mediali, tratamentul psihotrop. O vreme la vizetă dar pentru că se înghesuiau întreaga cameră la vizetă nu puteam să supraveghem corect dacă pastilele erau înghițite. În următoarea fază se deschidea ușa camerelor de deținere dar nu și ușa de gratii, veneau cu o cană cu apă la gratii, primeau pastila sau , după caz, pastilele și trebuiau să le bea în fața noastră, asistent medical și supraveghetor. Binențeles deținuții erau specializați în palmat pastile, ascuns în mânecă, în gură. Orice pastilă psihotropă era marfă de troc între deținuți. Unii erau mai buni la palmat, alții mai puțin, noi ne specializam și noi în a îi prinde când palmau pastilele, pentru o vreme retrăgeam administrarea acestora. Uneori unii dintre cei cărore le retrăgeam pastilele reușeau să convingă un medic că el nu le palma. Îmi amintesc un caz căruia eu și colegul meu i le-am retras, doctorul U i le punea înapoi, la un moment dat a scris pe plicul respectivului "NU LE MAI RETRAGEȚI". Când l-am prins cu pastila Diazepam între degete i-am spus zâmbind: cât timp stai în pușcărie de la mine nu mai primești pastile seara, nu te mai obosi să vii la ușă, când v-a veni dr U la ușa ta să ți le dea le primești, eu nu ți le dau. S-a rugat cu cerul și pământul de supraveghetor și de noi să nu spunem celorlalte ture ca să primească măcar de la ei.
În ultimul an de serviciu penitenciarul din Iași a intrat în reparații și pentru a elibera secțiile spre a se putea lucra ne-au transferat câteva zeci de deținuți. Întotdeauna în asemenea situații se trimit în țară cei care crează probleme, au tratament psihotrop, nu lucrează, într-un cuvânt belele. Administrarea psihotropelor era la faza asistenții medicali mergeau cu o cutie în care erau plicurile cu tratament, nominalizate, în biroul supraveghetorului eram însoțită de încă doi trei colegi din pază. Deținuții erau scoși de pe camera de deținere singuri sau în grupuri mici, veneau la birou cu o cană cu apă și trebuiau să bea pastilele în fața noastră. Unul transferat de la Iași, cu o grămadă de diagnostice psihiatrice și de medicamente. Vine regulamentar dar aruncă în gură doar trei din cele cinci pastile primite, eu îi spun: și cele din mână te rog. El face pe surdul se întoarce 180 de grade și o ia spre cameră, cu mine în birou trei bărbați, colegi, nici unul nu avea 30 de ani vârstă, nu reacționează în nici un mod, ca și când nimeni nu a auzit nimic. Mi-a crescut instantaneu tensiunea nervoasă, m-am ridicat de pe scaun și am urmat deținutul, am văzut cum a bagat mâna în buzunar și după ce a scos-o i-am băgat eu mâna în buzunar, am scos cele două pastile și până s-a întors el spre mine am tras o înjurătură: după 21 de ani de pușcărie tu crezi că-ți poți bate joc de mine așa pe față?! Toți cei din jurul meu, inclusiv deținutul, au rămas cu gura căscată și muți.
În ultimii ani de serviciu au început să ne vină de prin Europa și consumatorii, dependenții de droguri. Unul săltat din vamă, nici măcar nu știa că are o condamnare în țară, era pe tratament cu metadonă, ne-a spus din filtru că este dependent, în tratament, când a luat ultima doză. A intrat în sevraj din acea noapte, ne-am plimbat cu el toată noaptea între UPU și secția de psihiatrie Arad, nimeni nu avea metadonă, nimeni nu știa ce să-i facă, nu existau nici un fel de protocoale de tratament al acestora. Dimineață l-am transferat cu autosanitara penitenciarului la Jilava, nu a mai venit înapoi, nu era din Arad.
Despre decompensările psihiatrice întâlnite nu pot să vorbesc, unul și-a tăiat vârful nasului, altul urechea, ambii cu 20+ ani vârstă, ambii cu consum de droguri, cu abuz de medicație psihotropă. Consumatorii de droguri în penitenciarele românești nu primesc ajutor sau tratament, ba mai mult, în ciuda eforturilor depuse de personal, în penitenciar devin consumatori și cei care nu erau înainte de detenție.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu